Bună dimineața tovarăși !

“There was silence in the square, except for the sound of several thousand people being astonished.”
― Terry Pratchett, Interesting Times

 

Eh, frumoasă zi asta, nu-i așa ? Dacă sunteți ca mine vă scărpinați încet în vârful capului și vă întrebați “și-acu’ ce paștele mă-sii facem”? Dar pentru că n-a trecut mult timp de la alegerile de la americani, pe care uite, în sfârșit îi prindem și noi din urmă, o să împrumut un pic de la John Oliver din episodul de după și o să încerc să-mi lămuresc eu mie însumi în primul rând (dar sunt la fel de curios să aud și alte opinii), câteva chestiuni.

   1. Cum naiba s-a întâmplat asta ?

Pentru că și eu și aparent majoritatea cunoscuților mei trăim într-o bulă, n-am văzut-o pe asta venind absolut deloc. Așa că încă de-aseară tot rulam ca o bandă stricată diverse idei și scenarii referitoare la cum naiba am ajuns aici.

Păi în primul și primul rând am ajuns în punctul ăsta datorită nouă, a populației, care de vreo 35 de ani încoace votează niște lepre care promit și apoi fură. Și la tura viitoare mai punem botul încă o dată, mai ales la ăia care-au furat dar au și făcut. Urmarea fiind că de 35 de ani încoace indolența, incompetența și hoția au ajuns omniprezente în societatea noastră. România educată e doar un basm, în realitate nivelul de analfabetism este la cote maxime. Pe terenul ăsta fertil poți să crești orice doctrină periculoasă.

În al doilea rând, clasa politică a expus în runda asta de prezidențiale numai candidați unul și unul. PSD a trimis în cursă un combinator care pare că vrea să-ți vândă 2 parfumuri furate din Carrefour, PNL pe un brav general Svejk căruia i-am admirat mecla tălâmbă toată vara pe toate drumurile patriei iar ăia de la care mai aveam oarecare speranțe s-au încolonat în spatele Elenei Lasconi, ea însăsi o figură controversată în bazinul votanților proprii. L-am mai avut pe Simion, pe care majoritatea dintre noi îl vedeam cu groază ajungând în turul 2 cu Ciolacu deși în ultimele apariții în media a fost ăla care a arătat că s-a pregătit un pic pentru toată șandramaua asta. Ah, stați liniștiți, nu l-am uitat pe Geoană dar nici nu contează prea mult, el a pierdut alegerile din momentul în care-a început să deschidă gura în public. Avea niște șanse bune dacă doar stătea acasă cu mâna pe cur, uitându-se la Netflix dar a vrut el cu tot dinadinsul să ne anunțe c-a lucrat la Nato pe unde-a putut.
Din adunatura asta de talente care-au murit speranță a sărit în sus Călin Georgescu. Și toată lumea e mirată cum naiba a reușit ăsta să convingă atâta lume să-l voteze, el fiind (cel puțin în teorie) un independent care n-a avut nici un buget declarat de campanie (n-o zic eu, o zice el și BEC). Și poate sunteți suficient de naivi încât să credeți asta și să acceptați faptul că un candidat independent, fără buget declarat, ajunge să câștige singur singurel alegerile cu scorul ăsta ( (prin comparație Geoană a avut buget declarat imediat sub AUR și a băgat bani la greu prin promovare) sau că, într-adevăr, tiktok și social media au făcut diferența.
Nu fiți naivi, Georgescu a fost promovat la greu de biserica română, instituția aia mișto care are, la grămadă, canonizează și sfinți legionari, apără și turnătorii din comunism ia și bani de la mai toate guvernele de după revoluție da’ joacă după propriile reguli și încă are legături strânse cu tătucul Kiril de la Moscova. Biserica a răspândit pliante cu Georgescu, a îndemnat activ enoriașii să-l voteze și într-un mod foarte, foarte amuzant, i-a tras-o PSD-ului, partidul care a pompat cele mai multe fonduri către cultele religioase. Apoi da, și tiktok cu ferme întregi de boți, a participat activ, convigându-i pe toți ăia care nu-s capabili de mai mult de 10-15 secunde de atenție, că individul ăsta merită votat. Din nou, întrebați-vă cine și cum a finanțat toate lucurile astea și în ce scop. Pentru că nu e un mesia care-a apărut brusc de după colț, neprihănit și perfect. Călin Georgescu este un produs al sistemului, din sistem.

În timpul ăsta, instituțiile statului care ar fi trebuit să vegheze ca să nu se întâmple chestiuni de genul acesta erau un pic prea ocupate ca să mânărească licitații sau să facă alte combinații cu fonduri europene. Asta dacă n-or fi pus și ei umăru’ că deh, banul n-are culoare și nici miros cât timp știi că ești deja curvă.

Înspăimântător este însă faptul că insul respectiv este efectiv un demagog fără nici un conținut. Și dacă îi asculți delirul mistico-religios te trec fiori pe șira spinării (bine, cât timp îți și funcționează măcar câțiva neuroni la mansardă) pentru că realizezi cât de gol de conținut și cam care e tendința de fapt. De exemplu, dacă o să urmăriți zilele astea pe net o să vedeți o mulțime de doamne și domnișoare care afirmă că l-au votot pentru că el vrea pace, n-o să ne bage în război. Evident, dacă stai să diseci un pic căcatul, te poți întreba de exemplu de ce-l admiră pe Putin dacă vrea pace ? Că doar idolul lui a invadat o altă țară și în prezent poartă un război având armata pe teritorii ocupate. Sau ți-ai putea aduce aminte de latina făcută prin generală/liceu cu “Si vis pacem, para bellum”. Că tre’ să fii un pic prostuț să mai crezi în “capul plecat sabia nu-l taie”  în vremurile astea. Dar înainte să încerci să deschizi gura și să le tragi de mânecă pe respectivele, realizezi că orice-ai spune, argumentul ăsta al păcii este mult prea perfid, va părea că tu ești un nenorocit care nu-și dorește pacea.
Delirul ăsta mistico-naționalist a început să facă ravagii printre cei care nu-și pun prea multe întrebări. Dacă ești atent la toate derapajele ălora care umblă cu credința și patriotismul în gură, realizezi cât de periculoși sunt și cât de mult dezbină de fapt societatea. De exemplu, eu încă-mi aduc aminte de ieșirile lui Dan Puric la adresa celor care protestau după Colectiv în 2015, când îi făcea haimanale și îi acuza că sunt plătiți de ocultă ca să dea jos biserica. Nu că tinerii ăia erau pe drept motiv revoltați după ce mai marii unei religii care propăvăduiește iubirea între semeni au făcut orice numai asta nu.

Prin urmare avem un cumul de factori, printre care nu ar trebui să-l excludem nici faptul că e foarte probabil ca PSD să fi pus umărul la Georgescu pentru că-l vroiau în turul 2 dar au calculat un pic greșit, care au condus la rezultatul ăsta.

    2. Ce urmează ?

Păi urmează turul 2. Și vă rog luați în vedere faptul că există alegerile parlamentare între cele 2 tururi și este EXTREM de important care va fi rezultatul alegerilor parlamentare. Pentru că parlamentul contează mult mai mult pe plan intern decât președintele și mai ales, un parlament aliniat tot spre est s-ar putea dovedi devastator pentru noi. Și ar merita (dintre cei care au timp și chef) să vorbiți cu cei din jur și să încercați să aruncați un pic mai multă lumină pe cine este de fapt Călin Georgescu, dincolo de carisma pe care-o are și de descrierea de pe Wikipedia de unde ai putea să juri că e vorba de Putin nu de el.
Și nu în ultimă instanță, să ne gândim serios ce ne dorim să avem în țara asta. De aia sunt foarte importante și alegerile parlamentare și nu un ins care vrea să ne facă să credem că ne trebuie un nou tătuc atotputernic care să aibă grijă de noi (poate am uitat cum a fost cu ultimul).

   3. Ce putem face în continuare ?

După ce scăpăm de alegeri vine în schimb partea grea. Și nu, nu mă refer la Crăciun și la tonele de tobă, cârnați și cozonaci la care se vor arunca majoritatea românilor mândri de ei că uite, au făcut o treabă bună și anul ăsta și au votat cu cine trebuie.
Mă refer la faptul că trebuie să participăm activ la viața publică. Să ne certăm cu instituțiile care nu-și fac treaba, să ne cerem drepturile, să fim vocali și să nu plecăm capul încă 4-5 ani. Să avem fiecare dintre noi grijă la ce putem din jurul nostru, să nu ne abandonăm principiile și să nu ne culcăm pe ureche dacă scăpăm cumva ca prin minune și de data asta de răul cel mai mare.

Somnul națiunii naște monștri. Și începem să fim un pic cam prea bătrâni să ne mai luptăm cu monștri reali așa că e util să le dăm peste bot tuturor celor care încearcă să se hrănească cu fricile de moment.

4 Comments Bună dimineața tovarăși !

  1. Gabriel

    Totul până la cozonaci :)
    Cozonacii sunt buni, politica e de kkt!
    Dar da, suntem cumva într-un vis urât și va depinde de fiecare de acum înainte să schimbăm câte ceva. Dacă nu, punem mâna și învățăm rusa, ne întoarcem cu koorol spre ruși și așteptăm

    Reply
  2. spyked

    Te-am citit cu interes până pe la:

    Mă refer la faptul că trebuie să participăm activ la viața publică. Să ne certăm cu instituțiile care nu-și fac treaba, să ne cerem drepturile, să fim vocali și să […]

    Nu știu la care „noi” te referi, dar fără supărare, tre’ să-ți semnalez faptul că în punctul ăsta discursul tău agitator nu sună cu mult diferit de elucubrațiile lui CG. Sună bine în teorie ce zici, da’ în teorie sună bine ce zice și el (România neutră șamd), iar în practică teoria funcționează doar până în punctul în care nu mai… știi ce zic?

    Și tocmai pentru că n-am speranța ca o să faci ce ți-ai propus (cearta cu instituțiile, cerutul drepturilor etc.), gândește-te că-s alții care și-au propus asta, din oareșce motiv n-au reușit, și uite așa au ajuns să recurgă la soluția radicală. Și-apoi iartă-mă, votul nu-i subiect de luat în derizoriu, așa cum e luat în public în ultimele zile.

    Reply
    1. Silvanus

      Eu zic sa mai citesti cu atentie o data atunci.
      Ce zice Radu e ca trebuie sa fii un cetatean al “cetatii” ai si drepturi dar si obligatii, astea inseamna sa semnalizezi neregulile cand le vezi, sa-ti expui punctul de vedere cand nu esti de accord, altfel daca tu taci o fac altii mai prost poate pentru tine.

    2. Radu

      Am aproape vreo 8 ani în care depun de cel puțin 2-3 ori pe ani petiții/plângeri la primării legate de situații încă nerezolvate ( cum ar fi că se circula cu mașina pe trotuarul din fața Arenei Naționale când e bulevardul plin, că sunt intersecții prost gândite, etc). La asta mă refer. Fără implicare în viața publică putem dormi cu toții liniștiți că o să aibă grijă alții să nu ne fie mai bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *