“Discriminarea” preoților homosexuali

Din ciclul “someone is wrong on the internet”, Eftimie a scris mai ieri un articol în care, în stilul caracteristic, trolează ușurel legat de excluderea preoților homosexuali din biserică. N-ar fi o problemă, lumea e obișnuită cu opera lui literară. Numai că tot ieri s-a apucat și Moise Guran, de la care mă așteptam să facă o minimă documentare înainte, să posteze pe Facebook link către articol spunând :

“Fara nicio gluma, de data asta Ovidiu Eftimie are dreptate. Strict juridic, oamenii sunt protejati de Constitutie. Nu pot fi concediati pentru orientarea sexuala.”

Trecusem peste aberația cu “ateii de conjunctură” care cer excluderea preoților din biserică de la Eftimie. Nu de alta da’ eu unul n-am văzut picior de ateu de prin bula mea care să ceară asta. Pe toți îi cam doare la bască dacă sfinții părinți învârt sticluța între ei prin curtea bisericii. De altfel știrea cu preoții n-a devenit virală numai pentru că sfinții părinți preferă părul pe fund ci s-a răspândit din cu totul alte motive, printre care ăla că erau niște minori implicați acolo.

În primul rând în articolul lui Eftimie se trece rapid (voit sau nu) peste relația de muncă dintre preoți și biserică. Preoții NU sunt angajați la stat. Legea cultelor permite BOR să se organizeze conform propriilor statute și coduri canonice.  De aia tot zice toată lumea că biserica este un stat în stat. Și pe lângă asta, relația preoților cu biserica este nițel mai complexă decât cea dintr-un angajat cu contract individual de muncă. Preoții nu au contract de muncă, sunt hirotonisiți/numiți la parohie de către chiriarh, raportul fiind unul de “slujire şi misiune liber asumată”. Preoții nu primesc salariu ci primesc “răsplata pentru misiunea îndeplinită” conform statutului BOR.  Dar dacă nu mă credeți pe mine pe cuvânt și vă e lene să vă uitați în Legea cultelor sau în Statutul BOR, puteți citi mai pe larg ce spune un avocat care le cam știe cu dreptul în muncă.

Bun, c-am lămurit asta, să trecem la excludere. Să presupunem că preoții chiar ar fi fost angajați la stat sau la privat. Păi uităm aici faptul că scandalurile în care au fost vizați atât Pomohaci cât și episcopul Hușilor implică minori. Chestie care este ușor ilegală. În cazul episcopului nu numai că era minor dar îi era și elev. Coruperea unui minor care nu a îndeplinit încă vârsta de 13 ani este pedepsită chiar cu închisoare de la 1 la 5 ani conform codului penal. Se pedepsește și dacă minorul este mai mare de 13 ani, până la 18 ani dacă fapta este săvârșită de un tutore legal, educator, profesor, etc.  Ori în ambele cazuri cam ăsta era raportul dintre sfinții părinți și victimile lor.

Dar hai să mergem mai departe, să presupunem că erau majori. Atâta timp cât relația dintre preot și un alt “angajat” al BOR nu este liber consimțită de comun acord, avem hărțuirea sexuală.  Despre care Codul Penal spune următoarele :

Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Deci să dea naiba, oricum ai lua-o și absolut indiferent dacă ești ateu sau nu, ăia doi popi au cam călcat pe bec din punct de vedere legal și “strict juridic” nu sunt protejați de nimic așa cum zice Guran.

Și strict de dragul argumentării hai să mergem și mai la extrem. Să presupunem că preoții se iubesc liber și fac trenulețul prin chilii. Au motiv sau nu enoriașii să dorească excluderea lor din biserică și BOR are dreptul sau nu să-i dea afară ? Păi chiar dacă nu e ilegal să fii homosexual tot trebuie să respecți un statut. Nu e ilegal nici să bei, dar dacă vii beat la muncă angajatorul te poate da afară pentru că actul tău se răsfrânge negativ asupra angajatorului. La fel și în cazul lor, cu atât mai mult cu cât relația dintre preoți și biserica are un statut special iar preotul nu este un simplu angajat căruia îi desfaci contractul de muncă (vă trimit la link-ul de mai sus).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *