Personal empatizez într-o bună măsură cu cei din învățământ aflați în grevă zilele astea. Nu de alta dar sistemul este subfinanțat deși educația ar trebui să reprezinte o prioritate pentru orice stat civilizat. Și nu poți avea pretenția să meargă lucrurile decent în condițiile în care nici un tânăr întreg la minte nu ar alege să predea în școli pe sumele alea mizere. Numai cine n-a făcut asta vreodată poate spune că e floare la ureche să explici informația astfel încât să fie ascultată și înțeleasă de minți diferite. Da, putem argumenta că în școala noastră la momentul actual aproape nimeni nu mai face chestia asta cum trebuie, dar ar trebui să realizăm că motivul principal este fix faptul că este un sistem subfinanțat și căpușat politic, împânzit de impostori aduși pe pile (pentru că, după cum spuneam, aproape nimeni inteligent nu ar mai intra în sistemul ăsta de bunăvoie). Și ca opinie complet nepopulară, principalii vinovați pentru toată mizeria asta din sistem sunt părinții. Mă rog, noi, ceilalți. Pentru că ne complacem în mizeria cotidiană și ne doare-n pulă de aproape orice altceva, inclusiv de proprii copii. Durerea în pulă a părinților încetează brusc atunci când sunt obligați să…
Starea sistemului medical
Din păcate, în ultima vreme (ultimele 4-5 luni), am avut câțiva membri ai familiei prin spitalele bucureștene (cele de stat, bineînțeles). Și situația nu prea e deloc roză, ba chiar bate un pic mai mult spre maro. Avem așa, doi dintre ei, aduși de urgență (cu salvarea) la Bagdasar-Arseni. Aparent Bagdasar-Arseni funcționează doar ca spital de tranzit pentru că niciunul din ei nu a rămas în final acolo. Prima persoană, după 4 ore de stat pe holul spitalului într-un căruț cu rotile, diagnosticată cu un anevrism pe trunchiul cerebral, a fost mutată la Obregia (practic lângă) cu scuza că ei nu au doctor neurolog. A doua persoană, ținută 1-2 zile, timp în care doctorii căutau febril unde să o paseze, a fost mutată la Matei Balș pe motiv că, având transaminazele mari, s-a suspectat o hepatită (avea să fie insuficiență hepatică pe fond de insuficiență cardiacă ). Pe scurt, în cazul ambilor, spitalul ăsta nu a știut practic cum să-i paseze mai repede în altă parte. Obregia e undeva încremenit în timp. Acolo am eu un cui de câțiva ani, când tot o persoană apropiată, internată în urma unui AVC, a fost amenințată cu legarea de pat. Acum nu s-a…
Samsung S23 Ultra – recenzie cinstită și necesară
Deși telefonul mobil face parte din viața mea personală și profesională în fiecare zi, aparent fac parte din acei puțini utilizatori de telefon mobil care nu au înclinația de a-l schimba în fiecare an, ba chiar dimpotrivă, preferă să-l utilizeze cât mai mult timp. Până la urmă este o unealtă și nu-l văd ca pe un accesoriu care să-mi arate potența în vreun fel. E o notă importantă de remarcat la începutul acestui articol, pentru a-mi înțelege cât mai clar argumentele (evident subiective). Bun, în nota de mai sus, imediat după evenimentul de lansare al celor de la Samsung am dat precomandă de un S23 Ultra. Telefonul meu vechi era un S10+, luat pe undeva pe la începutul lui 2019 (la fel, la scurt timp după lansare), deci făcea anul acesta cam 4 anișori. L-aș mai fi ținut chiar dacă nu s-ar fi adunat deja câteva motive bune pentru a-l înlocui : Lipsa 5G Lipsa eSIM Ultimul upgrade de Android – Android 12/One UI 4.1 Anul trecut începuse să-mi facă cu ochiul Sony Xperia 1 IV mai ales din cauza faptului că este printre puținele modele de telefoane care încă păstrează jack-ul audio. Dar am fost profund dezamăgit de faptul…
O flegmă peste “libertate”
În general oamenii au defectul de a uita rapid trecutul trist și de a-l înfrumuseța. De aia vedem atâția nostalgici după vremurile “de aur”. De aceea, înainte de a pune punctul pe i, o să încerc să construiesc o analogie în prezent. Și o să vă rog să vă imaginați că vă chinuiți să luptați pentru viața voastră într-un ocean înghețat în mijlocul nopții, în timp ce sunteți morți de foame. Și pe lângă voi trece un șmecheraș cu un iaht. Nici nu vă observă prea bine, știe că e cineva acolo dar nu-l interesează, scuipă niște coji de semințe în direcția respectivă iar câteva vă lovesc peste față. Reușiți să scăpați de acolo și viața vă oferă ocazia să vă întâlniți din nou cu șmecherașul, acum ajuns om de vază. Și în loc să vă scârbească profund întâlnirea cu el, îl aplaudați ca o focă. Nu numai voi, ci toți ăia de fruntea cărora s-au lovit coji de semințe umede de salivă. Acum e o vedetă ! Și focile îl aplaudă și mai abitir când respectivul povestește cum se plimba el cu iahtul și scuipa coji de semințe peste ăia care se chinuiau să se țină la suprafață. Ați…
Problemă cu borduri și cercuri
Am vrut inițial să scriu pe undeva pe social-media chestia asta dar mi-am adus aminte că plătesc un hosting undeva și poate c-ar fi timpul să nu mai depind de Zucc și Musk sau alții. Bucureștenii care mai scot nasul afară din casă și nu stau să “work-from-home” 24/24 7 zile din 7, au observat poate că onor primăria sectorului 3 s-a apucat sa fută toată zona din Piața Unirii și să schimbe borduri/să reamenajeze spațiile/insulele (astfel încât să încapă cât mai multe borduri). Când a terminat cu haosul creat acolo (vreo săptămână n-au mers nici semafoarele), să nu vă gândiți că s-au potolit. Neah, s-au mutat pe alte străduțe. Și ai fi zis că s-au mutat pe undeva unde au dreptul explicit să facă asta (că pe arterele unde circulă mijloacele de transport în comun, administrarea este direct sub Primăria Capitalei). Nu chiar. S-au apucat să reamenajeze Strada Traian. Mai precis să trântească un sens giratoriu la intersecția cu Str. Vulturilor și apoi încă unul la intersecția cu Matei Basarab. Apariția unor sensuri giratorii în cele două intersecții n-ar fi un lucru atât de rău, traficul de acolo avea nevoie măcar de un semafor dacă nu de un giratoriu….
Pasiunea pentru cafea
Pe la începuturile pandemiei când brusc am început să petrecem tot mai mult timp acasă se simțea nevoia unui hobby. Că doar cât să tot șezi pe canapea și să te joci la PlayStation în timpul care mai rămâne liber după ce șezi pe scaunul de la birou și lucrezi ? O oarecare curiozitate și o dorință de a bea cafea mai bună a existat întotdeauna, dar până atunci asta însemna doar cumpărarea unor cafele mai scumpe din supermarket și prepararea lor în 2-3 feluri prin care aveam impresia că “storc” cât mai bine gustul din ele. Ah, și întotdeauna am băut cafeaua fără zahăr. Cel mult un strop de lapte turnat peste ca să nu mai fie atât de amară. Preparam cafeaua de obicei prin metoda opăririi direct în ceașcă, cu dezavantajele de rigoare (zaț printre dinți, cofeină prea multă, cafeaua mult prea extrasă ). Sau, alternativ, la frenchpress, foarte rar la ibric. Prima cafea “prăjită local” am luat-o tot din supermarket, mai precis niște blend-uri Dropshot găsite pe la Mega Image. Dar tot cam în aceeași perioadă prin două căi diferite am auzit de cei de la Mabo. Am observat că pe drumul meu zilnic cu mașina, pe…
Bibliotecă sau librărie
Trebuie să recunosc faptul că ador să mă iau la harță cu cei care afirmă mai mult sau mai puțin pompos cum că “este corect <<bibliotecă>> nu <<librărie>>”. Asta e cu atât mai ironic atunci când vine și de pe la oameni care sunt cam certați cu limba română dar nu scapă ocazia de a trash-ui câte vreun student amărât care a scris printr-un comentariu de cod “librărie” în loc de bibliotecă. Pe scurt, da, din punct de vedere al normelor limbii române, alea definite de către academicienii ăia care scot DOOM, este corect bibliotecă. Dar normele academice ale limbii române sunt de cele mai multe ori în urmă cu cel puțin 50 de ani față de limba vorbită. Pe lung însă lucrurile nu stau chiar așa. Pentru că limba nu funcționează atât de simplu. Găsesc de-a dreptul fascinant cum evoluează limba și cum evoluția asta este strâns legată de ce se întâmplă cu poporul respectiv în acea perioadă. Valurile de români emigrați prin țările vestice au adus cu ei cuvinte împrumutate din zonele respective (că de aia se salută toată Timișoara cu “ciao” ), IT-ul împrumută termenii consacrați din limba engleză, mediul de afaceri împrumută termeni specifici și tot…
Dinamica discuțiilor pe internet
(Yeah, yeah, bine v-am regăsit… :P ) Trebuie să recunosc, aveam articolul ăsta început într-o formă sau alta de vreo 2 ani. Dar cum lucrurile par a se degrada continuu, am zis că mă apuc să-l rescriu și să-l public pentru a fi citit de voi, ăia 2-3 plictisiți care mai dați pe aici între 2 ture de social media. Articolul se vrea a fi o scurtă analiză a modului în care comunicăm noi atât de frumos pe internetul ăsta mare, făcută din perspectiva unui inginer IT-ist care a utilizat pentru a comunica atât BBS-uri cât și uneltele “moderne” din ziua de azi. Înainte de a discuta despre cum comunicăm pe internet, ar trebui să facem un efort și să ne aducem aminte cum discută oamenii față în față, live. E greuț după 2+ ani de pandemie dar e un exercițiu util. Discuțiile față în față au avantajul de a fi îmbogățite de comunicarea non-verbală, de inflexiunile vocale și tonalitatea vocii. Prin urmare, cel puțin teoretic, îți poți da seama rapid dacă interlocutorul tău este atent, amuzat, enervat sau se pregătește să pună o mână în gâtul tău. Asta ne oferă un feedback imediat la ceea ce încercăm să comunicăm…
Reclame inutile
Drumul superb dintre Brașov și Bran-Moeciu este împănat pe alocuri de reclame la diverse pensiuni și dacă nu ai vedea panourile respective cu reclame care de care mai colorate precum și mormanele de gunoaie aruncate pe marginea drumului, poate-poate ai putea să crezi că ești prin Austria pe undeva. Că deh, avem o țară nemeritat de frumoasă pe ici pe colo. În timp ce admiram peisajul din mersul liniștit al mașinii, am rămas pentru câteva fracțiuni de secundă (cât am apucat să trecem cu mașina pe lângă) atras de una din reclamele de pe marginea drumului. Nu am apucat să văd la ce era reclama, tot ce am apucat să înregistrez pe retină a fost o poză cu trei tinere femei îmbrăcate în stil retro cu un decolteu generos. Și gata, nimic altceva. Să nu mă înțelegeți greșit, nu goneam cu 100km/h, mergeam liniștit cu 50. Pur și simplu atât a apucat creierul meu să proceseze în timpul deplasării, “6 țâțe”. De altfel panoul publicitar era făcut cu bun gust, fără nimic strident. Dar informația relevantă pe care doreau s-o transmită, n-a transmis-o. Nu știam unde aș putea să mă cazez ca să fac cunoștință cu cele 6 țâțe. Unde…
Ce-ar fi dacă…
Am trecut și de hopul ăsta (primul tur al prezidențialelor). Eu unul am fost mai rezervat în a face pronosticuri sau în a da sfaturi vis-a-vis de vreun candidat, mai mult am ascultat ce spun alții. Dar cum după război mulți viteji se-arată, o să comentez un pic de ce-am ajuns în situația asta. Mai întâi trebuie să înțelegem că fiecare tabără care a contat în campania asta, s-a bazat pe anumite atu-uri. Tabăra Iohannis-PNL s-a bazat pe faptul că au un prezidențiabil deja în funcție, cu notorietate, care deși n-a făcut prea multe lucruri bune, nici lucruri rele n-a făcut. În mare a privit cu atenție și îngrijorare ca tot românul, doar c-a reacționat mai greu. Tabăra VD-PSD s-a bazat pe faptul că e PSD, au o armată bine pusă la punct în teritoriu și ar putea să propună pentru funcția asta pe oricine, tot ar fi adunat un număr similar de voturi. Poate nu realizați, dar în mediul rural oamenii ăia habar n-au pe cine pun ștampila, majoritatea sunt dresați de ani buni să pună pe 3 trandafiri. PSD n-a stat degeaba pe la putere 30 de ani prin țara asta, controlează extrem de bine mediul respectiv. La…
Adults only
Am ieșit un pic din stresul cotidian și am fost un weekend și-o zi pe la o pensiune aflată într-un loc superb dar cu o mică problemă. Din cele trei seri în care vroiam să stăm și noi liniștiți la un pahar de vin, două le-am petrecut în urletele unor copii. Așa că nu a fost de mirare că deja în a doua seară căutam febril pe internet dacă există și pe la noi prin țară pensiuni în care este interzis accesul cu copii. Și da, spoiler alert, există. Acum nu mă înțelegeți greșit, nu am nimic cu copiii, ba chiar înțeleg faptul că părinții răsuflau și ei ușurați undeva mai departe în timp ce și-au lăsat progeniturile să urle din toți rărunchii în jurul altor bieți nevinovați. E ok să vrei să pleci cu puradeii la munte/mare și să-i lași undeva la grămadă să-și consume energia în timp ce tu te bucuri de compania prietenilor cu care n-ai mai avut de mult timp să vorbești în liniște. Dar zău că nici ceilalți turiști veniți pe acolo nu-s de vină cu ceva. Prin ultima seară chiar discutam cu managerul pensiunii despre treaba asta și spunea că ar fi toate bune…
Debranșare RADET
Pentru că tocmai am terminat demersul ăsta, de a mă debranșa de la sistemul centralizat și de-a monta o centrală termică de apartament mă gândeam c-ar fi util să știți în ce vă băgați dacă vă bate gândul să faceți treaba asta. Pentru că realitatea va bate la fundul gol așteptările pe care le aveți legate de cum ar trebui să decurgă o procedură de genul ăsta. Dacă ați jucat RPG-uri la viața voastră, imaginați-vă toată treaba asta ca un quest în care vă veți trece printr-o serie de obstacole, veți interacționa cu multe NPC-uri (unele vă vor ajuta, altele vă vor pune bețe în roate) dar la final aveți șansa să fiți învingători și să stați în coaiele goale în căldura produsă de centrala termică proaspăt montată. Plus că dacă vă veți imagina că luați parte la un quest vă veți enerva mai puțin și nu veți fi tentat să strângeți pe cineva de gât. Înainte de-a explica cum stă treaba și ce înseamnă mai exact procedura de debranșare legală, trebuie să menționez faptul că eu unul nu sunt neaparat împotriva sistemului centralizat de încălzire. Din contră, mi se pare o soluție mai eficientă din multe puncte de vedere…
Mica dilemă
A sărit ieri de cur în sus tot internețu’ la aflarea veștii legate de propunerea de lege a celor de la USR privind produsele de tutun. Și nu numa’ internețu’ ci și alții, de exemplu dimineață pe la Rock FM Exarhu a ținut neaparat să își bată nițel penisu’ de inițiativa asta legislativă. Printre “argumentele” ăstora se numără chestii dintre cele mai ilare cum ar fi “USR=PSD”, “ne-au interzis fumatul în baruri acum vor să ne extermine cu totul” sau “interzicerea nu ajută, dimpotrivă”. Așa că am pus nițel mâna și m-am uitat (ce-i drept ușor în diagonală) peste propunerea legislativă ca să văd ce naiba extermină și interzice de s-au oțărît toți ăștia. Și am făcut asta din perspectiva omului care-a pus prima țigară în gură pe la o vârstă destul de fragedă (cre’ că eram încă prin școala generală), s-a apucat serios de fumat prin liceu și s-a lăsat de fumat cam acum 19 anișori. Iar pasul ăla de-a pune prima țigară în gură a fost unul extrem de facil, pe vremea aia nu te întreba nimeni de sănătate când cumpărai țigări, ba chiar le puteai lua la bucată. Și fumatul era o chestie cool că deh, era…
Presa quality 2.0
Scot nițel nasu’ din bârlog (și promit că plec repede la loc) ca să comentez o chestiune care mi se pare că a căzut în plan secundar (din cauza șutului în cur binemeritat pe care și l-a luat antivaxxerița preferată a românilor) și e păcat că se întâmplă asta.Mă refer la micul scandal din jurul articolului despre revenge porn de pe Casa Jurnalistului și mai ales la modul cum au ales cei de pe acolo să gestioneze o problemă reală pe care o au. Ca jurnalist, din punctul meu de vedere, adevărul (prin prezentarea faptelor din perspectiva tuturor părților implicate) trebuie să fie scopul final. Nu stârnirea de emoții, nu empatia cu una dintre părți, nu stoarcerea de lacrimi și atenție. Că ăla nu mai e jurnalism, e literatură. Din cauza asta Casa Jurnalistului nu mai e de ceva vreme ceva mai mult decât un cenaclu artistic care produce literatură emoțională cu niște efort de documentare ce-i drept. Ar putea mai mult dar asta ar însemna să aleagă calea grea a obiectivității și să lase deoparte propriile drame care ar putea denatura adevărul. Pentru că altfel, din frânturi de informații putem construi un alt adevăr care să ne convină nouă….
Referendumul p.lii
Am zis că rezist fără să comentez despre referendum da’ nu mai rezist. Să-mi bag picioarele, nu-mi imaginam că am atât de mulți oameni prin bulă care s-au molipsit în masă de idei cretine pe marginea subiectului ăsta cam de când a apărut în spațiul public. În loc să trateze tot căcatul ca pe un subiect irelevant (așa cum de fapt și este), s-au apucat să stârnească discuții. Mai întâi i-au somat pe ăia de la USR să se poziționeze în chestiunea semnăturilor CpF, ceea ce ăia, blegi fiind, au și făcut asigurându-se astfel de faptul că nu vor obține peste 10% nici la alegerile viitoare. Plm, ai fi zis că un partid atât de plin de oameni de comunicare ar fi fost capabil să scoată un mesaj prin care să spună că toată acțiunea folosește la distragerea atenției și la dezbinarea populației și să îndrume lumea să voteze așa cum le dictează conștiința fără a uita totuși că trăim într-o țară în care problemele cu adevărat importante sunt altele. Și atât, fără poziționare în masă pro sau contra. Că până la urma urmei, scopul lor este să ajungă să câștige și niște alegeri într-o țară care este totuși ultra-ortodoxă…
Cei de la Pasărea Colibri aveau o melodie numită “Puterea obișnuinței” care se aplică perfect pe ideea că trebuie să…