There is room enough for an awful lot of people to be right about things and still not agree.
Kurt Vonnegut, Sirens of Titan
Pentru cei care nimeresc pe aici și fie sunt prea tineri și n-au prins momentul ăsta sau prea bătrâni și l-au și uitat, pe undeva pe la mijlocul anilor 2000, adică acum aproape 20 de ani, pe vremea când politica autohtonă era încă “inocentă” da’ plină de curve și atunci, una dintre femeile cele mai respectate la acel moment din politica românească era Mona Muscă. Cu o prezență extrem de decentă în public, destul de activă ca deputat din partea PNL, a fost pentru o scurtă perioadă Ministrul al Culturii ( aproximativ, jumătate de an)
Prin 2006-2007 au apărut în spațiul public acuzații că a colaborat cu fosta Securitate (conform CNAS). A depus o contestație la Curtea de Apel împotriva verdictului CNAS, contestație care a fost însă respinsă în final. În urma respingerii acelei contestații, Mona Muscă și-a dat demisia atât din Parlament cât și din PNL. Și din acel moment până în prezent nu a mai auzit nimeni de Mona Muscă în politica din România. Este una dintre puținele demisii de onoare date de cineva din politica din România și este o decizie care merită respectată măcar pentru faptul că nu a avut (ca alții) tentative de a se insera din nou în viața politică.
Naivitatea de care dădeam dovadă atunci mă făcea să sper că opinia publică va saluta gestul ăsta și va cere ca și ceilalți politicieni din toate partidele să urmeze exemplul dat și să avem o clasă politică mai curată. Ne putem uita un pic în ce s-a întâmplat între 2007 și 2025 și putem observa cu ușurință că Mona Muscă, cu tot verdictul ei de colaborare cu fosta Securitate a fost o prezență aproape inocentă pe lângă toate leprele care s-au perindat prin peisaj în toți acești ani. Pentru că nesimțirea și tupeul în formă continuată au un efect pervers asupra concetățenilor care merg la vot. Nu contează cât de lepră ai fost, ce avere afișezi (deși toată viața ta profesională n-ai lucrat decât în “slujba statului”), vor exista hoarde de tâmpiți gata să pună ștampila pe numele tău dacă ești suficient de tupeist și ai obrazul gros.
Similar zilele astea cu demisia lui Anastasiu. Și nu mă înțelegeți greșit, sunt iarăși 100% de acord că 1. nu avea ce să caute din capul locului în guvern (poate ar fi avut o bilă albă dacă explica situația la momentul numirii sau propunerii, deși nu ar fi fost suficient), 2. demisia era complet necesară și a venit chiar prea târziu cu mai multă dramă decât era necesar. Dar nu pot să nu mă întreb dacă nu ratăm iarăși ocazia să împingem curățenia până la capăt și nu vom vedea în golul rămas cum se înșurubează rapid un șmecheraș cu tupeu și obraz gros.
Putem și compara cazurile un pic. Legal vorbind, Mona Muscă a avut un verdict clar, contestația fiindu-i respinsă ulterior de Curtea de Apel. Dragoș Anastasiu nu are (cel puțin deocamdată) nici o tinichea legală. Moral vorbind, faptele amândorura sunt reprobabile.
Putem și diseca teoria șpăgii în administrație. Ce e mai nasol, să dai șpagă sau să primești. Să dai din proprie inițiativă cerând să ai parte de un tratament privilegiat sau să ți se ceară și să dai ca să primești un tratament (privilegiat sau nu). Eu unul le-aș tăia mâinile ălora care cer șpagă în sistemul medical sugerând că neplata “taxei de protecție” poate veni cu urmări tragice.
Dar oricum ar fi fost cazul vicepremierului, sincer m-aș fi așteptat la o reacție mai vocală a mediului de afaceri din România împotriva practicilor autorităților de a cere șpagă. Că mai toți au trecut prin povești similare numai că acum se dau fecioare imaculate sau bagă ca struții capul în nisip de frică să nu fie luați la ochi. Păi bravo măi băieți, o să vă fută ăștia de-or să vă meargă fulgii la cum vi s-au strâns coaiele de frică.
În ultimă instanță n-am putut să nu observ modul cum au reacționat bulele prin social media în tot scandalul ăsta. Efectiv toată lumea a fost de acord că Anastasiu ar trebui să-și dea demisia, indiferent de culoarea politică a comentatorilor. Însă atunci când discuția s-a mutat și spre alți membri ai executivului cu probleme chiar mai grave de ordin juridic, brusc ăia cu înclinații mai spre partidele obișnuite cu șpaga și certate cu legea, au lăsat ciocul mic sau au găsit scuze. Că deh, așa funcționează atât idioții utili cât și ăia puși să agite apele.
Spre deosebire de ăla care eram acu 20 de ani, acum sunt complet sceptic. Nu mai am nici o speranță că o să se curețe ceva prin clasa politică mioritică. Dimpotrivă, jegurile și leprele au o putere suficient de mare încât să câștige lejer bătăliile cu oricine încearcă. Deja scandalul ăsta i-a erodat lui Bolojan din încrederea de care avea nevoie să facă și alte reforme în instituțiile corupte ale statului(deși n-ar fi trebuit să o facă, dar vocile bine intenționate de pe ici pe colo n-au lăsat ocazia să scape). Și în loc să ne trezim cu o clasă politică un pic mai curată n-o să se întâmple decât o consolidare a corupției în timp ce fraierii se ceartă între ei pe internet.