Am dat azi (mai mult ca gâsca prin apă nefiind exact în domeniul meu) pe la Microsoft Innovation Day la Radisson SAS Hotel. Yeap, hotelul ăla pân’ la care faci cică 20 de minute de la aeroport cu mașina. Eu n-am venit de la aeroport ce-i drept. Am venit din Titan. Și doar pentru că știu binișor Bucureștiul nu mi-a luat decât vreo 45 de minute ca să ajung acolo. Bine, parcarea din față de la Hilton unde mi-am lăsat mașina m-a scuturat de vreo 30 RON pentru cele câteva ore state acolo dar măcar n-am lăsat-o aiurea ca alțiii pe trotuare.
La conferință toate bune și frumoase. Au fost câteva prezentari ceva mai tehnice, dedicate developerilor dar după pauza de cafea de la 11. Primele prezentari au fost legate mai mult de bullshit marketing. Aici au fost câteva momente savuroase. Tipul care ținea prezentarea s-a ferit circa jumătate de oră să rostească numele “Google”. Deși făcea ce făcea și invariabil ajungea la un subiect extrem de tangențial cu Google. Nasol să-ți fie teamă atât de mult de un competitor încât să nu mai fii conștient de faptul că devine vizibilă chestia asta mai ales în fața unor potențiali parteneri. Chiar mă gândeam zilele trecute apropos de subiectul ăsta la faptul că Google nu are grețuri în a scoate produse care să interacționeze cu produse concurente de la Microsoft. Cel mai bun exemplu pe care-l folosesc zilnic este Google Calendar Sync. O unealtă mică care nu face altceva decât să sincronizeze Google Calendar cu Outlook. De acolo calendarul ajunge la mine pe PDA prin Active Sync. Ideea este de-a ușura munca utilizatorului final. Libertatea de decizie ajunge în mâinile lui și va alege singur produsul care i se va potrivi cel mai bine. Fie el Google Calendar fie calendarul deja existent în Outlook.
În pauză am socializat nițel cu Iuliana Cerchez de la GeCad și cu un fost coleg de facultate cu care mă tot întâlnesc pe la astfel de evenimente (el ocupându-se cu fotografiatul). Cafeluță, masa de prânz după conferință și fuga la muncă că distracția s-a terminat pe ziua de azi.
Right, faza cu G word a fost geniala:) de vreo 10 ori a ajuns cu explicatiile pe la motorul acela de cautare. si cica live e mai bun. lol. eu sunt curioasa cati l-au testat caci eu am incercat si e useless. majoritatea site-urilor cu seo sunt facute sa fie sus pe google nu pe live sau pe search engineul ala facut de baietii de au plecat de la google. deci, rezultatele celorlalti nu sunt relevante.