Joi, 3 ceasuri rele

Mă rog, de fapt doar 2 mai nasoale.

A început de dimineață când m-am trezit cu pană pe dreapta spate. Băiat prevăzăreț am remarcat de multă vreme cam pe unde se află cea mai apropiată vulcanizare prin zonă chiar dacă n-am avut nevoie până acum. Rezerva nu era umflată dar încă nu eram pe geantă așa că am mers târâș grăpiș spre vulcanizare. Acolo am aflat din gura unor băiețași că s-a desființat de ceva vreme și că cea mai apropiată e nițel mai încolo la vreo 2 stații de autobuz. Așadar iar târâș-grăpiș spre vulcanizare checkpoint B. Acolo era deschis, mi-am făcut pana, am făcut și presiunea pe celelalte roți, am umflat și rezerva ca să fie totul ok sâmbătă când o tai spre zone mai liniștite și mai răcoroase (unde nu-i nici întristare nici suspin :D ). Cu ocazia asta am remarcat că rezerva mea e doar nițel mai lată decât un pneu de mountain-bike, e temporară. Chiar mă întrebam cum încape atât de lejer în portbagaj.

După ce-am reparat pana am pornit fluierând (a pagubă se pare) spre unde aveam treaba azi. Pe la ora prânzului am ajuns și prin Politehnică. Unde-am descoperit (fără prea multa mirare) că avem un server găurit grupa mare. Rootkited. Am stat să-l curăț pe ici pe colo pentru că nu aveam timp acum să-l reinstalez. Sper să țină așa cârpit până când mă întorc din concediu. Ce e “amazing” e că-i singurul server pe care mai rulează încă debian-stable. Mă rog, n-am apucat să frec logurile prea mult (e posibil nici să nu găsesc prea multe indicii) dar s-ar putea să fi fost spart prin cu totul alte “găuri”.

Al treilea să zicem că nu mă afectează prea mult. Povestea e nițel mai lungă. Avem instalat la unul din clienți un ASA 5510. Care are flash-ul cam futut. După ce-am făcut duminică o vizită pe la client cu Bogdan și-am încercat să formatăm flash-ul (și evident n-am reușit) a rămas să returnăm echipamentul. Eram nițel panicați pentru că nu știam cât durează, dacă vine altul înainte de-al trimite pe ăsta, dacă nu cumva vom fi obligați să găsim o soluție temporară, and so on. Pe la începutul săptămânii a trimis Bogdan mail-ul către TAC. Azi am aflat că ne-a sosit un ASA nou (and refurbished :D ) la schimb. Eh, uite de asta merită banii dați pe echipamente Cisco. Downtime-ul va dura doar cât să-l schimbi pe cel vechi cu cel nou. Dar de ce-l consider un “ceas rău” ? Păi pentru că eu sâmbătă o sa-mi pun palma-n cur și-o să plec în concediu. Bogdan o să muncească de unul singur pe la client în timp ce eu o să fiu în drum spre-o bere rece băută într-un calm absolut. Și mă simt vinovat. Doar puțin… :D

P.S. În cazul în care ăsta-i ultimul post până sâmbătă, ne revedem peste appx. o săptămână. O să încerc să găsesc un sitter care să mai arunce un ochi pe aici.

4 Comments Joi, 3 ceasuri rele

  1. Cristian

    Banuiesc ca-n rest rulezi Ubuntu.
    Lasa vrajeala cu Cisco ca mai exista si Juniper pe lumea asta. Plus Foundry Networks :-P

    Reply
  2. Meekuu

    True, numai că la Juniper n-ai RMA în 2 zile. Acum de ce să nu recunoaștem, Cisco merită cel mai mult datorită service-ului.

    Cât despre Juniper cred că nu există clasă de CCNA la care să nu comentez legat de Juniper (și/sau alt concurent Cisco). Problema apare atunci când dai cu nasul de mediul enterprise unde e inadmisibil un downtime prea mare și unde cerințele sunt de-un anumit tip. Acolo se duce naibii spiritul tău anti-corporatist și descoperi că un Cisco îți oferă mult mai multe avantaje, descoperi că începi să le recomanzi și soluții Microsoft, and so on…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *