Rolling Stoned

S-a terminat și ăsta. Concertul așteptat de mine încă din vremea liceului. Pe atunci nu speram să-i mai prind pe Rolling Stones în România acum, după 2 ore live cu ei, pot să zic că-i mai ține câțiva ani buni.

Am ajuns pe Lia Manoliu pe la 5. Organizarea românească și băieții de la BGS a fost “A Bigger Wang”. Regulile cu intratul pe stadion cu diferite chestii erau mai mult o loterie. Așa am reușit să vad persoane date afară pentru o minusculă cameră foto dar pe stadion am văzut mulți cu super aparate pe care în nici într-un caz nu le puteai băga la chiloți fără să stârnești banuiala celor din jur. Așa i-am văzut pe toți aruncând sticlele cu apă la intrare dar am văzut persoane cu sticle cu bere Bucegi la pet înauntru și chiar pe o tanti cu un ditai spray-ul pentru păr. Așa a pus-o pe prietena lui frate-meu să lase umbrela la intr

Iris s-a auzit de tot rahatul, The Charlatans nu prea au putut. Între Charlantans și Stones s-a stat la coada la bere. Aproape 2 ore. Din punctul ăsta de vedere organizarea iar a supt. Vindeau 2 persoane iar cozile se întindeau pe 3-4 rânduri de-a lungul sectoarelor.

Și au început și cei de la Rolling Stones. După glume schimbate între noi referitoare la vârsta înaintată (ziceam că întârzie c-au uitat să-și ia Aspacardinul), în câteva minute au reușit să ne schimbe părerea (în “îmi pare rău că m-am lăsat de droguri, uite ce bine o duc ăștia). Mick Jagger s-a zbânțuit pe scenă aproape 2 ore, Keith Richards a îngenunchiat în fața publicului după “You got the Silver”, Ron Wood i-a ținut isonul, Charlie Watts a dat neobosit din mâini tot timpul. O mențiune specială pentru Lisa Fischer care a cântat în duet cu Mick Jagger “I’ll go crazy” (James Brown). Cam în punctul ăsta au început câțiva să strice cheful pentru că ei vroiau să stea jos în timp ce un sector întreg era în picioare, dansa și bătea din palme pe muzica celor de la Rolling Stones. Din respect pentru artiști n-am stat în viața mea pe scaun la un concert de muzică de genul ăsta. În fața celor de la Rolling Stones aș fi stat, în cel mai rău caz, în genunchi.

A fost o seara superbă și după 2 ore mai sper să mai am șansa să-i mai văd odată în România.

Din “mondenități” amintesc prezența lui Robert Turcescu și a Oanei Sârbu (am prins și-o poză cu mobilul în timp ce Oana Sârbu curăța conștiincioasă scaunul pe care urma să se așeze (din păcate nu-i prea clară), a lui Dan Cristian Turturică și a lui Florin de la HiQ. Poze și un filmuleț cu “Satisfaction” (făcute cu un SE K750) o să apară mâine. Chiar dacă am ajuns primul acasă (stau cam la 5-10 minute pe jos de stadion) sunt prea obosit să mai stau acum.

L.E. Na c-am stat :