Haideți să vă mai spun o frumoasă poveste. Dar cu o scurtă introducere înainte pentru a înțelege mai bine fundalul pe care se desfășoară această poveste.

Copiii abandonați de părinți sau cei cărora părinții nu pot să le ofere o îngrijire adecvată sunt preluați de stat. Într-adevăr, mulți ajung în centre și în case de copii. Dar mai există și sistemul cu asistenți maternali. Diverse persoane care iau în îngrijire copiii abandonați. Nu vă faceți iluzii, mulți dintre ei fac treaba asta pentru bani. Sunt efectiv angajați la stat, primesc bani pentru asta și nu au voie să aibe alt loc de muncă. Dar sunt printre ei și oameni care fac munca asta cu drag.

Eh, ideal este ca acești copii să fie la un moment dat reintegrați în familia din care au provenit. Dacă nu este posibil acest lucru, să fie deschisă procedura de adopție. Din păcate la noi nu prea se întâmplă treaba asta așa încât copiii respectivi rămân în grija asistenților maternali ani de zile, până ajung la vârste în care nu-i mai adoptă nimeni.

Bun, cam ăsta ar fi background-ul poveștii. Subiectul principal este un băiat de vreo 12-13 ani aflat în grija unui asistent maternal. Și puștiul ăsta a început să aibe fabuloasa idee că el nu mai vrea să trăiască la asistentul maternal pentru că nu are voie să facă ce vrea și că ar vrea să trăiască pe stradă. Nu, nu este bătut sau abuzat în vreun fel. Pur și simplu este pus ca orice copil de vârsta lui să-și facă temele, să vină acasă de la joacă la o oră rezonabilă și tot așa. Și după ce și-a exprimat opinia de nenumărate ori a ales o frumoasă zi de vineri (de fapt joi spre vineri dimineața) și a fugit de acasă.

Sâmbătă dimineața a fost găsit și a fost readus în casa asistentului maternal. Iar treaba asta va avea ca urmare mutarea copilului dintr-un mediu oarecum normal în care să crească și să se dezvolte într-un cămin de copii. Cel mai probabil unul care are ca specific delincvența juvenilă. Că deh, după o asemenea experiență nici asistentul maternal nu prea mai vrea să îl țină.

Înc-o dată că poate n-ați prins ideea. Statul român (prin contribuabili) aruncă lunar o sumă de bani pe fundul puradelului respectiv. Și reușește să-i ofere un mediu decent în care copilul să se dezvolte normal. Are o casă, face o școală, este trimis în tabere, totul pe banii statului.  Și-acu’ întreb eu, n-ar fi frumos ca pe ăștia care fac treaba asta, adică renunță la ceea ce le oferă statul ca mână de ajutor, să-i pui să semneze o hârtiuță prin care renunță la ORICE pretenție viitoare din partea statului român. Adică fără șomaj, fără ajutoare sociale și altele. Ai renunțat la tot și-ai vrut pe stradă ? Păi trăiește nene pe stradă și gata. Cu puțin efort se poate întinde și la alte cazuri în care un beneficiar își bate joc de banii pe care statul îi cheltuie cu persoana lui.

O să ziceți că-i copil și că nu are discernământ acum. Dar ia gândiți-vă cât discernământ va avea după încă 6-7 ani de trăit pe stradă. Și ce va produce atunci ca să-și asigure existența. Exact, nimic.