(Yeah, yeah, bine v-am regăsit… :P )

Trebuie să recunosc, aveam articolul ăsta început într-o formă sau alta de vreo 2 ani. Dar cum lucrurile par a se degrada continuu, am zis că mă apuc să-l rescriu și să-l public pentru a fi citit de voi, ăia 2-3 plictisiți care mai dați pe aici între 2 ture de social media.

Articolul se vrea a fi o scurtă analiză a modului în care comunicăm noi atât de frumos pe internetul ăsta mare, făcută din perspectiva unui inginer IT-ist care a utilizat pentru a comunica atât BBS-uri cât și uneltele “moderne” din ziua de azi.

Înainte de a discuta despre cum comunicăm pe internet, ar trebui să facem un efort și să ne aducem aminte cum discută oamenii față în față, live. E greuț după 2+ ani de pandemie dar e un exercițiu util.

Discuțiile față în față au avantajul de a fi îmbogățite de comunicarea non-verbală, de inflexiunile vocale și tonalitatea vocii. Prin urmare, cel puțin teoretic, îți poți da seama rapid dacă interlocutorul tău este atent, amuzat, enervat sau se pregătește să pună o mână în gâtul tău. Asta ne oferă un feedback imediat la ceea ce încercăm să comunicăm și ne ajută să ne adaptăm exprimarea în timp real. Dar și dacă nu am observa toate indiciile menționate mai sus, conversația respectivă având loc în timp real, permite și un feedback verbal imediat. Când interlocutorul tău spune o tâmpenie îi poți da de înțeles mai mult sau mai puțin subtil de lucrul ăsta.

Ceva similar se întâmplă și în momentul în care te adresezi unei audiențe mai mari. Observi rapid în publicul căruia te adresezi persoanele care sunt atente, care sunt plictisite, care au fost deranjate de o anumită remarcă, etc. Pe la trainingurile ținute de-a lungul anilor obișnuiam să stabilesc rapid o legătură cu sala (aparent sunt sociabil din când în când ;) ). Asta pentru că nu poți comunica o informație unui public ostil sau plictisit. Și în mod clar nu poți avea pretenția să ai un public atent la mesajul transmis dacă jignești sau desconsideri audiența.

Noi, aceste maimuțe bipede, comunicăm în felul ăsta de mii de ani. Și, deși există cazuri în care discuțiile degenerează în bătaie, astea sunt excepții relativ rare în comunicarea față în față. Nu și pe internet.

În online, în vremurile noastre, sunt mult mai rare discuțiile civilizate dar tot mai răspândite cele în care interlocutorii se insultă de la primele cuvinte și comentarii.
Pe la începuturile internetului, când comunicam cu persoane străine pe BBS-uri sau pe alte canale de comunicație similare, exista un set de reguli după care ne ghidam în conversațiile respective sau care erau folosite de moderatori pentru a calma spiritele. Apăruse termenul de “netiquette” pentru a numi setul ăsta de reguli. Regulile nu făceau altceva decât să aducă aminte utilizatorilor din fața ecranelor faptul că interlocutorii lor sunt tot oameni și că ar trebui să ne comportăm în relație cu ei la fel cum ne comportăm în relație cu ceilalți și în viața reală. În ziua de azi ar trebui să fie o lectură obligatorie peste tot, înainte de a scrie ceva pe internet.

Aparent avem nevoie să ne aducem aminte de chestiile astea pentru că nu suntem capabili să realizăm că discutăm cu alte persoane reale chiar și când suntem singuri în fața unor ecrane. Asta pentru că în discuțiile pe internet lipsesc atât toate acele indicii oferite de comunicarea non-verbală cât și feedback-ul care poate fi oferit în cazul unei conversații în timp real imediat.

Atunci când comunicăm pe internet, o facem postând un întreg mesaj din care interlocutorul poate înțelege clar și direct ceea ce vrem noi să-i transmitem dacă noi am fost capabili să fim clari în exprimare, sau, dimpotrivă, din care interlocutorul să tragă concluzii complet greșite. În felul ăsta situația poate escalada rapid și nu trece mult până când discuția degenerază în injurii. Pe listele de discuții de pe internet în momentele astea intervin moderatorii. Și aici succesul unor forumuri/liste de discuții este strâns legat de modul în care moderatorii își făceau treaba. O moderare prea strictă poate dăuna la fel cum în mod sigur dăunează și o moderare prea laxă.

Din punctul meu de vedere forumurile au fost ultimul bastion al discuțiilor  cât de cât normale în care erau implicate mai multe persoane. Asta nu înseamnă că erau numai discuții elevate și civilizate pe forumuri. De altfel majoritatea termenilor cu conotație negativă legați de comunicarea pe internet au apărut tot de pe vremea forumurilor. Exista spam și atunci, existau trolli și atunci, doar că atunci erau excepții relativ rare iar acum asta este norma.

Apropos, pe majoritatea forumurilor erau moderate postările inflamatorii în care autorul avea ca principal scop crearea unei controverse. Vezi subiectul “Linux vs. Windows vs. Mac”, creatorul a celor mai multe flame-wars pe internet.

Un alt factor care a afectat dinamica discuțiilor pe internet este cel legat de modul de a modera discuțiile în contradictoriu. Dacă pe un forum subiectele lansate în dezbatere puteau fi postate de către toți membrii forumurilor, apariția social media și a blogurilor a stricat un pic dinamica asta. Doar autorul/autorii blogului respectiv sunt cei care lansează un subiect iar comunitatea se poate implica în discuție. Similar cu paginile sau profilele de social-media. Și dacă comunitatea critică mesajul postat iar autorul are un ego mai fragil, acesta din urmă are puterea absolută de a decide ce apare și ce nu apare pe pagina proprie. Pentru că una este să moderezi injuriile sau comentariile pur și simplu deplasate și alta este să moderezi pur și simplu orice nu convine. Treaba asta este la ordinea zilei pe profilele de social media ale diverselor companii sau ale personalităților politice, unde totul trebuie să arate roz și frumos și nici un mesaj în contradictoriu să nu tulbure imaginea creată.

Dezechilibrul ăsta a creat monștri de ambele părți iar la ora actuală avem tot mai mulți comentatori care nici măcar nu mai încearcă să contra-argumenteze ci aruncă rapid o insultă (sau mai multe) dar și tot mai mulți creatori de conținut care aplică regula “pe tarlaua mea zic ce vreau eu iar voi, proștilor, nu aveți dreptul să mă contraziceți” uitând cât de greu se clădește o comunitate și că, în ultimă instanță, valoarea lui ca și creator de conținut este dată de comunitatea adunată în jurul lui.