Începusem un draft al articolului ăsta cam la o săptămână după demiterea lui Cătălin Țepelin de la GSP, după prima rundă de spălat rufele în public dintre GSP și Ringier. Ideea de bază era încă de atunci faptul că independența editorială completă în cadrul unei publicații finanțată de o entitate comercială e o utopie. Prin simplul fapt că e ușor stupid să muști sistematic de cur pe ăia care îți finanțează ziarul la care scrii și să te aștepți ca ei să rabde la nesfârșit în timp ce aruncă cu bani în tine.

Nu cred că există prin istoria presei scrise prea mulți jurnaliști care au continuat să fie plătiți de finanțatorul publicației la care scriau după ce l-au atacat în aceeași publicație în mod repetat. Cu atât mai mult în zilele noastre când presa scrisă e un cadavru în descompunere de ceva vreme deja. Presa complet independentă și obiectivă e un mit care nu a existat și nu va exista niciodată. Mai întâi din cauza faptului că nimeni nu poate fi 100% obiectiv. Suntem oameni, cu experiențe care ne modelează și întotdeauna vom fi subiectivi vis-a-vis de orice problemă. Nu este nimic în neregulă cu asta, am apreciat întotdeauna jurnaliștii care au avut o părere subiectivă pertinentă și argumentată față de cei care s-au dat obiectivi și au scris aberații. Cât despre independența jurnalistică, păi suntem trecuți deja de momentul de cotitură în care publicațiile tipărite au cam dat ortul, unele au încercat să se reinventeze în online cu publicitate de tot felul și extrem de puține au reușit să se finanțeze prin a convinge utilizatorii să plătească pentru conținut.
Finanțarea unei întregi publicații doar din bani de la cititori este un lucru extrem de dificil. Vali, deși are cel mai citit blog din țară, accesările lui depășind chiar multe fițuici online la care scriu mai multe persoane, nu adună din modelul ăsta de finanțare nici măcar cât salariul unui IT-ist începător. Nici măcar publicații citite de milioane de oameni cum ar fi The New York Times nu reușesc să-și acopere costurile integral din subscriptions.  În 2022 The New York Times a generat peste 60% din venituri din abonamente (online sau offline) și pe undeva pe la 25% din publicitate (sursa ). Da, la gradul ăsta de finanțare, poți să spui că nu mai ești dependent de publicitate și poți avea luxul să renunți la un partener incomod. Dar, întorcându-ne la oile noastre, GSP nu sunt The New York Times, presa din România joacă într-o ligă de amatori iar publicul din România mai degrabă dă banii pe loz în plic decât pe jurnalism.

GSP sunt o publicație de nișă. Partenerii care ar putea oferi publicitate trebuie să aibe ceva în comun cu nișa respectivă. Că nu prea poți vinde GSP cu reclamă la farmacia inimii. Prin urmare industria de pariuri se potrivește ca o mănușă pe profilul ăsta. Da, industria de pariuri a avut o dezvoltare scăpată de sub control în ultimii ani, bazată și pe faptul că oamenii fără educație financiară aruncă cu banii în câștiguri iluzorii rapide dar și pe faptul că  legislația a avut și are numeroase lacune care au permis apariția de mii de case de pariuri la toate colțurile de stradă. Niște subiecte de altfel foarte bune pentru jurnaliști. Dar întorcându-ne la ideea de mai sus, oare e o idee bună să scrii articole despre industria asta având în vedere că articolele respective apar într-o publicație finanțată într-o foarte mare măsură chiar de industria asta ? Că eu unul aș zice că nu. Ah, vrei neaparat ? Păi atunci pune mâna și găsește alte surse de finanțare alternative care ar putea să îți acopere partea finanțată de industria de pariuri și de abia după ce ești sigur că ești complet independent de ăia despre care vrei să scrii, te apuci s-o faci. Pentru că nimeni nu-i atât de tâmpit să plătească reclamă într-un ziar sau banner pe un site iar mai jos să fie ditai articolul negativ la adresa firmei care plătit reclama, într-un ziar adresat FIX oamenilor care ar fi direct vizați de reclama respectivă. Mai devreme sau mai târziu oamenii ăia vor decide că existe metode mai utile de a arunca banii pe fereastră. Mai mult ca sigur, înainte de orice ingerință asupra conținutului editorial, au existat discuții între cei care plăteau reclama și cei de la Ringier. Și cumva, având în vedere modul în care trăiește presa la nivel mondial, tind să cred că cei de la Ringier au fost ăia care s-au rugat mai mult în genunchi. De aia, în contextul în care parizerul și pâinea pe care le mănânci depind de banii ălora, n-am înțeles încăpățânarea redacției GSP. Am vrut încă de acum o lună să scriu că nu va dura mult până când vom citi că Ringier își bagă picioarele în GSP și le zice “băieți, ia valea că n-am de unde să plătesc figurile voastre”. Da’ mi-a fost lene să scriu atunci iar acu’ nu mai pot zice “told ya !”. Și sunt convins că Tolontan și restul baștanilor din GSP vor ateriza în picioare. Doar că există și victime nevinovate prinse în treaba asta care acum trec printr-o dramă personală din cauza lor. Pe mine mă umflă râsul când aud cum stă Tolo cu steagu’ independenței jurnalistice în sus având în vedere că atâția ani buni de zile a păpat pâinică de la Felix și nu-mi aduc aminte să fi avut aceeași dorință de a scrie despre afacerile murdare ale grupului Intact și ale lu’ Voiculescu cum pare să aibă acu’ legat de industria pariurilor.
Sau poate omu’ vroia să iasă la pensie și nu știa cum să pună mai repede bomboana pe coliva GSP.