Relaxing…

Deși am 3 locuri de muncă în momentul de față tot pot să zic că mai am și timp liber. Problema mare este că nu prea mă pot bucura de timpul liber.

Discutam aseară în 336 cu un prieten despre chestia asta. Și am ajuns amândoi la aceeași concluzie. Și anume că, indiferent că avem 30 de minute libere sau o zi, tot stăm și ne frământăm cu problemele de la muncă. Știu cum fac eu seara când mă mai uit pe la vre-un serial pe laptop. Se întamplă destul de des să pun pauza și să mă apuc să intru pe câte un server să mă mai uit la câte ceva. Sau să mă întrerupă câte unul de prin lista de YM și să mă întrebe diverse chestii legate de muncă (cel mai des legate de diplomele studenților la CCNA).

Când plec din București e și mai rău. Dacă plec undeva unde pot să fac rost de un internet, îmi mai iau laptopul după mine, dar dacă plec pe la munte, de obicei sunt complet  izolat de problemele de genul ăsta. Cam până când sună telefonul. Și a naibii chestie, fix când plec undeva apar probleme cu serverele. Mâine, de exemplu, plec pentru 2 zile până în Galați s-o aduc pe bunica-mea în București pe perioada de iarnă. Chiar dacă mă duc cu mașina n-o să-mi car laptopul cu mine. În primul rând pentru că nu iau net de la cei de acolo pentru 2 zile și în al doilea rând pentru că sper să mă mai relaxez nițel. Dar pot să pun pariu că sâmbătă primesc cel puțin 2-3 telefoane de la servici. Sunt curios ce server mai pică acum…

Urmează “things to do” în caz de urgență cu serverul :

Arde ? :

Da – > Ia niște galeți cu apă și aruncă-le pe el.

Nu – > Asteaptă până arde după care ia niște galeți cu apă și aruncă-le peste el.
Problem solved !

4 Comments Relaxing…

  1. ABS

    3 locuri de munca si mai ai timp liber? Lol… inseamna ca nu-s locuri de munca, ci scoli de vara.
    Eu am un loc de munca si imi ajunge…

    Reply

Leave a Reply to wishmaster Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *