oups, I did it again

Acum câteva luni unul din colegii din academie s-a întors în țară din Anglia. Știindu-mă fan bere mi-a adus o cutie de Guinness. A mai adus una și pentru coordonatorul nostru din academie. Fiind pe terasă la o bere un alt instructor a subtilizat cealaltă bere și a îndesat-o la mine în rucsac. Ambele beri au fost băute iar săracul om n-a știut până săptămâna trecută ce s-a întâmplat cu berea lui. Săptămâna trecută mi-a spus Bogdan că a văzut cutii de Guinness cu bile de azot în Auchan. A luat 2 și pe una din ele i-am dat-o înapoi omului împreună cu scuze și întreaga poveste.

Azi ajung în biroul lui și găsesc în frigider cutia de bere rece. N-am putut rezista tentației și am luat-o. Evident că m-au înjurat și câțiva studenți când m-au văzut la clasă cu berea pe masă (n-am băut-o până pe la sfârșitul zilei).  Nu prea am mustrări de conștiință pe principiul că dacă omul n-a apreciat berea aia acum măcar a ajuns la cineva care a apreciat-o la adevarată ei valoare.

Leave a Reply

3 Comments

  1. Știi, se găsește de mult Guiness în românia :-) și la doză și la sticlă.

  2. Meekuu

    Știu. Dar nu găsisem doze cu bilă de azot în RO. Cel puțin nu până acum.

  3. coodles

    alea cu bila de azot au fost primele aparute.
    sticla e mai recenta.
    si foreign inca n-avem (aia cu mai mult alcool)

Next ArticleFeisty Fawn