Cuvântul anului 2023 selectat de “American Dialect Society” a fost “enshittification” și dacă nu v-ați întâlnit cu el până acum sigur o să vă placă de acum înainte. Inițial Cory Doctorow l-a folosit pentru a descrie starea de degradare continuă a platformelor de social-media dar a ajuns să fie folosit practic pentru orice produs sau serviciu care suferă o degradare continuă de-a lungul timpului. Și dacă ar fi să născocesc un termen în română care să descrie un proces similar cel mai bine cred c-ar suna verbul “a se cacarisi”. Nu de alta da’ aduce cu “zaharisi” și e cumva potrivită paralela asta între cristalizarea zaharurilor în produsele specifice și modul în care se împuțesc produsele și serviciile.

Părerea mea proprie și personală este că tendința asta a produselor și a serviciilor de a se cacarisi este strâns legată de toată explozia de influenceri care laudă cu toată gura câte-un căcat pe care nici măcar ei nu-l folosesc. Este un întreg ecosistem din ăsta creat între ăștia (influenceri), oamenii de marketing din companii care dau banii ăstora să laude produsele, oamenii de vânzări care pe termen scurt, în urma expunerii, vând produsele și managementul care se bate pe burtă c-a scos banii de la fraieri. Din tot ciclul ăsta lipsesc oamenii ăia care ar putea să testeze pe bune produsele respective în viața reală și care ar putea să dea un feedback clar și la obiect despre produsele respective. Iar problemele apar mai târziu. Ăia dintre noi care mai suntem capabili să corelăm niște informații ne-am lămurit deja cum stă treaba cu produsele lăudate de influenceri. Eu personal atunci când fac o achiziție mai scumpă caut în primul rând părerile negative despre produsul vizat și apoi mă mai uit pe alte informații dacă nu am cum să testez eu înainte de-a cumpăra. Dar cum prostia umană e infinită, influencerii vor continua să aibe o pâine de mâncat și vor putea să se bată pe burtică împreună cu ăia de prin agențiile care îi plătesc.

Și ca să dau și niște exemple concludente de pe la noi din ogradă (dacă nu v-ați săturat deja de rubrica permanentă de pe la Vali), există o pișcotăreală din asta în formă continuată numită “Cars & Roads” în care niște vectori de imagine de prin media de pe la noi pleacă cu niște mașini cărora le fac review-uri la plimbare prin diverse locuri. Acu’ nu știu cum or fi alții da’ eu unu’ nu-s suficient de prost încât să-mi cumpăr mașină în urma părerilor pe care le au unii care-au plecat într-o vacanță sponsorizată de ăia care-au pus la dispoziție mașinile. Mai ales că mașina e un produs de folosința îndelungată, nici de însurat nu te însori cu cineva după primele 20 de minute iar un divorț e mult mai rapid și mai simplu decât vândutul unei mașini în România. Dar am mai citit de amuzament postările legate de asta pe ici pe colo. Și după cum spuneam, dacă aș fi vrut să aud despre mașini că sunt zvelte și au ținută comfortabilă la drum, mă puteam uita bine-mersi și în broșurile de prezentare ale mașinilor. Apropos, pișcotăreala proiectul e coordonat de Autocritica. Și dacă nu vi se pare ironic faptul că numele site-ului conține “critica” în el deși nu vezi critică acolo nici dac-o cauți cu lupa, atunci aveți un pic de răbdare c-o să vi se pară de-a dreptul amuzant câteva rânduri mai jos.

Printre cei plecați în ultima plimbare cu mașini date de alții se numără și Mihai Vasilescu, de altfel unu’ dintre puținii bloggeri încă citibili de pe la noi. Și poate nu mi-a fost niciodată Vasilescu atât de simpatic cât mi-a fost când am citit review-ul lui făcut la una dintre mașinile din turul ăsta, un MG Plug-in Hybrid. Pentru că a fost cred singurul review făcut efectiv pe cinstite din toate părerile despre mașini pe care le-am văzut pe bloguri de când am învățat să citesc bloguri. Da, omului i-a picat nasol mașina aia și și-a spus toate ofurile din perspectiva lui subiectivă. Și așa cum vă spuneam mai sus, este EXACT genul de părere pe care eu unul vreau s-o citesc despre o mașină care m-ar putea interesa. Pentru că nu toți avem aceleași gusturi și unele lucruri care nu-i plac lui, s-ar putea să-mi placă mie și viceversa. De exemplu eu sunt proprietar de mașină de boșorogi pentru că, în 2020 când mi-am luat Honda, am considerat că mi se fâlfâie cum arată mașina pe exterior cât timp eu mă simt excelent în interior. Și am luat-o după ce-am citit/auzit și păreri extrem de negative despre ea.  Așa că postarea lui chiar mi-a plăcut și a fost ca o gură de aer proaspăt între toate bășinile laudative despre celelalte mașini.
Și poate c-a fost chiar meritată părerea, n-am de unde să știu că n-am pus mâna pe mașina respectivă dar în general am o părere extrem de proastă despre mașinile chinezești care-au inundat piața și contribuie activ chiar la procesul ăsta de cacarisire prin faptul că reușesc să vândă mult deși calitatea este discutabilă, treaba care deja a devenit un trend prin industrie. În cazul ăsta, o părere sinceră și critică poate c-ar fi fost la locul ei inclusiv pe un site care conține în denumirea lui cuvântul ăla magic, “critica”.
Doar că există o mică problemă. La scurt timp după publicare a fost ștearsă postarea de pe blog. O mai puteți citi pe web archive încă, pentru că web archive nu uită și nu iartă. Și dacă așteptați și treaba amuzantă, o să vă dau un mic screenshot din postare pentru că legea dreptului de autor îmi permite să redau un fragment scurt. Așa că l-am selectat pe ăla cu adevărat spumos :

Mdap, de aia…