Prin luna iunie 2016, la puțin timp după ce-am pierdut în urma unei insuficiențe renale cea mai dulce și simpatică pisică pe care-am cunoscut-o vreodată, am adus în casă o pisică de pe stradă cu patru pui.
Și pentru că nu eram încă pregătiți să ne atașăm emoțional de un animal de companie și nici nu vroiam să păstrăm nici un pui și nici pe pisica adultă am numit puii în ordinea intensității culorii, de la ăla negru începând până la cel mai deschis la culoare, “Unu”, “Doi”, “Trei”, respectiv “Patru”. Iar lu’ mă-sa i-am zis simplu, “Mă-sa”.

De atunci au trecut vreoi 2 ani. Cei patru pui sunt pe la casele lor, doar de doi mai știu câte ceva dar sunt absolut convins că și ceilalți doi o duc bine, păreau să știe ce au de făcut când i-am dat (adică să se alinte și să cerșească de mâncare).
Pe Mă-sa am încercat o perioadă s-o dăm și deși am vaccinat-o și-am castrat-o și nici urâtă sau bătrână nu era (avea până în 2 ani când am luat-o noi), n-a vrut-o nimeni. Așa că la doi ani distanță de la momentul în care am luat-o de pe stradă, încă e la noi în spațiu locativ și pare să nu-i displacă.
Între timp ne-am cam obișnuit și noi cu ea și ne-a devenit simpatică deși tot “Mă-sa” îi spunem, așa cum de altfel este trecută și în carnetul ei pisicesc de sănătate și în fișa de la cabinetul veterinar.
Mă rog, am povestit toată treaba asta pentru că am impresia că e timpul să-i dăm și ei un nume real care să o reprezinte pe deplin. Nume care să descrie cât mai bine atât momentele în care stă leneșă și tolănită cu toate labele în sus cât și momentele în care miaună de foame de 4 ori pe zi cu gura până la urechi.
Așa că m-am hotărât să-i zic simplu, inspirată fiind de prima doamnă prim-ministru a României (pentru că trebuia să inspire și ea ceva în afară de bancuri), “Economia României”.

     Economia României la treabă