Google+

Nițel mai târziu/altădată despre ce fac eu de x luni încoace și de ce nu mă mai îndur să scriu aici.

Acum despre noua jucărie marca Google despre care deja vuiește tot internetul. Google+ se cheamă și este o clonă (aproape identică) de Facebook. Mulțumită unui prieten (pe care o să-l cinstesc cu bere la momentul potrivit) am primit și o invitație pe Google+.

Prima senzație a fost de “WTF, este EXACT Facebook”. Același layout în mare (doar că mult mai aerisit cel puțin momentan) și cam aceleași principii. În loc de “Like” avem “+1” și sună fenomenal de geekish “You +1’d this”. Pare a avea chiar o ușoară conotație porn pe poza potrivită treaba asta.

Nu intru în subiectul “Privacy” pentru că nu știu încă modul în care va funcționa într-un final. Teoretic ar fi trebuit să funcționeze și pe Facebook. Practic știm cu toții ce probleme au apărut. Însă ceea ce aduce cu adevărat nou Google+ este sistemul de “circles”. Ca utilizator definești tu mult mai precis cine și ce are acces să vadă din profilul tău. Ceea ce e un lucru bun. Îmi pot pune șefii într-un cerc denumit cu grijă și le pot arăta doar ce-aș vrea eu să le arăt. Un sistem simplu și eficient (dacă va funcționa cum trebuie), fix în stilul Google.

Mai adăugăm și suportul de video și audio chat (chiar și în conferință) și avem un produs finit destul de interesant.

După mai mult timp de butonat am avut o revelație. Da, seamănă în proporție de 95% cu Facebook. Da, lucrurile aduse în plus sunt minore. Dar chiar dacă n-ar fi semănat tot am fi făcut comparația cu Facebook. Nu avem cum să n-o facem pentru că în momentul de față Facebook este liderul incontestabil.

Cam cum era și Yahoo Mail atunci când a apărut Gmail.

 

14 Comments Google+

  1. Radu

    Pai si nu dai si tu o invitatie, daca tot esti primul de care am auzit ca are cont pe Google+ ? Sa vedem cu ochii nostrii ;)

    Reply
  2. nexus

    Dupa atata “tacere” aproape imi amintesc de scena din Frankestein cu “IT”S ALIVE!!!”. :))
    Pana acum Google+ suna bine si (macar) promite controlul asupra informatiilor care lipseste cu desavarsire din facebook. Avand in vedere ca si in viata reala prietenii sunt pe “grupuri”, de ce sa nu poti “oferi” informatiile online in aceeasi maniera?
    Uneori nici macar nu tii mortis (sau nu vrei chiar deloc :)) ) sa se amestece aceste “cercuri”.

    Reply
  3. Meekuu

    Scrie mare-n header că-s leneș. Neîmpins de la spate cu greu m-am urnit să mai scriu ceva în ultima vreme. Așa e când se mai schimbă prioritățile…

    Reply
  4. Meekuu

    @Bogdan, toată lumea are invitații acum. Problema e (încă) capacitatea limitată. Și oricum NU am de gând să transform discuția de aici într-un târg de invitații pe Google+.

    În ciuda titlului n-am scris postul ăsta de dragul SEO-ului și nu doresc să-mi atrag hoardele de doritori de cont pe Google+.

    Cititorilor fideli le trimit eu (la cerere ofc) invitații. Ceilalți au zeci de forumuri pe unde pot să spameze în cautare de invitații.

    Reply
  5. Meekuu

    @Bogdan, n-ai de ce să-ți ceri scuze. Dacă m-ar fi deranjat sau dacă aș fi considerat comentariul tău “inappropriate” l-aș fi șters cu mâna mea. No harm done.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *