Gena mânii întinse

Mâna întinsă, cu poveste sau nu, a devenit de multă vreme un lucru obișnuit în peisajul mioritic. Însă de ceva vreme mâna asta întinsă parcă a devenit din ce în ce mai agresivă.

Zilele trecute tocmai terminasem de făcut cumpărăturile și mă îndreptam agale spre ieșire când văd venind spre mine o femeie relativ tânără (până în 40 de ani), îmbrăcată bine (chiar mai bine decât mine, eu fiind în hainele de scandal în care ieșisem să fac ordine prin mașină )  cu un copil aflat în scaun cu rotile.

Se apropie de mine și începe să-mi ceară bani. De obicei mușc în situații de genul ăsta (când nu sunt cerșetorii din intersecții) și mă scobesc prin buzunare să văd dacă am ceva. Plătisem cu cardul în magazin, n-aveam în buzunare decât o monedă de 50 de bani luată din mașină pentru căruciorul de cumpărături (pe care-l găsisem scos și n-am mai avut nevoie de monedă), așa că îi spun plin de compasiune că îmi pare extrem de rău dar nu am nimic prin buzunare cash.

La care tipa, fără prea multe fasoane, bagă nasul în căruciorul meu de cumpărături și întreabă “Da’ ceva de mâncare de pe aici nu ne dați ?”.  C-o fi văzut expresia mea de “WTF !!!” de pe față sau c-o fi remarcat că în coș mâncarea era cam de regim, n-am de unde să știu, cert e că după câteva secunde a întors spatele și-a plecat. Eu rămăsesem tot uimit.

Și nu e prima oară când mi se întâmplă. Cerșitul a devenit ceva mai agresiv în ultimii ani de când cu criza economică. S-a trecut peste rușinea și umilința pe care-o presupune întinsul mânii și acum nu te mai roagă ci pretind să le dai ceva. Până acum însă n-o pățisem decât cu aurolacii din intersecții care încep să negocieze cu tine “da’ niște țigări nu ai ? da’ măcar sticla aia de cola din spate pot s-o iau eu ?”.

Dar văd că se extinde treaba asta și încep din ce în ce mai mulți să pretindă ceea ce au ajuns să creadă că li se cuvine. Și ne mai mirăm că suntem o țară cu atâția asistați sociali care devin nervoși atunci când li se iau “drepturile” sau își vând votul pe un pix și-un litru de ulei.

5 Comments Gena mânii întinse

  1. nexus

    Cersitul trebuie “intampinat” cu una din doua abordari: fie “nu, multumesc!” de parca ti-ar fi oferit ceva (asta, in general, le cam inchide si gura pentru ca nu se asteapta), fie cu un mai putin dragut “du-te dracului la munca!” (asta e insotita si de un ton care “lasa sa se inteleaga” ca nu ma deranjeaza “putina violenta”). Nu dai nimic. Daca vor sa faca bani “ca mor de foame”, sunt destule chestii pe care pot sa le vanda (imi vin in minte buchetele de flori amarate), ca macar sa lase o impresie de “vreau sa muncesc pentru bani”. Atunci ai posibilitatea fie sa cumperi, fie sa “cumperi la supra pret” si, in fapt, sa ii dai de pomana. Hai, in cel mai rau caz sa stea undeva cu mana intinsa si gura inchisa. Dar cand vine toate taraturile cu texte de rahat… orice dai mai mult de “una in gura” este inacceptabil. Si ce daca are copil handicapat sau are N copii acasa? I-a facut cu tine?
    Ca idee de comparatie: daca tu patesti ceva si ajungi la spital, o sa dai bani din buzunar pe la toate rapandulele de acolo de ramai lefter; daca un jegos cu mana intinsa ajunge acolo, o sa i se asigure asistenta medicala tot din banii tai. Si din banii altora “naivi” care platesc taxe si impozite si nu sustin “indreptarea nedreptatilor” cand sunt “canci bani” (cum spunea Ghighi Bejan), dar e campanie electorala.

    Reply
  2. dan

    Agresivitatea crescanda e in toate nu de la cersit. Altii cersesc la telefon sa le cumperi diverse servicii, sau la tv, din ce in ce mai zgmotos, sau prin orice mijloace prind. Chiar si la benzinarie te intreaba daca nu vrei o ciocolata sau alte rahaturi.

    Oamenii (si companiile) devin din ce in ce mai zgomotosi pana or sa urle ca sa fie auziti dupa care cine stie ce-or sa faca.

    Dar noah in cele din urma sper sa se calmeze lumea, dar asta poate o sa se intample dupa ce intai om incerca (noi ca specie umana) sa ne scoatem ochii intai, nu neaparat ca sa obtinem ceva dar macar ca sa fim auziti…

    (ati observat ca la TV reclamele au volumul dat mai tare? sau ca atunci cand va suna de la vreo firma sa va faca o oferta unica aproape se enerveaza cand le ziceti ca nu au nevoie? sau ca la supermarket dupa ce ai luat un cos de produse mai incearca sa-ti bage pe gat la casa un loz sau alt rahat?)

    Reply
  3. dzamars

    Ultima ta fraza imi aminteste de un banc:

    Un tip milionar cu afaceri intr-un orasel mic din SUA. Dupa cativa ani de prosperitate ce se gandeste omul, sa le faca un mic cadou si locuitorilor in oras, in semn de multumire ca-i merg afacerile atat de bine. Ca urmare, le trimite la toti cate un cec in plic.

    Anul urmator la fel, si tot asa inca vre-o 10 ani. fara ca cineva sa se intrebe de ce primeste bani in plic de la omul de afaceri.

    La un moment dat copii omului ajung la facultate iar afacerea nu mai mergea asa bine, ca urmare decide sa nu le mai dea prime locuitorilor.

    In ziua imediat urmatoare tot orasul era in fata casei lui cerandu-i socoteala, ca de ce nu au mai primit primele respective. Omul se scuza spunand ca afacerile merg rau, are copii la facultate si nu mai are cum. Reactia orasului e priceless: “Bine omule, dar tu iti trimiti copii la facultate pe banii nostri ??? “.

    Cam asa si cu cercesetorii astia (de bani, voturi, etc).

    Reply
  4. enzo

    Dupa parerea mea marea majoritate a cersetorilor sunt organizati in retele de cersit bine puse la punct.
    Din text deduc ca ai vazut “Filantropica” deci e clara treaba si totusi, povestile de fraierit inca functioneaza…
    De cersetori scapi cel mai rapid daca esti ferm si agresiv, altfel ti se urca pe cap.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *