Of, viața mea

Pe undeva pe Facebook Dorin a pus mai ieri o postare (o aveți sub paragraful ăsta ) în care, după ce pune un colaj de-al lui “Blondu’ de la Timișoara” întreabă poporul cu ce-i mai prejos sus-numitu’ Blondu’ decât Cargo, Iris sau Smiley. Recunosc, eu unul am crezut inițial că trollează (Dorin, dacă îl puneai în locul blondului pe Nicu Paleru de exemplu, mi-ar fi fost mult mai greu să argumentez). Nici acum nu cred că vorbește serios, mai mult ațâță dezbaterea vis-a-vis de recunoașterea manelelor de către publicul larg.

Cum i-am răspuns pe ici pe colo în postare dar n-am apucat să argumentez pe larg (deși începusem la un moment dat dar m-am oprit după ce-am trecut de 3-4 paragrafe), am zis s-o fac aici. Că deh, mai bine să rămână scris pe aici decât să se piardă în hăurile Facebook-ului dacă tot mă chinui.

Mai întâi de toate să stabilim regulile jocului. Trecem din start peste argumentele subiective. Eu personal nu ascult manele, nici măcar nu mă număr printre cei care spun “nu îmi plac manelele da’ mai ascult pe la petreceri”. Nu, nu ascult absolut deloc în principal pentru că nu îmi place stilul în forma lui actuală. Ar putea să evolueze în ceva mai complex și atunci e posibil să fie pe gusturile mele.  La fel cum nu mă pasionează nici dubstep, trance, turbofolk sau altele. Fiind deci conștient că pornesc influențat de preferințele mele muzicale actuale voi încerca să mă folosesc de argumente obiective. Pe de altă parte nici Iris, Cargo nu mai ascult (o făceam în tinerețe și o să fie un argument adus în discuție nițel mai târziu ăsta ) și nici pe Smiley. Prin urmare mă lasă rece toți cei din discuție dar cu toate astea nu prea sunt de acord cu Dorin.

Aș începe prin a compara versurile autorilor menționați mai sus. Poetul nostru bănățean folosește niște versuri fără o complexitate prea mare cu o rimă simplă, împerecheată. Nu sunt versuri cu vreun înțeles ascuns la care să te întrebi ce naiba a vrut poetul să spună cu :

De cand ai plecat multe s-au schimbat,
Dar eu tot nu te-am uitat,
Mi-ai lasat decat lacrimi care au curs,
Si intrebari fara raspuns.
N-avem aici nici o poezie sfâșietoare de dragoste ci  patru versuri simple făcute să rimeze. De altfel cam asta este (cu mici excepții dar nu le-am găsit printre versurile Blondului) o caracteristică principală a manelelor, versuri simple cu rimă împerecheată ușor de descifrat de oamenii de rând despre problemele cotidiene, pline de dezacorduri, nimic complicat.
De partea celaltă găsim și exemple negative (Iris – Baby) poate fi lejer transpusă ca manea, are fix același gen de versuri și sunt la fel de simple. Dar există și altele la Iris (De vei pleca, Noaptea) care au fie rimă încrucișată fie versurile nu rimează iar ritmul este dat de tonalitatea vocii în acord cu muzica, o chestie mai răruț utilizată de cântăreții de manele de calibrul Blondului. La Cargo chiar întâlnim mai des rimă mai complexă și versuri a căror ritm melodic este dat de voce. Iar cel mai prost la capitolul ăsta pică Smiley cu versuri complet idioate ca mai toate versurile pentru pop. Nu de alta da’ chestiile de mai jos le consider chiar sub versurile maneliștilor :
Si yo! Am plecat de-acasa ieri
Nu stiu ce vrei sa-mi ceri
Dar spun : “No tengo dinero, no tengo dinero! ”
Stiu, si maine e la fel
Sufla vantu-n portofel
(Las-o ma!) No tengo dinero, no tengo dinero!
Banii zboara (x 4)
Am bani de dat
Am datorii la stat (x 8)
Alex :
E praf si-n seif si in stomac
Si nu am ce sa ma… (ba!) nanc
No tengo dinero, no tengo dinero!
Calitățile vocale e un alt punct în care vocaliștii formațiilor rock stau bine. Nu că Adi Igrișan ar fi util la altceva decât la udatul chiloțeilor de minore dar e capabil să sune live decent fără să aibă nevoie de autotune sau reverb-uri puse peste voce. Pe Cristi Minculescu nu-l mai duc ficații dar tot pot spune că l-am auzit live și părea să dețină ceva calități vocale undeva în trecut. La Smiley nu mă pot pronunța, personal mi se pare că mai mult vorbește decât cântă. Live nu l-am auzit (oare cântă live ? ). Blonduțu în clipurile puse de Dorin are vocea tunată la maxim. Zici că e Cher în Belive. Nu l-am auzit live dar îmi pot imagina că și acolo are efect de reverb băgat pe voce că se poartă la nunți.
Trecem la fondul muzical peste care se aștern versurile. La timișorean este un ritm simplu, creat pe sintetizator, răzleț câte-un instrument muzical pe acolo. O cânta la nunți și cu instrumentiști și doar pe acolo câte-un țigan mai talentat să se apuce să facă câteva figuri muzicale cu acordeonul sau la țambal. Altfel nimic special. Și-am ascultat (pe sărite ce-i drept) tot calupul de melodii pus de Dorin doar doar oi găsi ceva să sune altfel decât ritmul ăla ușor disco cu elemente orientale. După câteva minute este atât de repetitiv încât devine obositor și enervant. Și aici cred că este problema cea mai apăsătoare a manelelor, dincolo chiar și de versurile stupide. Simplitatea și faptul că mai toate sună aproximativ la fel fac genul ăsta greu de digerat de către un ascultător care ar prefera ceva surprinzător. Nu spun acum că avem pretenția de a asculta Beethoven dar se cer niște influențe de prin alte genuri, niște chestii experimentate pe fondul ăsta. Revin un pic mai jos în concluzii la punctul ăsta.
Pe de cealaltă parte deși nu au un fond muzical simplist atât Iris cât și Cargo au furat s-au inspirat la greu din rock-ul internațional. Dar cel puțin pentru mine chestia asta m-a făcut să descoper formații internaționale cu care am crescut ulterior. Mi-au deschis un drum. De acolo am început să le compar, să le cern după preferințe, să ajung la alți autori și să îmi creez o minimă cultură muzicală. În plus, față de manelistul din discuția noastră, Cargo și Iris sunt formații care cuprind pe lângă vocalist și instrumentiști destul de bunicei. Sunt alții mult mai buni inclusiv în România (Dan Iliescu de la Timpuri Noi de exemplu), dar și ăștia pot mânui instrumentele destul de binișor. Da, știu, există și maneliști care-s mai mult decât competenți cu o chitară electrică (vezi Jean de la Craiova). Dar nu este cazul în discuția de aici pentru că nu l-am văzut pe bănățean cu vreun instrument în mână.
Muzica pop are cel puțin un sound mai complex decât maneaua. Inspirațiile există și aici, bineînțeles. Marius Moga e un compozitor recunoscut pentru modul în care se inspiră în operele sale. De obicei câteva acorduri furate n-au omorât pe nimeni. Mai ales că la pop poți face lejer un melanj între stiluri și practic poți împrumuta de oriunde, inclusiv din manele dacă este cazul.
Bun, dac-ar fi să tragem linie și să fim complet obiectivi aș putea spune că Iris și Cargo au versuri mai complexe decât bănățean, un fond muzical mai complex, prezența unor instrumentiști care oferă fondul muzical, nu a unui sintetizator. Personal aș mai pune și calitățile vocale dar repet, nu l-am auzit pe Blondu’ cântând live până acum deci o să renunț la argumentul ăsta. La versuri manelistul “îl bate” pe Smiley, dar aș spune că pierde la linia melodică în fața muzicii pop. Hai să spunem egalitate între ei.
Dorin aduce în discuție două argumente non-valide spun eu. Unul ar fi că Iris și Cargo nu rezistă să cânte la o nuntă toată noaptea dar Blondu’ da. Îl consider invalid pentru că muzica de la o nuntă face parte dintr-un întreg ansamblu, ascultătorul nu acordă toată atenția asupra formației. Ba chiar aș spune că sarmalele sunt la fel de importante (dacă nu mai importante) la o nuntă. Așa că nu prea e relevant cât de bine cântă ăla la 2 metri de tine cât timp e plin de chiuituri, țipete, zgomot de pahare ciocnite toate împănate cu miros de sarmale. Și cât timp nu e nimeni foarte atent mai poți s-o mai dai și de gard cu câteva note false luate. Ca să nu mai punem la socoteală că după o anumită oră toată lumea e bine îmbibată cu alcool și nu-i mai pasă nimănui de calitățile vocale sau instrumentale.
La un concert asculți cu mult mai mare atenție ce și cum cântă artiștii, poți să fii atent la nuanțe, la solo-uri și ai în general o experiență mai completă. E mult mai dificil să fii un bun entertainer într-un concert decât la o nuntă.
Al doilea argument care va deschide și discuția mai largă vis-a-vis de manele este de legat de numărul celor care ascultă o anumită piesă. Dorin spune așa (și sunt de acord cu el oarecum în prima parte, dar trebuie să îl contrazic în partea a doua):

Partea amuzantă e că toată lumea aici e ferm convinsă că eu stau toată ziua să ascult manele și consider că sunt culminarea actului artistic în România. Când colo tot ce zic e că între niște rock cu versuri furate și oameni lipsiți de inspirație și o manea cântată cu poftă de viață sau cu suflet, prefer maneaua. Și că dacă am judeca cu aceeași măsură, maneaua ar putea foarte bine să facă parte din zona pop românească.

Zilele astea o manea latino-americană a devenit cel mai urmărit videoclip pe Youtube. Noi însă îi urâm atât de tare pe țigani că nici măcar nu vrem să auzim cuvântul „manea”.

Pentru cei care trăiesc în peșteră ca mine (pur și simplu nu ascultasem niciodată chestia respectivă, am fost curios zilele trecute) se referă la Despacito. Dar și înainte de asta a fost Gangnam Style, tot prin top vizualizări se numără și Justin Bieber, I’m a Gummy Bear sau altele. De altfel, dacă vă uitați la topul celor mai vizualizate melodii o să observații că majoritatea se înscriu în categoria melodiilor de-o vară. Un hit care-a devenit viral și care-a fost dat uitării anul viitor. Puține piese de acolo mai vechi de un an se mai ascultă azi, nici una din top nu este vreo piesă clasică (sunt câteva care au potențialul de-a deveni clasice dar sunt prea recente).
Și din perspectiva asta cred c-aș putea să dau cea mai bună definiție personală a calității unui act artistic și anume potențialul de-a deveni un act artistic clasic. De a reuși să aducă consumatori și peste 10-20 de ani și nu cu un “one hit wonder” ci cu mai multe opere create.
Și o să închei prin a-i da într-o anumită măsură dreptate lui Dorin și o să spun că da, manelele ar putea foarte bine să devină clasice. La fel cum a devenit blues-ul. Au nevoie însă de maturizare, de interpreți cu simț artistic și inspirație și mai ales are nevoie de ceva original. Pentru că sub-genul ăsta muzical este împănat cu scandaluri de plagiat și furturi grosolane fără a menționa autorii originali (aici trebuie să remarc ironia faptului că Dorin, un adeversar convins al pirateriei, susține că ar trebui să dăm mai multe șanse genului ăsta muzical).  Sunt convins că vor apărea la un moment dat și piese bune, originale, avem nevoie doar de timp. Însă nu cred că le facem loc promovând lălăieli simpliste ci din contră, fiind mai exigenți. În zona asta, a sound-urilor oarecum apropiate, există niște formații care mai vin și pe la festivalurile de gen (Balkanik de exemplu) care sună chiar promițător. Dar iarăși, nu cu ritmul ăla simpluț și vocea tunată și cu sintetizator în spate ci cu alămuri, țambaluri și toate cele. Și ăștia par a ști și să cânte cum trebuie la nunți.

Leave a Reply

1 Comment

  1. Doar o precizare țin să fac, când ziceam că rezistă o noapte la nunți, făceam o referire că rezistă o noapte fără să fie linșați de spectatori că cântă prost. Altfel, ultimele concerte Iris și Cargo au fost absolut dezastruoase, singurul care chiar face performanță live (nu glumesc) e Smiley. Sigur, ce cântă Smiley nu necesită foarte multă voce, dar cu o voce simplă se poate cânta foarte mult și foarte bine, întrebarea e cât de entertaining e.

    Altfel, sunt de acord cu tine în majoritatea ideilor pe care le susții. Ce mă interesează pe mine e să trecem peste capitolul în care aruncăm maneaua la gunoi instantaneu. Sincer, mi-aș fi dorit ca acum să văd zece DJ de dance românesc care să ia piese de la Denisa și să le remixeze, așa cum a făcut DJ-ul ăla polonez cu proiectul Inimă Sălbatică.

Next Article"Discriminarea" preoților homosexuali