Cum stăteam eu azi și înghețam într-o stație RATB așteptând transportul în comun de tot rahatul din București să mă ducă unde aveam nevoie, mă uitam la un print împotriva violenței în familie. Poate-l știți, e ăla cu puștiul care a aruncat călimara cu cerneală pe un perete alb, proaspăt văruit și pe un parchet perfect lăcuit. Și tatăl este îndemnat să nu-l bată, să-și amintească de vremea când și el era copil și mai greșea. Cu alte cuvinte, lasă-l nene să-ți dărâme casa și dojenește-l ușor.

Nu zic că-i normal să-ți calci copilul în picioare sau să-l bați până-l lași lat. Dar o palmă peste ochi la timpul potrivit este extrem de bine venită. Faptul că-i ții un discurs de jumătate de oră (și o să fie atent doar primele 2-3 minute) n-o să-l oprească a doua oară. O mică corecție fizică are mai mult succes. Nu de alta da’ deja avem 1-2 generații de copii imbecili. N-avem nevoie de mai multe.