De la shaorma la kurtos kalacs și retur (via Brukenthal) – I

Asta se dorește a fi o cronică a vacanței tocmai terminate. Plecat pe 19 din București și revenit pe 28, 10 zile, ~1850 km bătuți cu mașina prin zone extraordinar de frumoase. Dar să începem cu începutul.

După câteva zile de alergătură prin Poli, în ziua de 19 august dimineața m-am apucat să-mi fac bagajele. Am plecat de acasă undeva în jurul orei 12-13 cu încă 2 drumuri de făcut. Primul drum era la Orange Shop în Auchan ca să întreb de modemul meu 3G lăsat la ei în garanție. Trecuseră cam 8 zile lucrătoare și nu primisem nici un semn. Cum asta era deja a doua vizită în service cu modemul pentru că cel schimbat anterior n-a vrut deloc să funcționeze, speram să se rezolve problema mai rapid. Și cum plecam din București pentru aproape 10 zile nu vroiam să apară probleme în timpul ăsta. Buun… În Orange Shop sunt liniștit și mi se spune că nu e gata dar nu e nici o problemă dacă e gata și eu nu vin să-l ridic rapid. Mă va aștepta la ei (o să aflați în partea a II-a cam cum m-a așteptat).  Al doilea drum a fost spre f64 pentru un amărât de șnur de prins capacul de la obiectiv. Amărât dar extrem de util când freci aparatul pe coclauri și nu vrei să-ți pierzi capacul. Vizita s-a prelungit pentru c-am agățat și un trepied.

Apoi ușurel spre A1 c-o oprire la Petrom ca să fac plinul și un pișu’ urgent. Făcut plinul da’ la pișu’ am fost ușuit din motive obscure așa că am profitat (încă odată) de Metro București. Unul din puținele motive pentru care mai merită vizitat Metro.

Și gata cu Bucureștiul. Despre drumul pe A1 am scris săptămâna trecută. A1 numai cu numele pentru că-i o uliță plină de denivelări pe lângă multe drumuri din țară. Zona excelentă e aia nou construită pe lângă Pitești. În rest, tronsoanele vechi sunt vai steaua lor. Am cam turbat nițel c-am plecat cu aerul condiționat stricat și pe autostradă, la 140 nu prea-i haios să-ți fâlfâie urechile în vânt cu geamul deschis. Nasol. Note to self, don’t do that again.

După care tot tacâmul, Dealul Negru, Râmnicu-Vâlcea și în sfârșit Sibiu. În Sibiu trafic ca-n București. Praf cam ca-n București în unele zone. Lipsesc în schimb înjurăturile din trafic. În altă ordine de idei nu știu ce-am avut concediul ăsta dar am fost excesiv de drăguț cu toată lumea. I-am lăsat pe toți să iasă de pe străzi laterale, să se încadreze pe banda mea, am zâmbit la toată lumea și nu prea am făcut gălăgie. Deși uneori aș fi fost tentat.

Rășinari – Sibiu – Cisnădie – Păltiniș

Încercând să ocolesc zona de centru din Sibiu am vrut s-o tai prin drumul spre Cisnădie/Cisnădioara. Din păcate, fix când trebuia să fiu mai atent m-au sunat de pe la muncă și-am ratat o intersecție așa că n-am ieșit chiar unde vroiam eu (în drumul din Dumbravă) ci undeva mai înainte. Oricum am scăpat de ceva aglomerație. Următoarea oprire, Rășinari. Dumbrava la fel de frumoasă ca-n fiecare an. Deja se simțea aerul mai curat și căldura înabușitoare din București înlocuită cu o răcoare plăcută. Am ajuns la gazdele noastre (de 5-6 ani încoace), am descălecat bagajele și-am plecat spre cabana Curmătura să luăm o cină. La întoarcere ne-am oprit la sursa de brânză locală și-am achiziționat și ceva de-ale gurii pentru dimineață. Deja începem să cunoaștem lumea prin zonă.

A doua zi dimineața, după un ness cu covrigei și brânză de Rășinari am tăiat-o spre Sibiu. Mai întâi la un atelier auto ca să scap de un scârțâit infernal de la plăcuțele de frână. Atelier recomandat de gazda noastră și unde mi-au rezolvat parțial problema (se pare că am plăcuțele prea dure) cu un șmirghel rapid dat pe plăcuță. N-au mai scârțâit atât de nasol și uite cum mai bifăm o cunoștință în palmares (tanti cu brânza deja ne așteaptă în fiecare an să trecem pe la ea). În oraș la fel de mișto ca-n anii trecuți. Sunt de-a dreptul încântat de modul în care este organizată parcarea în centrul vechi al orașului. Și de semafoarele care-ți spun câte secunde mai sunt până se face verde sau roșu după caz. Deși pun pariu că-n București s-ar auzi claxoanele de la 5 în jos. Plimbat prin centru, urmărit porumbei, făcut poze și trecut pe la terase pentru niște limonadă, bere, înghețată. Nici n-am știut cum a trecut timpul. La întoarcerea în Rășinari am avut ocazia să constat cu tristețe că e lăsat în același stadiu de câțiva ani buni. Deși prin Rășinari trece drumul spre Păltiniș, una dintre cele mai frumoase zone din țară, deși priveliștea și pacea sufletească pe care ți-o aduce colțișorul ăsta de rai sunt legendare, mai nimic în zonă nu pare să se îndrepte în vreo direcție. Drumuri proaste, fără apă curentă și fără gaze. Ruda săraca a Sibiului.  Drumul spre Păltiniș era în reparații, unde reparații înseamnă plombarea zonelor care deveniseră mult prea nasoale pentru a suporta mașinile de teren ale șmecherilor care de ani buni se străduie să păstreze Păltinișul în “famiglie”. Avea să mi se confirme asta zilele următoare.

În ziua următoare am plecat spre Cisnădie. Vizitasem orașelul anul trecut pentru prima oară și-am rămas plăcut surprins de modul în care se prezenta. Un Sibiu în miniatură. Plimbarea a fost relativ scurtă așadar am hotărât să facem o vizită și prin Păltiniș. Drumul spre Păltiniș face toate paralele. Pe marginea căruia au început să răsară vile și vilișoare. Oricum drumul a fost un prilej pentru opriri dese pentru poze. Ajunși în Păltiniș am vrut să facem o călătorie cu telescaunul. Deși telescaunul funcționa în acel moment am aflat că nu putem să mergem deoarece cei care urcă vor coborî per-pedes și telescaunul nu va pleca doar cu noi. Trebuie să se strângă minim 10-15 turiști ca să pună în funcțiune șandramaua. Cum nu ai de făcut mare lucru prin Păltiniș nu e nimeni tâmpit să se învârtă în jurul telescaunului doar-doar or mai veni și alți și s-or îndura ăia să folosească instalația. În ritmul ăsta n-o să se facă turism acolo prea curând în timpul verii. Și e mare păcat. O terasă, ceva sus și telescaunul lăsat funcțional ar aduna în mod sigur mai mulți turiști decât politica “nu-l pornim că oricum nu urcă nimeni”.

A 4-a zi a început cu o plajă și-o baie în piscina din curtea pensiunii. Pe la ora 2-3 ne-am îndurat să plecăm spre Sibiu cu scopul principal de-a vizita Brukenthal-ul și scopul secundar de-a lua masa la un restaurant lăudat într-unul din ziarele locale. Cum eram cam cu foamea-n gât, ne-am oprit întâi la masă. Restaurantul frumos, nimic de zis. Niște cașcaval pane bun de ne lingeam pe degete. Dar cam atât. În ziar erau lăudați papanașii de care n-am avut parte din cauza unei nunți organizate fix în acel moment prin restaurant. La aflarea veștii c-am venit în special pentru papanași și că suntem din București, fata care servea la masă a zis cu dezinvoltură “aaah, lăsați că mai veniți, Bucureștiul e la o aruncătură de băț”. Bănuiesc că geografia nu a fost tocmai punctul ei forte, motiv pentru care acum servește la mese. Motiv secundar bineînțeles. Motivul principal e că oricum nu i-ar fi adus cine știe ce foloase materiale.

Pe la 5:30 intram în Piața Mare și ne îndreptam agale spre Brukenthal. Doar ca să aflăm că s-a închis. Cam devreme pentru un muzeu într-un oraș care colcăie de turiști străini dornici de a vizita “chestii”. Dovadă că n-am fost singurii amețiți veniți să viziteze muzeul la ora aia. Ne-am consolat cu o plimbare pe lângă Turnul Breslelor și apoi prin Parcul sub arini (sau subarini) cum l-am văzut scris pe acolo. Parcul e o continuare a pădurii din Dumbrava Sibiului și este extraordinar de frumos. Am dat peste “Noaptea internațională a liliecilor” și-am făcut câteva poze și acolo.

A doua zi urma să plecăm spre Praid, următoarea destinație din vacanța noastră. Va urma…

2 Comments De la shaorma la kurtos kalacs și retur (via Brukenthal) – I

  1. Alexandra

    Mie mi se pare ca Sibiul este “overrated”. Imi place mult mai mult Brasovul, de exemplu. Imi place Brasovul nu pentru ca acesta din urma ar avea o arhitectura mai frumoasa, pentru ca Sibiul chiar este deosebit din punctul asta de vedere, ci pentru ca este mai prietenos. Mancarea este mai buna, serviciul mai rapid, oamenii sunt mai prietenosi in general. La Sibiu am senzatia ca totul merge cu incetinitorul pentru ca oamenii aceia se intreaba ce cautam acolo, de ce ii deranjam…
    Problema cu Brukenthalul am avut-o si eu. Se pare ca este ceva normal. Muzeele de acolo sunt frumoase, au colectii deoasebite, dar nu stiu sa se adminsitreze prea bine.

    Reply

Leave a Reply to Alexandra Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *