Dezbaterea "Bloguri curate"

Diseară o să fie panarama aia cu “Bloguri curate” în Club A. Toată lumea așteaptă câte ceva de la întâlnirea asta. Toată lumea ajunge acolo cu un scop. Și probabil fiecare o să-și vadă scopul îndeplinit.

Piticu mi-a spus că se duce pentru fun. La zoso îmi pot închipui că este fix cam același motiv da’ probabil se mai gândește și la câteva puștoaice de agățat de prin zonă.

Horia Bădău vrea să ajungă celebru și să apară în manualele de jurnalism, la știri și peste 150 de ani cu fața pe bancnotele de 10 lei și mai grei. Mie îmi este evidentă dorința lui de-a rămâne marcat undeva pentru ceva. Cu atât mai mult cu cât se apucă să pună o ditai lista cu uimitoarele dezbateri (useless de altfel) organizate de “Măreția Sa”.

CTP ajunge acolo că i se umflă oole de mândrie când e consultat pe diverse subiecte. Doar el comentează la tenis, ne prezintă filmele, e un fin cunoscător al literaturii, e un analist politic respectat și un adevarat titan în jurnalism. Dă bine să apari alături de “noul val” (bloggerii) și să încerci să-i îndrumi părintește ce e bine și ce e rău.

Și-mi pot închipui deja că lucrurile or să cam iasă exact așa cum și-a dorit fiecare. Zoso și Piticu or să posteze mâine poze și impresii despre cât de fun a fost (pariu fac că iar o să-i zâmbească o gagică lu’ Piticu toată seara și iar doarme pe preș săracu’), Horea o să mai treacă o dezbatere la listă și timp de 3-4 zile o să cumpere toate ziarele și revistele ca să decupeze articolele în care apare numele lui și informații legate de dezbatere iar CTP-ul o să doarmă mai liniștit știind că încă-i nr. 1.

Da’ mi-aș putea imagina și altfel toată treaba asta. Ce-ar fi dacă un grup (oricare din el) n-ar mai veni. Păi dacă nu vine CTP-ul Horea o să plângă în pumni în noaptea de după. Numai vreo fițuică mai obscură să mai scrie ceva despre marea lui dezbatere (și asta doar dacă duc lipsă de-un viol și le rămâne locul liber). Horea n-ar putea lipsi decât dacă-l ține cineva într-o camașă de forță și închis într-un turn cu 20 de etaje, împrejmuit cu șanțuri de apă și cordoane de foc.

Dacă lipsesc bloggerii, well, am mai spus-o, o să fie tare fun. Atunci mai că m-aș duce să stau în public și să le văd fețele. O dezbatere la care dezbătuții lipsesc nemotivat ar crea o imagine extrem de amuzantă. Echipa celor care acuză pusă în fața unor scaune goale pentru că cei acuzați n-au vrut să vină, 2-3 oameni care bat câmpii pe-o scenă în timp ce tu stai să bei o bere, se cheamă stand-up comedy. Cam așa ar fi.

Bloguri curate ? Păi băi nene, îmi curăț monitorul în fiecare zi. Mai curat de-atât ce vrei ?

6 Comments Dezbaterea "Bloguri curate"

  1. jollyca

    Ce-o sa fie ma, ce-o sa fie ? O sa se certe ca femeile cum fac de obicei. Zoso o sa se certe ca doar d-aia se duce, Piticu o sa primeasca zambete ca doar d-aia se duce, zearistii o sa primeasca “exposure” ca doar d-aia se duc… Cand eram io mic blogul era ceva mai simplu, un locsor plin de panseuri care vrei sa le zici si la altii ca nu mai e trendy sa tii caiet cu “Draga jurnalule…”. Acuma a devenit complicat rau, e cu deontologie, cu etica, cu scandaluri. Ce naiba sa fie curat la bloguri ? Sa nu mai injuram ? Sa nu ne mai bagam ? Pai cum sa nu-ti bagi cand vine un p-afarist si te judeca ?

    Jenibil !

    Reply
  2. Ecologie Umana

    Eu îmi spăl tastatura cam o data pe luna. Monitorul tot așa. Cu mousele stau mai prost. La munca trebuie să îl curăț săptămânal. Asta înseamnă că am blog curat ???/

    Reply
  3. Cristi Roman

    Eu stau acasa, maninc o placinta fierbinte de casa, si ma uit la Prison Break, la PRO TV.
    Cam asa……..prea multe discutii&intilniri, o sa va saturati in citeva luni, va zic de pe-acum.

    Reply
  4. jollyca

    Norocosule. Eu sunt la munca si mor de foame. Paradoxal, nu ? :)

    Las’ ca ajung eu acasa si bag un “Pasta al forno con pomodoro e mozarella” (Jamie, mersi de reteta, te pupa fratili tau). :)

    Reply
  5. CuratMurdar

    Un echivalent blogoreeic al campaniei “Spune nu DROGURILOR” ?
    Daca este asa, mai deschid in FX 10 taburi cu niste bloguri *murdare* si mai trag pe nas o linie de …
    Laters!

    Reply

Leave a Reply to Cristi Roman Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *