Asta-i un subiect care se repetă pe la mine pe blog (informatizarea în instituțiile statului) și în general nu scap ocazia de-a mai rumega nițel subiectul. Deși nu cred că mai există cineva care să nu știe cam ce haos există în locurile în care se duc banii plătiți de noi sub formă de impozite.

Azi vine la rând Registrul Comerțului. Dar până să ajung la picătura care a umplut paharul ar trebui să amintesc și de celelalte “momente de aur” din instituția cu pricina. Bogdan a postat deja articolul, la mine a stat în draft 2-3 zile din diverse motive.

Primul contact cu Registrul Comerțului l-am avut cam acum 2 ani. Am fost plăcut surprins să găsesc o minimă organizare și o instituție cu un aspect modern și civilizat. Pe lângă ghișeele deschise, scaunele tapițate în sala de așteptare și casieriile strategic amplasate m-a surprins în mod plăcut sistemul de bonuri de ordine. De la intrare dacă aveai treabă la unul din ghișeele de la etajul 1, trăgeai un bon de ordine din aparat și urmăreai pe monitoarele răspândite prin interior cam când urma să-ți vină rândul și la ce ghișeu trebuia să ajungi. Asta elimina aglomerația, negocierile nesfârșite și certurile inerente la cozi și nervii făcuți aiurea într-un sistem cu o birocrație excesivă. Pe monitoare apărea inclusiv dosarele aflate la “judecată”. Ce mai, parfum.

Asta, după cum spuneam, se întâmpla prin 2007. Câteva luni mai târziu sistemul de bonuri de ordine a fost scos din uz și în dreptul aparatului (și parcă și al monitoarelor) a apărut o notă cum că sistemul se află în reparații. Deodată, în locul ordinii și-al calmului a apărut ceea ce puteți găsi cam în orice instituție în care există cozi în România. Lumea se îmbulzea la ghișee, se certa și nimeni nu respecta nici măcar anunțul de “1-3 dosare la ghișeele de la 1 la x”. Ordinea s-a transformat într-o junglă guvernată de cu totul alte reguli.

Inutil de precizat faptul că sistemul de bonuri de ordine nu funcționează nici în ziua de azi. Aparatul și monitoarele au dispărut (aș putea să pun un mic pariu că monitoarele funcționează bine-merci prin biroul unui șefuleț mai mare dar aș fi răutăcios). E la fel de haos dar măcar lumea acum nu se mai miră. Ne-am învățat așa și e păcat să fim puși în fața unui sistem care să ne facă să ne simțim “străini”, nu ?

Revenind în zilele noastre și la picătura care a umplut paharul, marți (săptămâna trecută) am ajuns iar la Registrul Comerțului cu niscaiva treabă (împreună cu Bogdan). După ce ne-au plimbat doamnele de acolo de pe la un etaj la altul (deh, nu ne pricepem la chestiile astea financiar/juridice prea mult) am ajuns și unde aveam noi nevoie. Era cam ora 3 și cum programul afișat pe ușă scrie 9-16 (parcă “9” dar sigur “16” ) mai toată armata de funcționare de pe acolo stătea ca pe ace gata să spargă ușa. Majoritatea au început să anunțe că se pregătesc să închidă (era ora 15, repet). La ghișeul unde stăteam noi, la fel. Ne-a anunțat că noi suntem ultimii “clienți” și că după noi nu mai primește pe nimeni și să facem bine să-i anunțăm pe cei care se mai așează în spatele nostru. Comentam noi acolo veseli cheful de muncă al funcționarului public în România și faptul că-i stupid să nu pui naibii pe ușă program 9-15 dacă tot faci treaba asta. Când, brusc, atenția ne este atrasă de discuția cu doamna aflată în fața noastră la coadă. Care doamnă venise c-o dischetă de 3.5 inch. Discheta care, complet “surprinzător” nu a putut fi citită. Tanti de la ghișeu o scoate din calculator și-o întinde grațios unei colege rugând-o să încerce discheta și la ea. Introduce și colega discheta, se aprinde becul de la unitate și începe să frece discheta acolo. Evident, n-are răbdare să aștepte timeout-ul de rigoare (am observat lipsa asta de răbdare pe la toate persoanele care nu au o prea mare tangență cu IT-ul), se enervează și țup, butonul de restart. Bootează ăla cu chiu cu vai și rămân încremenit, la pornire fereastră de “Novell Netware Client”. În urmă cu ceva ani (ani buni chiar) mă jucasem și eu cu rețea folosind Novell. Dar nu mă mai așteptam să mai găsesc “antichitatea” asta în funcțiune. Bine, ulterior am aflat că există client și pentru Windows Vista.  Figura lui Bogdan a fost “priceless”. Am crezut că face o cădere nervoasă și că-i pocnește o venă pe undeva. Cred că s-a apucat să mediteze (pentru Bogdan maltratarea fără vină a calculatoarelor este un păcat mortal).

Oricum, folosirea Novell nu-i chiar un capăt de țară. Celelalte programe folosite de ei (majoritatea de altfel) sunt programe realizate în anticul Fox Pro și rulează în mediu DOS. De altfel poate ați avut ocazia să folosiți și pachetele de programe oferite de Ministerul Finanțelor, programe realizate de programatori școliți în timpul Războiului Rece pe cartele perforate, cu o rapidă reconversie profesională la câteva instrumente de programare ceva mai moderne cum ar fi Visual Basic. Programe pentru care primesc bani frumoși (probabil).

Nu contează, noi să fim sănătoși.