10 minute

10-minutesDe fix 10 minute din timpul meu am avut nevoie ieri pentru a vota. Nu de mai mult. 10 minute o dată la 4 ani ca să știu că nu depind numai de decizia altora și că am făcut un minim de efort care să arate că nu îmi este indiferent în ce fel de oraș trăiesc. 10 minute prin care încerc să combat cauzele problemelor nu efectele. 10 minute în care am intrat într-o școală din București, mi s-a scanat buletinul, am luat buletinele de vot, le-am ștampilat, le-am introdus în urne, mi-am luat buletinul și am plecat. Vi se pare mult ? Mie mi se pare extrem de puțin. Petrec mai mult timp zilnic făcând duș, petrec mai mult timp zilnic stând efectiv în pat cu ochii pe pereți.

Și cu toate astea 2 din 3 bucureșteni au preferat să-și petreacă alea 10 minute atât de importante altfel. Din varii motive, principalele fiind enumerate în articolul precedent. E trist să fii atât de nepăsător vis-a-vis de persoana/persoanele care vor gestiona banii pe care tu îi dai statului sub formă de taxe și impozite. Și este ipocrit să te deranjeze ulterior când afli că ăla a băgat mâna până la cot în banii ăia și acum se plimbă într-un merțan nou pe care-l parchează în fața uneia dintre vilele făcute cu banii tâmpiților. Este ca și cum ai arunca lunar bani pe fereastră și după aia te-ai lua de boschetarul care i-a adunat de pe jos și și-a luat alcool din ei. Mdap, poți s-o faci, e complet democratic să-ți arunci banii pe fereastră dar asta nu spune lucruri prea bune despre tine.

După ziua de ieri astăzi am avut ocazia să văd o nouă perlă scoasă de cei care-au preferat să petreacă alea 10 minute stând cu mâna pe fese. Și anume că dacă ar fi ieșit mai multe persoane la vot nu s-ar fi schimbat absolut nimic, ba chiar ajungeau să câștige penalii cu procente și mai mari. Păi hai să încercăm să demontăm și argumentul ăsta. Ăia care n-au participat la vot se încadrează (în mare) în două categorii principale. Cei complet nehotărâți și cei care sunt convinși că votul lor nu valorează mare lucru așa că n-au de ce să iasă. Cei nehotărâți putem să spunem că ar vota păstrând proporțiile votului deja exprimat. Deși e destul de clar că PSD-ul și-a mobilizat întotdeauna exemplar votanții, cei rămași acasă sunt mai mult oameni care ar fi votat un partid de centru-dreapta și nu au ieșit pentru că s-au simțit nereprezentați. Și ajungem la cei care sunt convinși că votul lor nu valorează mare lucru așa că n-au de ce să iasă.  În ultimele săptămâni am văzut din toate părțile părerea că gata, meciul e jucat și că, la nivelul Bucureștiului, Firea câștigă alegerile lejer iar ceilalți nu au efectiv nici o șansă. Am fost efectiv asaltat de tema asta, cam toată lumea în cor spunea același lucru. Asta i-a motivat pe mulți să rămână acasă crezând că nu există oricum nici o șansă. Au chiar voci care au spus că ăsta este principalul motiv pentru care nu merg la vot. Mulți dintre ei jubilează astăzi și spun “ia-uite, am avut dreptate”.

Am făcut calculul în postul precedent, mai reiau o dată cifrele. Diferența efectivă de voturi dintre Firea și Nicușor Dan este de aproximativ 73832 de voturi. Asta înseamnă puțin peste 4% din numărul celor cu drept de vot. Încă ~60 de oameni în plus în fiecare dintre cele ~1200 de secții de votare din București. Dacă în București prezența la vot ajungea la nivelul mediu al țării ( 48% ), aveam toate șansele să nu o avem pe vuvuzeaua lui Voiculescu călare pe scaunul de  Primar General. Dar nu, în București s-au prezentat doar 33,3%. Cu aproape 15% mai puțin decât în restul țării. Și asta doar pentru că restul au considerat că e mai important să facă orice în alea 10 minute din timpul lor decât să fie măcar vag interesați de ceea ce se întâmplă în orașul și sectorul lor.

Am văzut tot ieri pe Facebook o idee a unei persoane care cred că lucra printr-o agenție de publicitate. Și anume necesitatea unei campanii (eventual pro-bono) despre importanța votului îndreptată spre publicul comercial (că aici a fost cel mai mare absenteism). Da, mi se pare o idee bună, rămâne să o și pună cineva în practică. Eu mă ofer voluntar să scriu articole și să postez orice banner pe tema asta. Că poate așa n-o să dăm cu rahatul de ventilator în toamnă.

 

6 Comments 10 minute

  1. ABS

    Mai mult de 10 minute, ca mai e și drumul ?
    Dar da, ai dreptate. Din păcate iar au decis o mana de oameni pentru toți.

    Reply
  2. jules

    Na un calcul la nivel de comuna din Ilfov :)
    http://maibinecaieri.ro/electorala-locale-2016/
    Sa vezi cit e de simplu sa cistigi un nou mandat de primar. Acu, na, eu mi-am dorit sa iasa tot asta actualul, ca mai pot sa duc pe la el si sa il intreb de una alta. Si o fac cam de doua ori pe an. Uneori cu succes, alteori fara.

    Btw, mi-a placut mult chestia cu 60 de oameni in plus pe sectie de votare care ar fi putut schimba balanta. E atit de simplu.

    Reply
  3. H

    Stii ce e insa deranjant: nu am vazut deloc ( A-listerii vietii- cei pe care ii citesc/urmaresc eu ) astfel de calcule inainte de alegeri.

    Mistouri fine si cam atat… eu unul am fost, am votat, am indemnat oamenii sa o faca.

    Reply
  4. Gigel

    Compromisul pe care (cred ca) l-am facut cei care am votat, in contextul prezentei scazute si al victoriei incontestabile al Strambeanei Stirea, este ca macar am fortat introducerea USB in consiliile locale. Intr-adevar, nu inteleg de ce foarte multi dintre cei care erau revoltati inainte de alegeri (dar se simteau intr-adevar “nereprezentati” de catre niciun candidat) nu au iesit sa voteze – sunt aceeasi oameni cu care am iesit in strada post Colectiv si ne-am mobilizat anti-Tonta. Scuza generala este urmatoarea: “m-am saturat sa nu am cu cine alege, sau sa aleg raul cel mai mic, sau sa votez doar impotriva, nu pentru”; sunt de acord cu afirmatiile respective, dar totusi, luptam pana la capat, nu? Inca nu depun armele, desi sunt extrem de pesimist in privinta restabilirii “normalitatii” in tara asta…
    Trebuie sa ne mobilizam pentru toamna, acolo nu ne mai permitem chiul de inceput de sesiune…
    Referitor la Nicusor si USB, nu ma reprezinta, e cam trista treaba, dar ce pot sa faca… sa fure? Ceilalti stim sigur ca o fac si o vor face in continuare, cata vreme le vom permite.

    Reply
  5. jules

    @Gigel ii inteleg perfect pe oamenii aia. Insa daca mereu merg si voteaza raul cel mai mic, in timp politicienii incep sa se educe. Bine, era frumos sa tinem asa de la inceput si acum aveam o clasa politica ceva mai decenta.
    Dar daca e sa votezi, voteaza raul cel mai mic. Si tot asa la fiecare alegere. Pentru ca vei forta clasa politica sa trimita in fata oameni care sint raul cel mai mic si tot mai mic. Pina cind raul cel mai mic devina decenta si capata sustinere si putere. Lucru care va antrena reforme interesante.
    Dar a nu vota DELOC e doar sustinerea unor idioti in functii. Idioti care se vor pisa constant pe capul nostru.
    Votul raului cel mai mic mereu nu e o solutie in sine. E doar o parte a solutiei. Cealalta parte a solutiei este “iesirea in strada” cind alesii o iau razna.
    Culmea, raul cel mai mic merge foarte bine la localele pentru primar. Mai greu la CJ unde sint liste si nu oameni. Chestie care ar trebui schimbata. Astfel fortezi candidatul al CJ sa nu se mai bazez pe lista de partid si sa-si miste fundul in zona lui de influenta si sa vorbeasca cu oamenii.
    La fel si la parlamentare.

    Reply
  6. cheddar

    meanwhile in partile civilizate ale planetei
    noi votam in referendum in 2 saptamani. Si nu pot sa merg pan-la colt fara sa vad toate culorile de vietati discutand #Leave vs #Stay. Pakistanezul de la care cumpar fructe explicand la un card de muieri in saci negri ce e ala GILT funds si cum ne obliga EU sa-l folosim in loc de deficit. Si cum 240 de milioane de lire cat e interesul la GILT e mai mult decat contributia neta a UK la EU.
    Papleacii astia stand la colt duminica- voluntari care in loc sa se duca la meci au decis sa faca ceva https://pbs.twimg.com/media/CkMo0QDXIAEwle4.jpg

    nu poti sa faci democratie cu oameni prosti si/sau dezinteresati.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *