Luna trecută, mai exact pe 15 octombrie, a avut loc ediția din 2011 a etapei regionale din concursul de programare ACM ICPC. Fac parte din echipa de Network care se ocupă de organizarea concursului de prin 2004 (iar de vreo 2 ani și coordonez echipa). Cei care se ocupă de organizarea concursului sunt (marea majoritate) voluntari. Fie instructori ai Academiei Cisco din UPB (pentru echipa de Network) fie studenti/asistenți pentru alte activități.

Practic sunt 3 zile de hei-rupism în care se lucrează de dimineața până seara. Infrastructura de rețea este critică și presupune în final o rețea în care fiecare calculator al fiecărei echipe să se afle într-un vlan separat doar cu serverul. Din fericire până acum nu țin minte să fi existat un an în care să avem probleme cu partea de rețea. Testam toate cablurile înainte, păstram backup-uri la configurațiile de pe echipamente,  switch-urile sunt legate cu câte 2 link-uri în etherchannel și totul merge de obicei fără probleme. Echipa de software are însă mai multă bătaie de cap și de multe ori ajungem să le oferim și lor câte-o mână de ajutor.

Dar nu despre organizare vroiam să povestesc ci despre modul în care sunt văzute concursurile de gen la noi în țară. De câțiva ani nu-mi amintesc să fi văzut o știre pe undeva (TV sau presa scrisă) despre concurs. În ciuda faptului că IBM-ul (sponsorul principal) organizează o conferință de presă în care este anunțat concursul. În ciuda faptului că este un concurs care are loc anual în aceeași perioadă. Neah, nu există pișcoturi, nu există nici jurnaliști interesați.

Și la urma urmei de ce-ar fi interesați. 60 de tineri strânși într-o sală și puși să rezolve niște probleme folosind diverse limbaje de programare nu interesează pe nimeni. Ia să fi fost 60 de tineri strânși care violau o babă. Apăreau la știri în mod sigur. Pun pariu că ar fi făcut și OTV-ul un serial din chestia asta. Am fi aflat totul despre ei.

Așa nu sunt decât niște anonimi. Și dacă de obicei anonimii de pe primele locuri sunt de prin Ucraina, anul ăsta locul 2 a fost ocupat de niște studenți anonimi ai Universității București. Și probabil vor pleca la finala concursului alături de anonimii de pe locul I (evident ucrainieni).

Apropos, ucrainienii stârnesc mare vâlvă în jurul concursului și vin cu echipe din ce în ce mai multe la regională. Anul ăsta concursul a fost organizat (în premieră) în 2 locații odată. Tradiționala sală de sub cupola rectoratului din UPB și în Ucraina. Deh, diferență de mentalitate.

Mi-aș dori să-i văd pe copiii ăia de la noi care-au ajuns pe locul 2 pe la știri. Că merită să fie lăudați și merită să fie luați drept model de generațiile mai tinere ca ei. Merită să avem și altfel de modele în afară de fotbaliștii de prin echipa națională (care apropos, sug cucu’ cu stil de ceva ani încoace).

Dar până atunci o să-i laud eu. Îi cheamă “Unibuc Orion” (numele echipei) și pe rând sunt, Paul Baltescu, Andrei Grigorean și Marina Horlescu, coordonați de Adrian Marius Dumitran. Bravo !