A trecut și summit-ul și-o săptămână (apoape). Bucureștiul a revenit la normalitate (am ajuns să-i spunem normalitate) și eu în sfârșit mi-am luat inima-n dinți, mouse-ul în mână și mâna pe tastatură și-am zis să mai scriu ceva pe aici. Săptămâna trecută am avut 2-3 subiecte demne de menționat dar pentru că n-am avut timp/dispoziție le-am lăsat să treacă iar acum nu prea mai sunt de actualitate.

Nu c-aș da brânci cu munca ci mai degrabă că nu prea m-am organizat în ultima vreme. Tot m-am întins în multe direcții iar acum am senzația că nu mai ajung nicăieri și că nu-mi mai iese nimic cum trebuie. Și mă trezesc pierzând timpul pentru că nu știu unde și de ce să mă duc mai repede. Cărei probleme să-i acord o prioritate mai mare și de ce. Probabil c-o să ies din impasul ăsta odată cu vacanța de Paște. Am totuși avantajul de a lua o vacanță mai prelungită fără prea multe bătai de cap.

Azi chiar mă gândeam la diferențele dintre mine și alți amici “negrii pe plantațiile multinaționale”. Sunt momente în care-i invidiez dar dacă analizez un pic mai la rece problema mi se face milă de ei. Nu de puține ori i-am văzut ieșind în oraș și făcându-se praf în weekend. Nu de puține ori îi plâng de milă când îi văd mereu la costum și cravată în timp ce eu pot să merg îmbrăcat casual. Sunt oameni care n-au mai avut un concediu real de mai mult de-un an jumate și sunt la capătul răbdării. Eu sunt relaxat și calm pe lângă ei. Nu-mi vine să mă îmbăt muci ca să uit de job și nici nu îmi vine greața dimineața când trebuie să plec la muncă. Ce-i drept, nici nu câștig atât de mulți bani dar cred că-s mai aproape de un echilibru perfect între timp liber/viață personală și job/bani câștigați.  E loc și de mai bine și mai am încă resurse.

Dar gata, pauza s-a terminat. Revenim cu o brumă de forțe proaspete.