Mâna întinsă, cu poveste sau nu, a devenit de multă vreme un lucru obișnuit în peisajul mioritic. Însă de ceva vreme mâna asta întinsă parcă a devenit din ce în ce mai agresivă.

Zilele trecute tocmai terminasem de făcut cumpărăturile și mă îndreptam agale spre ieșire când văd venind spre mine o femeie relativ tânără (până în 40 de ani), îmbrăcată bine (chiar mai bine decât mine, eu fiind în hainele de scandal în care ieșisem să fac ordine prin mașină )  cu un copil aflat în scaun cu rotile.

Se apropie de mine și începe să-mi ceară bani. De obicei mușc în situații de genul ăsta (când nu sunt cerșetorii din intersecții) și mă scobesc prin buzunare să văd dacă am ceva. Plătisem cu cardul în magazin, n-aveam în buzunare decât o monedă de 50 de bani luată din mașină pentru căruciorul de cumpărături (pe care-l găsisem scos și n-am mai avut nevoie de monedă), așa că îi spun plin de compasiune că îmi pare extrem de rău dar nu am nimic prin buzunare cash.

La care tipa, fără prea multe fasoane, bagă nasul în căruciorul meu de cumpărături și întreabă “Da’ ceva de mâncare de pe aici nu ne dați ?”.  C-o fi văzut expresia mea de “WTF !!!” de pe față sau c-o fi remarcat că în coș mâncarea era cam de regim, n-am de unde să știu, cert e că după câteva secunde a întors spatele și-a plecat. Eu rămăsesem tot uimit.

Și nu e prima oară când mi se întâmplă. Cerșitul a devenit ceva mai agresiv în ultimii ani de când cu criza economică. S-a trecut peste rușinea și umilința pe care-o presupune întinsul mânii și acum nu te mai roagă ci pretind să le dai ceva. Până acum însă n-o pățisem decât cu aurolacii din intersecții care încep să negocieze cu tine “da’ niște țigări nu ai ? da’ măcar sticla aia de cola din spate pot s-o iau eu ?”.

Dar văd că se extinde treaba asta și încep din ce în ce mai mulți să pretindă ceea ce au ajuns să creadă că li se cuvine. Și ne mai mirăm că suntem o țară cu atâția asistați sociali care devin nervoși atunci când li se iau “drepturile” sau își vând votul pe un pix și-un litru de ulei.