Gașca de hipsteri (din care o bună parte nici n-a fost la vot acum un an dar acum o arde pe la proteste pașnice în care fac turul României/Bucureștiului/etc. ) să dă de câteva ore cu curul de pămân pe toate canalele de social media cum că Iohannis i-a trădat și că a pierdut votul lor. Trecând peste faptul că ei, fițoșii, au pretenții de la un personaj politic mai mare decât au de la propria persoană, scapă din vedere și câteva amănunte esențiale.
Primul ar fi că, așa cum scrie pe la constituție, președintele desemnează un prim-ministru în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în parlament ori, dacă nu există majoritate, a tuturor partidelor parlamentare. Bun, nu există majoritate absolută în parlament dar aproape, PSD-ul fără ALDE are 46%. Cu ALDE (că sunt în coaliție), au lejer majoritate. Ăștia au venit la Cotroceni împreună, au propus un prim-ministru împreună. Restul nici dacă strâng toți rândurile (și nu le strâng că se ceartă ca chiorii între ei) tot nu ajung la o majoritate parlamentară. Și în plus nici n-au venit la consultări împreună să propună o soluție comună, au venit toți separați. PNL-ul a ținut coada sus că vrea să guverneze dar fără PSD (for fuck sake, ăștia au majoritate în parlament, un guvern fără sprijin parlamentar nu face mai nimic), USR-ul tot pe acolo. PMP a venit cu o propunere decentă dar PMP contează cam cât contează un fir de păr de pe cur. Efectiv n-ai din ce s-alegi. Și-atunci ce să facă Iohannis ? Hocus-Pocus ? Abracadabra ?
Neah, hipsterii vroiau ca Iohannis să propună o soluție de neacceptat pentru PSD și astfel să forțeze anticipatele. Păi era fix cadoul pe care-l așteptau ăia de la PSD. Ambele variante erau variante din care PSD-ul avea toate șansele să recupereze într-un an toate procentele pierdute anul trecut fără să facă nimic. Varianta în care acceptau propunerea non-PSD de prim-ministru dar în parlament forțau miniștri comozi prin funcții și ulterior guvernul fără sprijin parlamentar nu prea putea să miște foarte mult dar se roda suficient de mult într-un an în care cei din PSD puneau tunurile pe ei și în plus și pe Iohannis pentru că, nu-i așa, el a fost de vină că i-a numit pe incapabilii ăștia. La momentul potrivit băgau și-o suspendare și gata, partidul unic e în tot și-n toate.
Varianta a doua e aia în care lăsau anticipatele. Poate puleții uită că de la alegeri n-a trecut decât un an. România aia profundă, aia de la sate, nu-și modifică opțiunea electorală iar prin bazinul electoral urban PSD-ul n-a pierdut mai mult de 8 hai 9 procente. Cu tot cu ALDE (care ALDE chiar a urcat ușor) tot acolo ajung și vor avea un bonus la mană și HP că deh, sunt reconfirmați de popor. Numai că ajung acolo după o criză politică prelungită (pentru că anticipatele înseamnă criză politică), iar vinovatul pentru criza politică este ghici cine ? Iohannis. Păi hai să-l suspendăm, ce mama lui de neamț vine el să facă crize politice în țară.
Așadar, privind cât se poate de cinic, soluția în care Iohannis a acceptat cacealmaua lui Dragnea și-a propus-o pe nulitatea aia prim-ministru este singura în care mai avem vreo șansă ca PSD să-și rupă gâtul din punct de vedere politic. Dar mai e un aspect care-ar trebui să fie evident tot pentru hipsterimea care urlă ofensată acum. E și responsabilitatea lor (a noastră, a tuturor) să punem presiune pe ei. Da, proteste, gălăgie, scandal. Da, sunt puțini ăia care ies dar poate dacă văd cam cine ajunge să-i conducă se supără mai mulți și ies. Pentru că, chiar și-așa cu puțini ieșiți în stradă, tot au comis destule greșeli neforțate. Și pe termen lung este cam singura soluție în care PSD-ul nu ajunge să câștige și prezidențialele în 2019.
Ah, apropos, eu n-am votat cu Iohannis în turul I în ciuda faptului că știam ce părere au sibienii despre el iar Sibiul era unul din orașele mele preferate. L-am votat ca alternativă la Ponta în turul 2. Dacă va veni vreo altă propunere mai interesantă nu l-aș vota în primul tur nici în 2019. Dar asta nu înseamnă că nu sunt capabil să discern obiectiv că este o alternativă MULT mai bună decât orice ar propune PSD. Pe lângă faptul că n-am vrea să avem și președinte și guvern și parlament PSD.
Așa că scoate-ți-vă capul din cur și încercați să fiți capabili să gândiți un pic mai obiectiv.
L.E. Și-am uitat să menționez mai sus că FIX pe același motiv, că Băsescu l-a propus prim-ministru pe Boc deși nu era de la partidul majoritar în parlament iar ulterior ăla micu’ a luat niște decizii politice complet nepopulare, a avut parte de hate maxim. Și-acum a greșit că n-a făcut ca Băsescu atunci ? Românii, acești veșnic nemulțumiți…