Reclame inutile

Drumul superb dintre Brașov și Bran-Moeciu este împănat pe alocuri de reclame la diverse pensiuni și dacă nu ai vedea panourile respective cu reclame care de care mai colorate precum și mormanele de gunoaie aruncate pe marginea drumului, poate-poate ai putea să crezi că ești prin Austria pe undeva. Că deh, avem o țară nemeritat de frumoasă pe ici pe colo.

În timp ce admiram peisajul din mersul liniștit al mașinii, am rămas pentru câteva fracțiuni de secundă (cât am apucat să trecem cu mașina pe lângă) atras de una din reclamele de pe marginea drumului. Nu am apucat să văd la ce era reclama, tot ce am apucat să înregistrez pe retină a fost o poză cu trei tinere femei îmbrăcate în stil retro cu un decolteu generos. Și gata, nimic altceva.

Să nu mă înțelegeți greșit, nu goneam cu 100km/h, mergeam liniștit cu 50. Pur și simplu atât a apucat creierul meu să proceseze în timpul deplasării, “6 țâțe”. De altfel panoul publicitar era făcut cu bun gust, fără nimic strident. Dar informația relevantă pe care doreau s-o transmită, n-a transmis-o. Nu știam unde aș putea să mă cazez ca să fac cunoștință cu cele 6 țâțe. Unde era locul în care doreau să mă îmbie cu nurii celor 3 tinere.

Printre alte panouri publictare mai era unul colorat strident dar pe care l-am reținut imediat. Făcea reclama la “Club Vila Bran” unde eram așteptați de Lupul Culiță și gașca lui. Țintă atinsă, tot mesajul pe care doreau să-l transmită, a fost transmis.

Partea frumoasă a fost la întoarcere când, deja curios de locul la care fac reclamă pe primul panou mai sus menționat, am vrut să căscăm ochii și să fim atenți, să încerc să ignor perechile de sâni. Din păcate nu am reușit mare lucru și în plus nici fontul cu care era scris numele pensiunii nu era foarte bine ales. Se chema (aveam să aflu mai târziu), Vlahia Inn. Eu am citit “Sahia Inn” (dacă dați click pe link o să și înțelegeți de ce).

 

 

2 Comments Reclame inutile

  1. Alex

    Sugerez sa pui un screenshot in loc de link la Vlahia Inn. Doua motive:

    – Risca sa-ti schimbe fontul sau imaginea sau ce-o fi acolo. Captura ta de ecran ar ramine insa la tine, neschimbata, marturie a cum aratau lucrurile in decembrie 2019.

    – Nu merita sa le trimiti nici macar 5 cititori curiosi, ca la faci trafic degeaba. Serios, fontul e prost ales, au scris “transylvania” cu litera mica in byline …. pai ce facem aici, rasplatim amatorismul? Ah, sa nu uitam ca acel front page este TOT saitul, lol. Le era greu sa-si traga niste date despre pensiune, cum ar fi pozitionarea pe harta, tarife, detalii de-astea minime necesare..

    Despre restul articolului nu mai zic, ca am dat ochii peste cap asa puternic incit acusi imi ramin pupilele blocate. Amatorismul e la mare putere in tara…

    Reply
  2. Mihaela

    Asta inseamna advertising in ziua de azi… sani, fese, cat mai multe locuri de pe corpul unei femei (sau al unui barbat in celalalt caz) care sa “iti fure ochiul”. Si atat!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *