Ziua de ieri a fost una plină de întâmplări și evenimente importante. O să încep în ordine cronologică. A doua zi de Cisco Expo se anunța mai interesantă decât prima. Majoritatea prezentărilor cu un conținut tehnic mai ridicat au fost programate în cea de-a doua zi.

Am făcut ochi dimineața pe la 7 dar nu am îndrăznit să plec de acasă până spre ora 9. După aia, tropa tropa ușor prin București până pe Calea Victoriei.

Tropa tropa-n București
Tropa tropa-n București

Am ajuns pe lângă Radisson SAS Hotel și am așteptat vreo 15 minute să se elibereze un loc de parcare pe o stradă perpendiculară cu Calea Victoriei. După aia țuști înauntru că începeau prezentările.

Prima prezentare, IBM – Next generation Data Center Networking. A început cu întârziere și nici acum nu reușesc să înțeleg ce vroia nenea respectiv de la noi. Amesteca noțiuni semi-tehnice cu bullshit de marketing și nici nu era foarte bine pregătit pentru prezentarea respectivă. Probabil și un mic trac legat de treaba asta și dezastrul a fost sigur. Epic fail.

Cum după asta urma prezentarea lui Marian Selea într-o sală apropiată, ne-am fofilat (vreo 7 oameni) spre ieșire. Odată cu plecarea noastră s-a înjumătățit numărul celor prezenți în sală.

SP Core Best Practices – Marian Selea. Prezentarea așteptată cu nerăbdare mai ales că anul trecut am ratat prezentarea lui Marian Selea. Anul ăsta a ratat-o Bogdan (era la un techtorial) și am încercat să-i fac un soi de live chat cu ce prezenta Marian Selea. Big mistake. Prezentarea a fost atât de tehnică încât a fost de ajuns o clipă-două de neatenție ca să mă piardă complet.

Spre deosebire de anii trecuți prezentarea de anul acesta a inclus și slide-uri. 3 la număr dacă nu le includem și primul slide cu numele și ultimul slide care invita lumea să pună întrebări. Au fost prezentate 2 cazuri reale care au ridicat probleme inginerilor Cisco. Peste 80% din asistență a fost complet depășită. Măcar au râs la povestea cu Dacia, căruța, motociclistul și capra. Prezentarea a fost interesantă dar ar fi fost foarte util să o ai undeva înregistrată să poți re-asculta pasaje din ea și să le dezbați într-un cerc mai larg (mai multe creiere, mai mult succes).

Cum programul era deja decalat cu aproape 1 oră am tăiat-o direct spre prânz. De data asta s-a putut mânca și stând jos la mese nu numai în picioare. După masă am stat la o vorbă pe terasa hotelului unde un nene șlefuia o bilă (o să adaug mâine poza de la Bogdan). Era aproape ora 2 așa că am tăiat-o direct spre Romtelecom pentru întâlnirea de acolo. Întâlnire care a durat până pe la 4 așa că n-am mai prins mare lucru din prezentări când m-am întors. Am prins în schimb premiile de la standul Cronus. Am agățat cu Bogdan ambele routere, el un WRT150N eu un WRT54G2. Mult mai mișto al lui dar deh, el a răspuns la întrebările Expert și pentru mine și n-am avut ce să-i fac.

Am mai rămas pe hol socializând pănă când a început prezentarea de închidere și tombola. Cei de la Logicom au pus la bătaie un router Cisco așa că partea asta nu era de ratat. Din păcate n-a câștigat nimeni nimic de la noi. Cei de la Credis au suflat o bună parte din premii (vrem și noi să știm metoda :D).

Și cam asta a fost și cu Cisco Expo 2008. Ediție cam de recesiune economică (inclusiv bannerele cu “Welcome to human network” erau de anul trecut), îngrămădită într-un spațiu mult prea mic și cu câteva mici/mari probleme organizatorice. Colac peste pupăză nu găseai un wireless pe care să-l poți folosi gratuit nici să dai cu tunul. Cam nasol zic eu având în vedere că suntem în anul 2008 și o legătură la internet nu are un cost atât de exagerat încât să te zgârcești la așa ceva.
Faptul că a fost mutat evenimentul în toamnă și că au schimbat locația le văd tot ca pe niște reduceri de costuri. E clar că proaspăt renovatul Hotel Radisson (ex București) oferă ceva reduceri pentru a câștiga o piață. La fel cum e clar că a ține un eveniment de genul ăsta la începutul verii când este o perioadă destul de aglomerată ridică iar probleme de logistică și de costuri.
Per total n-a ieșit rău (se putea și mai rău) dar a ieșit mai prost decât în anii trecuți din punct de vedere al organizării și a locației alese. Din punct de vedere al conținutului a fost o ediție de succes.
Ediția de anul ăsta a vrut să pună accentul mai mult pe video streaming. Zic “a vrut” pentru că n-am văzut mai nimic care să atragă atenția asupra acestui fapt (cu excepția live webex-ului din prima zi).

Mi-a plăcut modul în care erau denumite sălile în Radisson SAS Hotel. Purtau numele Pleiadelor (mai puțin Caleano care eu știam ca-i Celaeno). Îmi plac denumirile inspirate date diverselor chestii. Pentru comparație, la Marriott sălile aveau nume de orașe (Galați, Timișoara, etc. ).

După terminarea bâlciului ne-am urcat în mașină și-am taiat-o spre Politehnică unde mai aveam un hop (era organizată o întâlnire a instructorilor).