Râd de câteva zile de Bogdan și de chinul prin care trece de când s-a apucat să dea banii (ce oroare) pe Mass Effect 3. Să nu mă înțelegeți greșit, am suficiente jocuri cumpărate de pe Steam (mai multe chiar decât am eu timp să mă joc) și cu excepția seriei Mass Effect nu prea am mai piratat un joc de ceva vreme.
Însă am urât de la bun început modul în care au tratat jucătorii cei de la EA. Cu DLC 0-day, cu măgăria de-a nu oferi jocul și pe Steam deși celelalte 2 le puteai lua bine-merci (fără dlc-uri ce-i drept, aici fiind tot mâna EA/Bioware) și culminând în final cu modul în care au încheiat (și aici mă refer la sfârșitul jocului) o aventură extrem de interesantă și unul dintre cele mai bune jocuri jucate de mine până acum.
Dar să revenim la Bogdan al nostru. Care în momentul de față se află pe undeva prin Suedia și găsește într-un magazin dvd-ul cu jocul ME3 la un preț suficient de bun încât să-l cumpere. Evident varianta fără DLC-ul respectiv. Ajunge acasă, se pune pe instalat jocul și abominația aia de client Origin și totul pare să meargă ok.
Până când îl mănâncă undeva și vrea să cumpere și DLC-ul respectiv. Și descoperă că, fiind în Suedia, pagina din magazinul Origin apare doar în suedeză fără posibilitatea de-a schimba de undeva limba. Că deh, programatorii p.lii nu s-au gândit că oamenii vor să se joace și din afara țării de origine sau poate sunt chiar expați care trăiesc prin țari străine. Sunt pline forumurile EA de înjurături pe tema asta și de vorbitori de limba engleză aflați prin Japonia sau pe alte meleaguri. Iar oamenii de pe la suport dau soluții foarte interesante de genul :
Pawan: Well, you are not able to purchase the game now.
you: When will I be able to purchase games through the Origin store?
Pawan: You may purchase later when you are in other country.
you: I will be in Japan for at least the next year. Am I correct in my understanding that you will not sell me any products until I leave Japan?Pawan: I want to add something in the conversation.
Pawan: If you purchase the game from origin now, then at the time of downloading.
Pawan: You will see the complete game in Japanese version.
Pawan: Origin website and client work according to local region.
Și în momentul ăsta începe Bogdan să descopere cam cum stă treaba și să se adune chestiile neplăcute. Cum ar fi faptul că trebuie să cumpere puncte Bioware ca să cumpere DLC-uri și bineînțeles trebuie să cumperi un număr minim de puncte (că doar n-or fi fraieri). Sau faptul că link-urile de live chat și support de pe EA ( https://help.ea.com/contact-us ) nu prea mai merg (sunt grayed-out). Sau că pagina de “Technical Assistance” de pe Origin trimite pe un link mort care nici nu are intrare în DNS (support.electronicarts.co.uk ). Link spre care trimite și pagina http://store.origin.com/store/eaemea/help/ (mai jos la Contact Customer Service ). Sau că, deși se conectase cu VPN din RO și vedea pagina în engleză nu putea să plătească cu PayPal.
După multă distracție de genul ăsta prinde în sfârșit Bogdan un Live Chat cu indianul de serviciu (îl chema Sharat ca să nu existe cumva impresia că am păreri preconcepute). Și după întrebări evitate cu grație de indian (repet, șansa era la fel de mare să-l cheme și Ionuț) despre butoanele de live-chat și link-urile moarte de suport îl întreabă și de problema cu PayPal-ul (fiind mai paranoic Bogdan evită să-și lase datele de pe card în mâna unei companii ca EA și aici zău că-l înțeleg). Discuția a fost ceva de genul :
Sharat: I would recommend you to try purchasing through the credit card in order to purchase the game.
you: I would rather use paypal
you: is that not an option?
Sharat: You can definitely use the paypal option. However it might be possible that its a temp issue, you can try purchasing through the paypal after sometime. Or you can also try using the credit card in order to purchase the game right now.
Nu vă sună EXACT ca aia de mai sus cu jocul cumpărat “mai târziu”. Ei, cam aici încercam eu să-l montez pe Bogdan să-l trolleze pe indian și să îi spună că a auzit că există un client mult mai bun de jocuri unde nici nu plătește nimic. Se cheamă uTorrent. Și alea merg fără probleme din astea.
Evident că nu a rezolvat nimic nici cu live-chat-ul și ulterior a primit și mail cu “case closed”. Adică au scăpat de el și indianul (ce-i drept, poate să fie și pakistanez) și-a facut treaba.
Mai nou a descoperit că dacă deschide varianta piratată și se duce în Store are mai multe opțiuni decât în versiunea cumpărată. Și funcționează și modul multiplayer și toate ca în versiunea instalată de pe DVD-ul cumpărat. Deci o versiune instalată pirat (ce-i drept cu un cont pe care există jocul cumparat) merge mai bine decât aia instalată oficial. Da’ Bogdan nu se lasă, el vrea să joace tot legal. Și se chinuie și în ziua de azi cu ei.
Senzația pe care-o lasă amatorismul ăsta al celor de la EA este că au pus 2 programatori amatori (n-am mai zis de data asta că-s indieni, chinezi sau români), 2 băieți la support (până acu’ ambii păreau indieni) și echipe de marketing să promoveze rahatul de Origin. Iar cumpărătorii (a se citi “fraierii”) nu au nici măcar posibilitatea de-a folosi o platformă care până acum, de bine de rău, s-a dovedit a fi funcțională (și aici mă refer la Steam). Așa stă clientul final aplecat în fața companiei care-ar trebui să-i ofere un serviciu. Și ce-i mai haios este că poți găsi pe forumuri o grămadă de oameni care acceptă (ba chiar uneori se și iau la harță cu ăia care comentează) treburile de genul ăsta.
Între timp s-a apucat și Bogdan să povestească toată tărășenia în engleză (poate citesc și ăia de pe la EA) și puteți citi si râde de el aici.
E masochist de-a binelea…
Cam la fel e si aici in Germania insa prietenul tau s’a cam complicat, sincer sa fiu. Eu am comandat ME3 direct de pe amazon.co.uk, in engleza evident, si nu am avut nici un fel de probleme. Cu nici una din cele 3 versiuni de Mass Effect.
Cat de ieftin a putut sa fie jocul in magazin ca sa se merite ? De pe amazon.co.uk a fost chiar mai ieftin decat as fi gasit aici in Germania, chiar si cu livrare. Tind sa cred ca este la fel si in Suedia.
Eu sunt prietenul. Si nu l-am luat din magazin pentru ca era mai ieftin, ci pentru ca imi place sa am si un “hardcopy” (pana la urma de instalat l-am instalat tot ca digital download de pe Origin :) ). Pretul a fost cam acelasi cu pretul online de pe Origin.
Din nou, Origin s-a comportat… surprinzator de bine (instalat, descarcat, totul a mers OK). Dar asta doar pana cand am incercat sa si _cumpar_ un DLC. Moment in care s-a dus naibii tot :)
Uite, chiar o sa dau un mail cu varianta in engleza pe la munca, poate ajunge si la cineva care poate lua vreo masura :) [da, adresa mea de mail de la munca e cu ea.com in coada… don’t judge me, I was young and needed the money :):)]