Cisco Expo – Ziua 1

Azi a fost ziua de socializare și de plimbat pe la standurile partenerilor. Colegii implicați în activitatea de ieri erau cam cătrăniți azi și cam fără chef de vorbă. Normal, 12 ore de muncă în condițiile pe care le-au avut nu ajută la moral.

Oricum, se vede că suntem în plină criză economică. Cam subțire anul ăsta și cu materialele promoționale de la Cisco și cu “dotarea” cu apă/manacare pentru invitați. Asta în condițiile în care taxa de participare este sensibil mai mare ca anul trecut ( cu 100 RON în plus). Locația este destul de aglomerată și nu încurajează “socializarea”. Singurele locuri mai deschise au fost ocupate cu standurile partenerilor așa că lumea stă înghesuită pe holurile din hotel.

La Cocktail Party-ul de după lucrurile au stat cam în aceeași notă. Obișnuiau să invite câte-o formație cunoscută și lumea să se destindă un pic într-o atmosferă mai de petrecere. Habar n-am cine era domnișoara care a cântat în holul hotelului în seara asta. Nici nu se auzea mare lucru pe acolo. Lumea era adunată în restaurant unde au dat prima oară cu ochii de mâncare într-o locație în care au și unde să așeze farfuria în timp ce umblă cu furculița prin ea. Și toată distracția s-a spart pe la ora 8.  Unde-s party-urile de la Cisco Expo de altădată din Becker Brau ?

Rămâne însă plăcerea de a discuta cu persoane interesante/inteligente care lucrează în industrie. Priceless.

2 Comments Cisco Expo – Ziua 1

  1. AlexJ

    legat de faptul ca nu se incurajeaza socializarea…inca am in minte vocea tipei care zicea la microfon intre ultima si penultima prezentare ca “nu exista pauza intre prezentari, va rog intorceti-va in sali la prezentari!” (chestie repetata de 2-3 ori)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *