greve

Mă certam mai devreme cu cineva apropos de subiectul “greva Metrorex”. Eu susțineam că din 2000 până în 2004 n-a existat nici măcar o grevă de avertisment la metrou. El susținea că au fost. N-am găsit dovezi clare că n-a existat nici măcar una dar am găsit ceva interesant care arată cam cum stăteau treburile în perioada respectivă cu Metrorexul.

700 de angajati ai Metrorex vor fi concediati in aceasta toamna, insa acolo nu ne vom confrunta cu o greva, deoarece numarul concediatilor nu a fost criticat de sindicate?, a spus ministrul transporturilor. Dintre viitorii concediati de la metrou, mai putin de 20% sint vatmani, grosul celor care vor pleca fiind lucratori de intretinere.

Mai țineți minte cine era ministru al transporturilor în 2003 ? Mdap, nenea Miron Mitrea. Fost sindicalist, fost secretar general al PSD și fost mare șpăgar. Remember “Fly Taxi”. Și tot așa au mers treburile și în alte domenii în perioada 2000-2004. Dacă se întâmpla să pornească totuși o grevă, inițiatorii erau rapid cumpărați și liniștiți. Au fost vreo 2 și dintre organizațiile studențești care au căzut la pace cu conducerea “albastră” a UPB-ului.

Așa că mâine luați 2-3 pietre, cartofi, ouă (în funcție de posibilități) și bateți-le obrazul ălora de la Metrorex. Mama lor de nesimțiți.

Leave a Reply

3 Comments

  1. nexus

    Ai uitat un amanunt – seful de sindicat (al absolventilor de liceu si profesionala) din sindicatul Metrorex este membru de partid. Din intamplare acel partid era si este in continuare PSD. ;)
    Cate coincidente…

Next Article"Vocea națiunii"