Am observat o treabă dubioasă. 2 ziare mari din România (Adevărul și Cotidianul) vin cu știrea aia mișto apropos de mărirea prețului la benzină. Așa preventiv ca să nu se supere lumea. Trecem peste faptul că atât Adevărul cât și Cotidianul au legături mai mult sau mai puțin vizibile cu Rompetrol respectiv Petrom/OMV. Și ajungem la ce ne doare pe noi. O scumpire în prag de criză economică.
Dar hai să analizăm nițel modul în care pun ambele ziare problema. Cică prețul produselor petroliere o să crească în principal din cauza creșterii accizei și a noului curs valutar pe baza căreia se calculează (de la 3,35 lei la 3.73 lei ). Știm cu toții că accizele noastre-s mai cu moț decât ale altora ba chiar la noi se mai calculează și TVA pe acciză. Adică na, românu’ să fie prost și să n-aibe habar că plătește taxă pe taxă. În plus taxa asta ajunge și taxă pe produsele alimentare și mai toate celelalte (că deh, sunt transportate pe benzină).
Partea cea frumoasă e că în timpul ăsta prețul petrolului a luat-o rău de tot la vale. Adică pe la un 40$ / baril. Adică a cam scăzut de vreo 3 ori și ceva față de prețul din iunie. În timpul ăsta la noi la pompe au avut loc doar niște timide reduceri de prețuri. Adică niște profituri babane pentru companiile petroliere.
Tot cele 2 ziare centrale plâng cu lacrimi de crocodil de mila companiilor petroliere care vor pierde bani din cauza căderii prețului petrolului. Paradoxal dar așa e. Una e când vinzi 1 rahat de 1000€ cu 30% profit și alta e când vinzi același rahat cu 100€ și cu 30% profit. În primul caz profitul e de 300€ în al doilea caz de 30€. Problema mare e că ai noștri cam se dau după cireș când vine vorba de reducerea profitului. Și amenință cu pierderi, disponibilizări și alte asemenea rahaturi. Normal, când te-ai învățat cu cozonac și miere n-ai nici o intenție să te întorci la covrigi cu apă.
În timpul ăsta peste ocean benzina e cam 1.7 $ / galon (~4l ). Adică pe undeva pe la 1,3 lei / l. Eh ? Frumos nu ? America, țara tuturor posibilităților…
Dacă are cineva curiozitatea să facă niscaiva calcule pe baza evoluției prețului la petrol și a nivelului accizelor să le posteze pe aici.
Da’ ti-a spus cineva ca viata e usoara? Cum dracu’ sa renunte la profituri de miliarde? Mai bine dau milioane pe campanii de CSR care sa arate ca le pasa de oameni. La pompa, am constatat o diferenta de la 4,47 lei /l (acum cateva luni) la 3,51 lei /l (acum doua-trei zile si sper sa nu ma insele memoria). Alimentez cu OMV Carrera 100. Deci, scaderea a fost de niciun leu. Adica aproximativ 21%. In conditiile in care barilul a ajuns la un maxim de 137 dolari barilul in iulie 2008 iar zilele trecute minimul a fost de 38,73. D’alde Rompretrol si Petrom justifica mentinerea la un pret ridicat a combustibilului la pompa si prin costul ridicat de rafinare a petrolului brut. Bullshit.
Pretul benzinei la benzinarii in Canada este de 73c/l. Nu mai stiu cat e dolarul canadian in ro, va las pe voi sa faceti un calcul. Cand ii vad pe romanasi intreband daca e greu cu criza din america ma bufneste rasul. Iaca asta e criza: 1 leu litrul de benzina!
2,33 lei / dolar canadian. Deci e cam 1,7 lei / litru. Dublu față de cât e pe aici.
Și nu-ți mai zic cam cât de mizerabilă e benzina în Ro.
@Meekuu: Dublu e la noi:) daca la ei e 1,7 lei la litru:) Rectific si eu. Minimum cat am dat pe benzina anu’ asta e 3,59 lei si nu 3,51. Am gasit ultimul bon.