Uitându-mă aseară la creația artistică cea mai de seamă a lu’ Groparu, adică filmul Usturoi, nu am putut să nu remarc faptul că prin distribuție apar membri de seamă ai blogărimei transilvane. Și m-am gândit că nah, lenți, lenți da’ ne-au luat-o în față ardelenii ăștia și au film reprezentativ. De ce n-am avea și noi o super-producție bucureșteană în care să folosim talentele care locuiesc prin București. Așa că peste noapte am și visat scenariul. Crivăț, în rolul unui interlop brăilean din clanul Mămăligă vine “la capitală” ca să scoată niște brăilence la produs pe malul Dâmboviței. Găsim noi aici și niște tinere talente blogerițe brăilence, eventual unele cu țâțe proaspăt puse pe barter ca să avem și niște nuditate parțială. Este ajutat evident de alți brăileni (e plin Bucureștiul de ei) pentru că se știe, brăilenii sunt ca evreii, se ajută între ei. Numai că aici intră în conflict deschis cu un mafiot mai vechi al locului, tătaru’ Cetin ajutat de bulgarul Petcov, mare maestru al bricolajului (cu o șurubelniță și un patent rezolvă toate problemele, de la eliminatul cadavrelor până la extragerea de informații). Și pentru că trebuie să avem și-o poveste de dragoste tragică, vom avea…
Adapt. Enjoy. Survive.
Ultimele postări:
Ultimele comentarii:
Dop simplu, apoi venit cei de la Radet să constate. Atât.
Salut ! Închiderea țevilor la apa calda/caldura s a făcut cu dop sau surde? Este obligatoriu și sigiliu pe ele…
Garmin nu stie baiatu', nu umblu cu lucruri de-astea scumpe. :O La carduri - Virtual Cards - le-a luat direct…
Cum ziceam și mai sus, am avut de exemplu belele cu Garmin. Aplicația fiind legată la ceas/senzori de pe bicicleta…
Cei de la Pasărea Colibri aveau o melodie numită “Puterea obișnuinței” care se aplică perfect pe ideea că trebuie să…