Trebuie să recunosc faptul că ador să mă iau la harță cu cei care afirmă mai mult sau mai puțin pompos cum că “este corect <<bibliotecă>> nu <<librărie>>”.

Asta e cu atât mai ironic atunci când vine și de pe la oameni care sunt cam certați cu limba română dar nu scapă ocazia de a trash-ui câte vreun student amărât care a scris printr-un comentariu de cod “librărie” în loc de bibliotecă.

Pe scurt, da, din punct de vedere al normelor limbii române, alea definite de către academicienii ăia care scot DOOM, este corect bibliotecă. Dar normele academice ale limbii române sunt de cele mai multe ori în urmă cu cel puțin 50 de ani față de limba vorbită.

Pe lung însă lucrurile nu stau chiar așa. Pentru că limba nu funcționează atât de simplu. Găsesc de-a dreptul fascinant cum evoluează limba și cum evoluția asta este strâns legată de ce se întâmplă cu poporul respectiv în acea perioadă. Valurile de români emigrați prin țările vestice au adus cu ei cuvinte împrumutate din zonele respective (că de aia se salută toată Timișoara cu “ciao” ), IT-ul împrumută termenii consacrați din limba engleză, mediul de afaceri împrumută termeni specifici și tot așa. Un pic mai târziu (peste vreo 20-30 de ani) o să vină și Academia Română să accepte neologismele împrumutate și folosite deja în vorbirea de zi cu zi.

De exemplu, nu există acum în DEX sau alt dicționar, cuvântul “aplicație” cu înțelesul pe care-l folosim zi de zi în IT. Și a apărut ca termen în ciuda faptului că aveam deja “program”. De ce a apărut ? Păi pentru că, așa cum spuneam mai sus, limba vorbită împrumută și transformă termeni din alte limbi în vorbirea curentă. Folosiți “director” sau “dosar” sau poate “folder” sau “mapă ? Personal mi se par “dosar” și “mapă” cei mai “ciudați” dintre cei 4 termeni.

Acum ~100 de ani intelectualii vremii se declarau oripilați de valul de cuvinte de influență franceză și luptau cu vitejie să apere gâtlegăul neaoș românesc de asaltul cravatei. Așa că nu e de mirare că și în zilele noastre există oameni care își irosesc energia pentru apărarea bibliotecii.

Și poate nu vă dați seama cât de ironică e toată treaba asta așa că să ne întoarcem la oile noastre (bibliotecă vs. librărie).

Deși “bibliotecă” are o etimologie greacă (biblio+theke = cufăr cu cărți), la noi a apărut tot din franceză. La fel și “librărie” care are etimologia latină ( liber+arium = loc pentru cărți ) și care în limbile romanice a căpătat și înțelesul de magazin pentru cărți și ulterior l-a pierdut complet pe cel inițial de “loc în care sunt adunate cărțile”.

Limba engleză însă nu a pierdut acel sens ba dimpotrivă, a pierdut cuvântul bibliotheca și a creat bookstore/bookshop cu etimologie germanică (bok).

Ei, și ca să facem cercul complet, cel mai amuzant este că acum, în franceză (deci locul de unde noi am împrumutat ambii termeni), este acceptat ca “englezism” termenul de “librairie” cu sensul de “bibliotecă de funcții”. Și asta o fac francezii, ăia care sunt atât de deschiși la a împrumuta termeni tehnici din engleză.

Și noi, ca de obicei, suntem un pic mai în urmă da’ ținem coada sus și nu ne abandonăm strămoșescul “bibliotecă” prea curând.

Prin urmare ăsta ar fi motivul pentru care mă fascinează energia consumată în lupta asta. Dintre toate dealurile pe care aș putea să mor pentru a apăra o limbă română cât mai coerentă și frumoasă, ăsta mi se pare o moviliță fără absolut nici o miză.

P.S. Și pentru că am uitat de la ce-am pornit în efervescența de-a scrie textul ăsta, link la Dorin cu care bineînțeles c-am avut mai întâi un schimb de replici pe Twitter.