Oamenii care "ne conduce"

Poate ați dat pe la Piticu mai devreme și ați văzut cam cum se exprimă un “derutat” de la noi. Dacă n-ați dat, timpul nu-i pierdut. Găsiți răspunsul lui “civilizat” și “coerent” AICI.

Nu mai comentez faptul că au ajuns să ne conducă toți maimuțoii cu studii la FF (cel puțin după modul de exprimare). Asta știam deja. La fel cum știam deja și nesimțirea lor. Ce m-a amuzat atât de mult încât să-i dedic un post este site-ul propriu și personal în care ne îndeamnă să mergem și să votam DA pentru suspendarea președintelui. Nimic surprinzător. Haios este că are un sondaj pe site a cărui rezultat ar trebui să-i pună nițel în mișcare cei câțiva neuroni. Vă invit să-l vedeți AICI. La data la care am vizionat eu site-ul, procentul era de 81.8% CONTRA demiterii președintelui suspendat Traian Băsescu. Să înțeleg că susținătorii PSD-ului nu se dau pe net sau că susținățorii PSD-ului nu prea sunt nici ei de acord cu măgăria asta ?

L.E. De mare angajament e și ASTA (și în mod sigur mai găsiți dacă mai aruncați ochii pe acolo).

Cu ocazia asta mai pun de-o campanie în rândul bloggerilor. Hai să ne alegem fiecare câte un parlamentar și să-l luam la întrebări, civilizat, despre modul în care ne conduc ei țara. Adresele de mail sunt publice, noi putem face publice discuțiile cu ei. Hai să “adoptăm un parlamentar” și să-l facem să-și pună întrebări în ceea ce ne privește.

5 Comments Oamenii care "ne conduce"

  1. mars

    Mai mai, domnul valeriu zgonea are un BUG in pool-ul lui. Se poate vota de mii de ori de pe acelasi IP fara a inchide browser-ul. Interesant.

    Oricine poate sa bage vreo 50000 de voturi contra demiterii. Ii trebuie doar timp.

    Reply
  2. Meekuu

    Nu e bug. E un feature. Așa cum în parlament un deputat poate să voteze de mai multe ori și el s-a gândit să implementeze același sistem.

    Reply
  3. mars

    Sau din dragoste pentru alegatori a decis sa lase intetionat o portita descuiata. Exact ca parintii cand pleaca fata la discoteca. Nu sunt de acord, dar lasa usa descuiata sa aiba pe unde intra cand se intoarce.

    Reply
  4. nexus

    Oamenii contra de la 135 la 140 care au votat pe site-ul “alesului” sunt piticii mei de pe creier. :)) As pune in miscare si un macro recorder, dar mi-e lene. Poate-mi trece. :))
    Iar de invidid ce sa spun? Are gramatica unui pusti cordac de 12-13 ani care vedea doar terenul de sport din scoala.
    Nu i-am zarit “mufa” vreodata si vad ca e mare om la Deputati. Cum am vazut puhoi de “anonimi” (cu ale caror fete nu am putut asocia vreun nume) si la votul pentru suspendare. Ma uitam cum se perinda pe acolo si nu stiu daca am recunoscut 10% din ei.
    Sunt curios daca PSD mai vine cu vreo motiune de suspendare prin septembrie (cum se apucase unul de la ei sa debiteze “ca il mai verifica pe Basescu prin septembrie”) ca intr-adevar sa enerveze poporul si sa ne vedem “la tzepe” – ma refer la tzepele istorice pe care le-a “popularizat” Vlad Tepes.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *