Și-acu să trecem și la rants.

Nemulțumit de calitatea recepției TV și de lipsa posibilității de-a avea acces la Cinemax sau alte canale cu abonamentul actual de la RCS-RDS am căutat opțiuni. Una din ele ar fi fost Dolce însă avea două mari probleme. Prețul nițel cam mare și antena externă. Cum stau în garsonieră și de la geamul meu nu se vede decât un balcon închis (destul de prost de altfel), cu geamuri doar pe mijlocul lui, tragerea unui cablu prin balcon în cameră ridică destul de multe probleme și lasă în urmă destule găuri.

Am aflat recent de o altă opțiune și anume Digi TV de la RCS-RDS folosind cablul CATV deja existent. Mult mai comod având în vedere faptul că este deja tras cablul până în spatele televizorului. În plus este și ceva mai ieftin decât Dolce.

Așadar am mers hotârâți la un punct de lucru RCS/RDS și am vrut să modificăm contractul existent într-unul pentru DigiTV. Și cam aici se termină lumea imaginară a reclamelor la DigiTV care zic că este ATÂT de simplu. Doar te duci și faci contractul și gata. Neah, e mult mai palpitant, există și personaje naive în povestea asta (noi, consumatorii).

N-am apucat noi să terminăm de explicat domnișoarei de la birou ce dorim că ne-a tăiat-o rece întrebându-ne dacă vrei DigiTV prin antenă de satelit sau prin cablu TV. I-am spus ca prin cablu TV și ne-a zis că nu se poate. Nu mai există pe stoc decodoare. I-am zis (plini de naivitate) “Nici o problemă, semnam contractul acum și așteptăm cu instalarea până vă sosesc decodoarele”.  Răspunsul ne-a dat pe spate “aaa, păi nu se poate, durează CÂTEVA LUNI”. Crezând că n-am auzit bine am întrebat “câteva ‘ce’ ?”. “Câteva luni” a venit din nou răspunsul domnișoarei. “Și cum putem să aflăm și noi când vă vin decodoarele ?”. “Aaa, păi sunați și dvs. din când în când la relații cu clienții”.

Brusc m-a străfulgerat o idee și-am întrebat-o într-o doară “Dar prin antenă de satelit ?”. Răspunsul a venit implacabil “Nici prin antenă de satelit nu se poate încă”. “N-au venit nici pentru astea decodoarele…” comentez eu ușor ironic. “Nu” răspunde domnișoara. “Bun, atunci să nu vă mai mirați că pierdeți clienți” îi arunc eu înainte de- a ieși pe ușă.

Am și eu o serie de întrebări retorice pentru ăia care lucrează pe la RCS/RDS și care nimeresc din greșeală pe aici :

1. Cât de greu este să faci un plan de instalare și să programezi clienții la instalare după ce-au semnat un contract ?

2. Cât de greu este să comanzi mai multe decodoare și să le obții în termen de câteva zile dacă stocul existent s-a epuizat rapid ?

3. Cât de greu este să anunți eventualii doritori ai unui serviciu (plătit) de disponibilitatea acestuia (mai ales dacă doritorii respectivi își exprimă în mod clar interesul) ?

4. Cât prost tre’ să fii să bagi banii în reclame și materiale promoționale și să nu fii în stare să oferi serviciile la care faci reclamă (pe o scară de la 1 la 10) ?