Ieri dimineață, undeva pe DN1, domnul profesor Eduard Andrei, coordonatorul RoEDU, prodecan al Facultății de Automatică și Calculatoare și profesor în aceeași facultate, a încetat din viață. Din câte am înțeles până la ora asta, decesul s-a produs în urma unui infarct.

Vestea am aflat-o de ieri dupa-amiază și m-a șocat destul de tare. Omul era o legendă în facultate și nu părea că ar fi suferit de ceva. Extrem de dur la examene dar totodată extrem de corect.
Am amânat postarea pe blog din mai multe motive. În primul rând am vrut să vad reacția unor studenți care faceau cursurile cu el și care aveau și restanță la el pentru că îmi aduceam aminte de momentele când îl “înjurau” pe profesor pentru modul în care dă examenele. Am fost curios dacă există vreo persoană pe care s-o bucure moarte lui. Așa cum am sperat, au fost la fel de șocați ca și mine.

Eu mă număr printre cei care l-au înjurat de nenumarate ori pentru restanțele pe care le-am avut. Înjuram în primul rând pentru că nu vedeam rostul materiei predate de el în meseria mea. A fost unul din motivele pentru care m-am simțit vinovat  ieri. E a doua oară în viața mea când moare un fost profesor din facultate, profesor pe care l-am înjurat din greu cât timp am fost student și care a decedat la scurt timp după ce-am încheiat relațiile cu facultatea respectivă.

Obișnuiam să fac glume de genul “Cred că mi-ar face studenții statuie în fața facultații dacă aș da cu tir-ul peste ăsta”. Acum, îmi pare rău…

Și facultatea și RoEDU or să fie grav afectate de dispariția lui.
http://acs.pub.ro/Andrei_Eduard