Coborând calm pe 13 Septembrie spre Bulevardul Libertății (ăla de lângă Casa Poporului pentru non-bucureșteni) am oprit la semaforul din capăt. Stopul roșu fiind și motivul pentru care am mers lent la vale și nu m-am grăbit, deși eram pe banda a 3-a. În fracțiunea de secundă în care semaforul a devenit verde s-au întâmplat trei chestiuni simultan. Am sesizat că în dreapta mea este o mașină pentru că i-am auzit motorul pornind și claxonând în același timp. Sesizând mașina, am apucat să-l și observ din fugă pe ocupantul mașinii, un nene între 2 vârste cu un telefon la ureche. Trecând peste faptul că atunci când ai un Mercedes CLS nou în mod sigur îți permiți și o amărâtă de cască bluetooth dacă n-ai mai avut măcar bani de un sistem bluetooth în mașină, am pus claxonul pe seama faptului că toți avem momentele noastre în care mai suntem handicapați și apăsăm din greșeală pe un claxon când nu trebuie. Câțiva zeci de metri mai târziu ne înscriem simultan pe bulevardul Unirii (cel pe care încep fântânile arteziene) și dintr-o întâmplare nimeresc în fața Mercedesului. Imediat cum începe bulevardul, la nici 20m se află o trecere de pietoni. Pe care…
Șoferi de București
Când credeam că nu mă mai miră nimic legat de tupeul șoferilor din București am văzut azi maximul tupeului. Pasajul Victoriei fiind relativ plin, șoferii plini de tupeu nu stăteau la coadă ca restul muritorilor de rând ci o luau pe linia de tramvai. Abia aștept să aud de primul șofer care ia un tramvai între dinți. Deși nu cred că va schimba ceva. Sau măcar un polițist care să stea la ieșirea din pasaj și să le fută niște amenzi zdravene. Din păcate n-aveam cardurile de memorie în mașină pentru amărăciunea aia de cameră cu care mai filmez din când în când așa c-am fost nevoit să filmez cu telefonul (și în poziție “portret”). Nu comentați nimic că nu-s Cameron.
Dick City
Eram azi pe la volan într-o scurtă plimbare prin frumosul nostru București. Nițel capsat dinainte și tocma’ ce înjurasem 2 dobitoci care s-au gândit că-i ok să țâșnească fără prea multă jenă de pe niște străduțe laterale. Știți voi genul ăla de zi în care dai de idioți la tot pasul și te miri cum de poate mama proștilor să fie mereu gravidă. Ei și fix după ce trec peste-o linie de tramvai într-o intersecție dau cu roțile din față în ditai groapa (era greu de văzut că era relativ îngustă și dispusă oarecum paralel cu liniile de tramvai ). Având în vedere că n-a trecut nici o lună de când am cumpărat 2 cauciucuri noi pe față după ce unul din cele vechi a explodat când intram în București pe centură și-am fost nevoit să merg câteva sute de metri cu el așa până am putut opri (chestie care l-a futut iremediabil), groapa respectivă m-a adus la capătul răbdării și-am scos un “îmi bag picioarele în orașul pulii” (continuat și de un “bine că fut banii pe afișe electorale și pomeni și stăm cu bulevardele pline de gropi” da’ să nu intrăm în politică). Înjurătură care-a fost mai apoi…
Bani, bun-gust, respect și bun-simț
Plimbându-mă azi prin traficul lejer al orei 11-12 din București m-am nimerit la un stop în spatele unui Chrysler C300 cu număr de AG. O mașină impunătoare, o mașină pe care mi-o imaginez în mâinile unui proprietar cu bani dar și cu bun-gust. Chiar dacă este plin autovit-ul de ele la niște prețuri pentru care nu s-ar apleca nici o fustă umblată prin cluburile din centru darămite prin Bamboo sau altele. Oricum, admiram mașina și-mi imaginam un proprietar trecut de 35-40 de ani, sobru, genul de om care știe ce vrea. Se face stopul verde, pleacă mașinile din fața lui, pleacă și el. Încet, de abia se târa. La 300m în față fiind un alt semafor sincronizat cu ăsta începusem să-mi pierd răbdarea. Semnalizez să schimb banda ca să pot să-l ocolesc și când încep manevra îl văd că sare pe banda respectivă și el. Fără semnal, fără nimic. Primul gând care-mi trece prin cap e un sarcastic “mă-tă-n cur, la asemenea mașină nu ți-au dat și maneta de semnalizare ?”. Nu, nu cred c-a făcut-o special. Pur și simplu s-a nimerit. Dar omul n-a avut nici o greață în a se asigura, sau a semnaliza intenția. Am mai mers…
Încă-un coi în buricul târgului
O altă știre remarcată săptămâna asta a fost cea legată de viitoarea operă de artă care va fi amplasată în locul parcării din Piața Alba Iulia din capitală. Pentru cei care nu locuiesc în acest frumos oraș, Piața Alba Iulia închide Bulevardul Unirii. De jur-împrejurul pieții sunt câteva sedii de bănci, câteva cafenele și blocurile care găzduiesc sedii de firme. În centrul pieței se află în acest moment o parcare cu plată. Din punctul meu de vedere ABSOLUT necesară în zona respectivă. Și așa se parchează pe marginea rondului și pe străzile din zonă (și se mai parchează și aiurea). Odată dispărută parcarea respectivă traficul din zonă va fi serios afectat. Dar să acceptăm și faptul că Bucureștiul e un oraș urât. N-are nici un stil, nu avem suficiente spații verzi iar modul în care se dezvoltă în ultimii ani nu ne face să fim mai optimiști în această privință. Să nu uităm cum arăta Piața Universității înainte de parcarea subterană și cum arată acum. O ditai pleașca asfaltată și betonată în locul spațiilor verzi de odinioară. Întrebarea e, reușește coiul ăla de sticlă să înfrumusețeze zona respectivă ? Iar dacă nu, de ce naiba stricăm o parcare atât de…
Cei de la Pasărea Colibri aveau o melodie numită “Puterea obișnuinței” care se aplică perfect pe ideea că trebuie să…