Haideți să vă mai spun o frumoasă poveste. Dar cu o scurtă introducere înainte pentru a înțelege mai bine fundalul pe care se desfășoară această poveste.
Copiii abandonați de părinți sau cei cărora părinții nu pot să le ofere o îngrijire adecvată sunt preluați de stat. Într-adevăr, mulți ajung în centre și în case de copii. Dar mai există și sistemul cu asistenți maternali. Diverse persoane care iau în îngrijire copiii abandonați. Nu vă faceți iluzii, mulți dintre ei fac treaba asta pentru bani. Sunt efectiv angajați la stat, primesc bani pentru asta și nu au voie să aibe alt loc de muncă. Dar sunt printre ei și oameni care fac munca asta cu drag.
Eh, ideal este ca acești copii să fie la un moment dat reintegrați în familia din care au provenit. Dacă nu este posibil acest lucru, să fie deschisă procedura de adopție. Din păcate la noi nu prea se întâmplă treaba asta așa încât copiii respectivi rămân în grija asistenților maternali ani de zile, până ajung la vârste în care nu-i mai adoptă nimeni.
Bun, cam ăsta ar fi background-ul poveștii. Subiectul principal este un băiat de vreo 12-13 ani aflat în grija unui asistent maternal. Și puștiul ăsta a început să aibe fabuloasa idee că el nu mai vrea să trăiască la asistentul maternal pentru că nu are voie să facă ce vrea și că ar vrea să trăiască pe stradă. Nu, nu este bătut sau abuzat în vreun fel. Pur și simplu este pus ca orice copil de vârsta lui să-și facă temele, să vină acasă de la joacă la o oră rezonabilă și tot așa. Și după ce și-a exprimat opinia de nenumărate ori a ales o frumoasă zi de vineri (de fapt joi spre vineri dimineața) și a fugit de acasă.
Sâmbătă dimineața a fost găsit și a fost readus în casa asistentului maternal. Iar treaba asta va avea ca urmare mutarea copilului dintr-un mediu oarecum normal în care să crească și să se dezvolte într-un cămin de copii. Cel mai probabil unul care are ca specific delincvența juvenilă. Că deh, după o asemenea experiență nici asistentul maternal nu prea mai vrea să îl țină.
Înc-o dată că poate n-ați prins ideea. Statul român (prin contribuabili) aruncă lunar o sumă de bani pe fundul puradelului respectiv. Și reușește să-i ofere un mediu decent în care copilul să se dezvolte normal. Are o casă, face o școală, este trimis în tabere, totul pe banii statului. Și-acu’ întreb eu, n-ar fi frumos ca pe ăștia care fac treaba asta, adică renunță la ceea ce le oferă statul ca mână de ajutor, să-i pui să semneze o hârtiuță prin care renunță la ORICE pretenție viitoare din partea statului român. Adică fără șomaj, fără ajutoare sociale și altele. Ai renunțat la tot și-ai vrut pe stradă ? Păi trăiește nene pe stradă și gata. Cu puțin efort se poate întinde și la alte cazuri în care un beneficiar își bate joc de banii pe care statul îi cheltuie cu persoana lui.
O să ziceți că-i copil și că nu are discernământ acum. Dar ia gândiți-vă cât discernământ va avea după încă 6-7 ani de trăit pe stradă. Și ce va produce atunci ca să-și asigure existența. Exact, nimic.
Mda, eu as avea niste solutii (nu pentru copilul asta; el e inca minor si poate mai are o sansa, ci pentru tigani), da’ din pacate de vreo 70 de ani nu mai e acceptata solutia.
Asta e… mai astept.
Aici pare “sindromul” cu “are ADHD”. Cu alte cuvinte, pe vremea noastra, primea niste palme la cur de se-nvata minte si ii ieseau din cap tampeniile. Dar, acum, ar insemna ca e abuzat fizic, ca ii “distruge personalitatea” si alte cacaturi de genul asta.
Da, un copil nu trebuie batut ca un sac de box, dar cateva palme la momentul potrivit ii baga mintile in cap si fac din el om. Sau putem sa “ii respectam personalitatea” si sa devina un boschetar nenorocit care pe urma va dori asistenta medicala pe banii boilor care muncesc, ca alora (adica noua) le place sa munceasca. Aia nu ar vrea sa faca numai ce au ei chef…
Ultimul paragraf nu e valabil, e un sofism. Pentru ca nu are discernamant acum nu trebuie sa i se dea nici o sansa sa poata produce ceva cand va fi adult? Care-i legatura? Gandeste-te cati copii cu o situatie familiala normala au probleme de comportament in perioada adolescentei si ajung eventual sa fuga de acasa, d-apai situatia despre care povestesti tu! Eu cel putin am fost tare dificil pe la varsta aia si le-am scos peri albi alor mei. N-am fugit de-acasa, dar am facut destule. Asistentii maternali sunt cea mai buna solutie care se aplica la noi in momentul asta, iar daca un copil face niste tampenii la 13-15 ani, nu inseamna ca la 20 o sa fie obligatoriu o pramatie, dar o sa fie mai mult ca sigur una daca nu ii dam nicio sansa.
Departe de mine ideea asistarii sociale excesive, dar in cazul copiilor nu cred ca este cazul. Hai sa incepem cu tiganii cu palat si Mercedes, cu betivii care freaca duda in loc sa munceasca, cu adeverintele de handicap false, si la sfarsit poate o sa avem mai multi bani pentru copii orfani sau din familii anormale.
Pentru că nu are discernământ acum și face o alegere greșită deși acum există (a existat) cineva dornic să-i ofere o șansă, va ajunge după x ani de trăit pe stradă un alt om al străzii. Obișnuit să cerșească, să fure și să nu producă. Acolo băteam eu. Pentru că vezi tu, în condițiile în care copilul s-a exprimat destul de clar și-a spus că el vrea neaparat să trăiască pe stradă (sunt mai multe detalii aici pe care nu le pot spune), nu mai vrea nici un asistent maternal să se lege la cap cu el. Și alternativă nu prea există. În centre va mânca bătăie la greu și probabil tot pe stradă va ajunge.
ai copii?:) asta e singurul argument ce il pot da(iti dai tu seama de ce)