Proveniența banilor

Azi am trecut pe la Alpha Bank să-mi plătesc singurul credit pe care-l am pe cap. Prima treabă pe care-am observat-o a fost faptul că nu mai era nimeni în casieria băncii (aia cu geam) și că m-au chemat direct la una din mesele unde de obicei se discută cu clienții. Instant m-am gândit “hehe, criză mare monșer”.

Scot banii, buletinul, aștept să butoneze tanti acolo. După care îmi întinde foaia de semnat și îmi spune că s-a introdus o nouă rubrică care trebuie completată, “proveniența banilor”. What the fuck ? E cineva tâmpit încât să treacă acolo “bani obținuți din vânzarea telefonului mobil furat de la vecini” sau ceva similar ? Reacția mea imediată a fost “hehe, păi adineauri l-am altoit pe unu pe stradă și i-am luat banii da’ n-am spațiu aici să scriu tot”. S-a uitat nițel cam chiorâș la mine tanti de la ghișeu. Ori n-are simțul umorului ori s-o fi gândit că dacă-s ditai malacu’ neras, în tricou și pantaloni de trening o fi vreo urmă de adevăr în cele zise.

Prin urmare, mă gândesc serios ca data viitoare să trec în rubrica respectivă altceva decât “salariu”. Aștept sugestii. Să fie chestii scurte, nu am la dispoziție decât aproximativ un sfert de rând de foaie A4. Deja m-am gândit la “striptease în piață”, “vandut rinichi”, “cultivat marijuana” și “prestat servicii sexuale”.

19 Comments Proveniența banilor

  1. theheartcollector

    Bani obținuți din vânzarea de cânepă :P sau bani produși de viermele ăla care își face de cap prin baza dumneavoastră de date de câteva zile :P

    Reply
  2. nexus

    1. “Spalare manuala de bani”? (In caz ca “vine organul sa ancheteze infractorul” spui ca ti s-au parut cam murdari si, fiind de plastic, i-ai spalat.)

    2. Pentru sensibilul din tine un motiv greu de contestat – “de la mama”. =))

    3. “Chestii legale”

    4. Sec – “Munca”.

    Cacaturi penibile gandite de contopisti. De parca aia care fac bani din chestii ilegale ii muta prin banci fara sa aiba acoperire. Cretini batuti in creier…

    Reply
  3. tb

    Dar “de la bancă” ce are?
    Plătesc împrumutul de la bancă cu bani de la bancă.
    Și nu minți de loc, în final, banii sunt emiși de o bancă, cea națională.

    Reply
  4. Znuff

    Kado’, adică? :D

    – favoruri sexuale
    – fraierit lumea cu sms-uri
    – castigati la “vreau sa sune telefonul!!!!!”
    – cersit
    – trafic carne vie / de persoane
    – vandut pui de leu greu
    – carding
    – vandut internet la galeata
    – donatii pentru marire penis
    – gigolo italano – $800

    Reply
  5. Ionut

    Iti pun declaratia proba la dosar: “Ai luat mita?” “Nu, dom’le!” “Uite ca acolo la banca ai recunoscut ca ai luat!”

    Reply
  6. LArSON

    – comert cu ridicata
    – returnare TVA
    – offshore
    – request time out
    – alt credit
    – de la mama
    – pomana
    – BNR (sunt 100% originali)

    Reply
  7. WaTzaP

    provenienta : pizda maaaaaati. Da ma intrebi tu de unde am bani, da te intereseaza pe tine cine imi plateste facturile?

    Chestia asta am vazut-o si eu la wester union. Si de fiecare data am pus “cadou”. ete scartz.

    probabil fac sondaje..

    Reply

Leave a Reply to Marian Ion Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *