Ăia care mă cunosc de multă vreme știu că nu sunt un fan al produselor Apple, dimpotrivă. Însă undeva pe la mijlocul anului trecut, frustrat fiind atât de ceea ce-mi oferă Windows cât și Android (Samsung) din punct de vedere a experienței de utilizare m-am gândit că poate ar trebui măcar să încerc înainte de a fi hater complet cu o companie.

Dar mai întâi să explic ce m-a deranjat la fiecare dintre cele două sisteme de operare. Sunt utilizator de Android de când am schimbat ultimul device cu Windows Mobile (am impresia că era un HTC ceva prin 2011 ). Și până prin ultimii ani am fost un utilizator foarte mulțumit de Android, la un moment dat chiar m-am reîntors la Samsung (după o scurtă incursiune cu un Nexus si apoi un LG ). Problema e că în ultimii ani când foloseai un Android simțeai la fiecare pas cum toate aplicațiile (mai ales alea din ecosistemul Samsung) îți scotocesc fiecare bucățică de date personale fără să ai prea multe cuvinte de spus în privința asta. Și dacă asta ar fi tot, ar mai merge, ai putea accepta, dar nu, în ultima vreme pe lângă datele tale personale ți se mai vâră pe gât si o grămadă de reclame în aplicații ale producătorului căruia deja i-ai dat o dată banii să-ți dea un produs utilizabil. Produsele lor sunt tot mai scumpe dar din ce în ce mai puțin utile pentru consumatori și mult mai utile pentru hoarda de aplicațiic care-ți vânează datele personale.

Oarecum similar și cu Windows, aici însă se mai adaugă și grămada de inconsistențe pe care o ai din punct de vedere a experienței ca utilizator în Windows 11. OS-ul ăla a ajuns efectiv un bloatware masiv, aproape inutilizabil, pe care Microsoft încearcă să-l forțeze pe gâtul utilizatorilor și asta după o scurtă perioadă în care devenise aproape utilizabil (după un Windows 10 excelent din punctul meu de vedere). Adăugăm și faptul că în ultima vreme chiar și cel mai important motiv care mă mai ținea ca utilizator de Windows ( WSL) a început sa crape când îmi era lumea mai dragă și avem ciorba completă care să mă facă să vreau sa încerc și altceva.

De început experiența asta am început-o ca utilizator de MacOS, împrumutând de la un prieten un MacMini M1 cu 8GB Ram. Pe care am început să-l folosesc ca desktop principal în fiecare zi de lucru timp de vreo 3 luni. Deși am resimțit mici neajunsuri prin interfața grafică, experiența a fost per ansamblu una atât de reușită și am fost atât de impresionat de cât de bine s-a mișcat M1-ul ăla cu doar 8GB de RAM în lucrul de zi cu zi (în condițiile în care eu pe desktop utilizam un Ryzen 9 3950 cu 64 GB RAM), încât după cele 3 luni de utilizare zilnică mi-am comandat un Mac Mini M4 cu 24GB RAM nou nouț pe care-l folosesc și în ziua de azi.
Singurul software căruia îi simt lipsa este Total Commander din Windows, nu am reușit să mă împac la fel de bine cu nici un alt echivalent pe MacOs, îmi mai dau eroare din când în când scurtăturile de taste și parcă aș fi preferat să am luxul să pot utiliza niște containere sau VM-uri native x64 (fără Rosetta că se mișcă horror). Dar per ansamblu este un sistem pe care-l simt că este mai puțin împotriva mea decât era Windows în lucrul de zi cu zi.

După experiența asta atât de pozitivă cu MacOs am zis să încerc și telefonul mobil. Ei, dacă toate au mers frumos și fără prea multe piedici pe desktop, la mobil am avut a fost exact pe dos. Sfinte căcat, am folosit OS-ul ăla de prin decembrie până la jumătatea lui mai (când mi-am luat Motorola Razr 60 Ultra ) și în continuare sunt fascinat de reziliența atâtor milioane de utilizatori care continuă să fie masochiști cu căcatul ăla de sistem de operare.  M-o fi frustrat pe mine experiența cu privacy-ul pe Android și o fi lucrurile un pic mai bine puse la punct în ecosistemul Apple dar asta nu poate compensa UI-ul ăla de căcat pe care-l au.

De exemplu, orice utilizator de Android știe că oriunde-ar fi, în orice aplicație ar utiliza, are posibilitatea de a da “back” folosind butonul software aferent care apare în partea de jos a ecranului, similar poate face switch între aplicații utilizând scurtătura tot de acolo sau ajungând pe ecranul principal din același loc. Ei, good fucking luck să ai o experiență consistentă similară pe IOS. Pentru back ai un gest cu degetul pe ecran, problema e că nu merge în toate aplicațiile că e implementat ca un cur. Sau merge dar merge greu (dar de obicei deloc). La fel, ai gesturi și pentru switching apps sau ecranul de home, dar sunt mult mai greoaie decât butoanele alea software de pe Android.

A doua problemă de care m-am lovit a fost cea a tastaturii de pe ecran. Apple, din sistemul ăla “șmecher” al lor de operare, limitează modul în care poate să arate sau să funcționeze o tastatură software pe IOS. Dacă în Android foloseam SwiftKey de un car de ani și pe SwiftKey (și nu e singura tastatură Android care poate face asta), ai la long-press pe fiecare tastă acces rapid la diacritice sau caractere speciale, pe IOS ai o pulă. Practic ai două soluții cu telefoanele Apple, fie ești extrem de masochist și te chinui să tastezi corect gramatical, căutând cu migală fiecare cratimă sau semn de punctuație, fie scrii ca un analfabet și gata (asta deja explică multe chestii scrise pe social-media din internetul românesc).

A treia problema pe care-am avut-o cu IOS este una mai de nișă, nu toată lumea are nevoie de funcționalitatea asta. Pe Android aveam posibilitatea de a avea “Secure Folder”, adică un loc cu copii ale unor aplicații (selectate) din sistem, aplicații în care ești însă logat complet cu alt cont și-atât. Utilizând la muncă suita Google Apps, mă enerva teribil să primesc la grămadă notificări din mail-ul de muncă cu cel personal. Sau notificări din calendar, sau calendarele puse la un loc. Cu “Secure Folder” am calendar + orice alt app, conectate DOAR pe contul de la muncă acolo. Le pot da liniștit mute între orele X-Y ca să nu mă deranjeze în afara programului de lucru, le pot accesa fără grija că trimit din greșeală mesaje cui nu trebuie, browserul e “logat” la fel pe contul de google de muncă și nu am nici o grijă că împart istoricul de vizite cu contul personal.
Ei bine, Apple nu are nimic similar și ceea ce m-a amuzat mai mult a fost că power-userii posesorii de telefoane Apple care ar fi trebuit sa înțeleagă și să fie entuziasmați de o astfel de posibilitate, au reacționat ca membrii unui cult și au spus că, citez “e ok, mă descurc și fără”.

Ce să zic, presupun că toată lumea se obișnuiește cu un penis în cur dacă e în fiecare zi acolo.
Eu unul m-am simțit ușor incomfortabil și am început să caut alternative rapid. Singura chestie de care-mi era ușor greu să mă despart la telefonul Apple era faptul că, pe lângă Samsung Galaxy S23 Ultra pe care-l aveam eu, ăsta era mult mai mic și mai comod (luasem iPhone Pro ). Dar vârsta își spune un pic cuvântul și mă cam chinuiam să văd ce scrie pe ecranul ăla mai mic. În contextul ăsta a început să-mi facă cu ochiul formatul telefoanelor Flip. Deja aveam în casă o utilizatoare de Samsung Flip care a folosit 2 generații ( Flip 3 + Flip 6 ) și am văzut că ecranul ăla pliabil s-a comportat chiar mai bine decât mă așteptam. Dimensiunea mică a telefonului pliat este ideală de purtat oriunde. Cu avantajele extra de a nu mai risca avarierea ecranului principal în caz de accidente. Și cu avantajul major de a avea, odată deschis, un ecran mai mare decât cel de pe iPhone.  Numai că nu prea mai vroiam Samsung, așa că m-am re-orientat spre Motorola Razr 60 Ultra, care se anunța a fi o variantă mult mai bună decât Flip 7 (care urmează să apară în curând ).
A fost un pic mai greu de găsit după lansare dar într-un final (pe la jumătatea lunii mai) l-am luat în varianta Verde cu 512GB RAM. Vine cu o husa extrem de utilă în pachet. Și deși nu pot spune că este un telefon perfect (are și ăsta micile lui bube), faptul că în sfârșit m-am întors la niște gesturi/butoane consecvente și la o tastatură decentă contează enorm.
Ah, și sunt personal extrem de încântat de baterie, termin lejer ziua cu peste 60% baterie (mai puțin dacă mă apuc să mă joc diverse căcaturi). Asta în condiții în care utilizez frecvent telefonul cu vorbit normal la telefon, ședințe pe google meet și altele.

Singurele 2 mici probleme pe care pot să le reproșez versiunii ăsteia de Android este faptul că (fie nu am găsit eu încă, fie nu există posibilitatea) luminozitatea ecranului noaptea coboară până la o valoare la care îmi este greu să mai citesc literele (nu că nu ar fi vizibile, dar după cum spuneam, nu mai sunt “ochi de vultur” ca la 20 de ani). Prin urmare tre’ să cresc manual luminozitatea ca să pot distinge literele pe întuneric. Și a doua este tot una legată de tastatură, tastatura implicită în sistem este GBoard dar eu mă încăpățânez să folosesc tot SwiftKey și chiar dacă o setez ca tastatură implicită, la un moment dat intervine ceva prin sistem și activează la loc GBoard punând-o ca primă opțiune. Pot să le schimb ușor din colțul dreapta jos dar este un motiv de iritare un pic, că în loc să te lasă să folosești ce vrea pula ta, știe el mai bine și face ca el (cam ca muile de la Apple).

Dar consider problemele astea minore în comparație cu chinul pe care-l aveam utilizând zilnic IOS. Ah, și să nu plecăm din topicul ăsta încă. Cele câteva luni petrecute ca utilizator IOS au venit și cu privilegiul deosebit de a asista la câteva upgrade-uri de versiuni de IOS. Și de fiecare dată îmi dadeam singur palme când citeam care sunt schimbările/îmbunătățirile aduse de upgrade-urile respective. Ba au mai băgat un emoticon cu 3 țâțe, ba au mai oferit opțiunea să vezi niște iconițe noi sau onoarea deosebită de a folosi Apple Intelligence care funcționează ca mașina românească care taie morcovii în 4 (adică greoi, scoate zgomot și fum și taie morcovii în 5). Băi, nimic nou sau inovator, nimic util. Mai nou am râs când am citit anunțurile despre IOS 26 care va aduce Liquid Glass design (asta în timp ce există suficiente voci pe internet care se plâng de modul ăla cretin în care funcționeaza tastatura pe IOS). Such wow…

Bine, căcatul ăla de redisgn o să vină și pe MacOS, dar sper să pot să-l schimb de pe undeva dacă nu-mi place.

Și că tot ne-am întors la MacOS, am lăsat în mod deliberat la urmă discuția despre “Da’ de ce nu Linux pe desktop”. Well, pe scurt pentru că nici anu’ ăsta nu e anul “Linux Desktop” și pentru că am aproape ORICE ALTCEVA mai bun de făcut decât să pierd timpul incercând să îmi pun într-un ecosistem coerent toate chestiunile cu care lucrez de obicei și apoi să rămână așa și după ce fac upgrade la pachete fără să se strice. Been there, tried that shit, producătorii de hardware au un suport de căcat în ceea ce privește driverele pentru Linux. Asta ca să nu mai aducem aminte cât de încăpățânați sunt toți dezvoltatorii de UI-uri din Open Source care știu ei mult mai bine ce vrea lumea de la o interfață grafică, de aia nu prea se îngrămădește nici pulea să folosească Linux Desktops și cota de piață e pe undeva pe la 4% deși pe servere au pe la 80% (mai mult decât are Windows pe desktop).  Sincer eu unul aștept cu interes o interfață grafică Linux care să urmeze niște principii sănătoase de design, să fie coerentă, dezvoltată consecvent, cu o echipă unită. Chiar aș plăti pentru așa ceva. Deocamdată însă nu există și la neajunsul ăsta mai adaug și chinul de a șurubări prin UEFI boot system, să dezactivez secure boot ca să pot să-mi fac X1 Carbon să se împace cu un Linux boot. Așa că mai bine trec peste deocamdată.

Prin urmare, după toată experiența asta am rămas cu concluzia că cacarisirea este din ce în ce mai prezentă în produsele software, nu există nimic perfect, dar măcar avem câteva posibiltăți de a alege (după gust și miros).