Se dau două știri legate de educație din ultima săptămână. Prima e știrea în care ministrul comunicațiilor a spus treaba aia legată de învățământul gratuit (comentez mai jos, aveți răbdare). A doua e știrea cu subiectul de matematica de la evaluarea națională.
Hai să le comentăm în sens invers nițel. Subiectul de matematică este unul relativ simplu.
Avem un grafic de tip bară în care pe axa 0y avem valori de la 1 la 8 iar pe axa 0x valori de la 1 la 10 și se cere interpretarea unei informații din grafic, mai precis numărul de elevi care au obținut nota 5. Mie mi se pare un test simplu de inteligență pentru elevii de clasa a VIII-a. Sunt două motive pentru care graficul ăla nu este ABSOLUT deloc ambiguu chiar fără să știi ceva despre grafice înainte. Ți se dă ca informație faptul că o axă reprezintă notele obținute și a doua numărul de elevi. Păi notele sunt de la 1 la 10 așa că este firesc ca axa cu valori de la 1 la 10 să reprezinte notele. Dar dacă motivul ăsta nu este suficient și mai există urme de îndoială atunci ce-ar fi să te uiți pe valoarea 3 de pe axa 0y. Ai surpriza să observi că dacă ai considera axa 0y axa cu notele, nota 3 au obținut-o 5, 9 și 10 elevi. Ceva nu e normal pe aici, axa 0x NU are cum să fie axa cu numărul de elevi. Două deducții simple de logică te conduc la răspunsul corect destul de rapid. Două deducții simple de care ai avea nevoie și ca să fii casier la McDonald’s darămite membru funcțional al societății.
Și cu toate astea există peste 40 000 de oameni care au semnat o petiție online prin care acuză că acel subiect este ambiguu. Și nu, majoritatea nu sunt elevi ci părinți. Păi pana mea, dacă m-aș fi plâns la maică-mea că statul m-a nedreptățit cu subiectul ăla cred că mă bătea cu Gheba peste ochi, nu se apuca să scrie petiții online. Dar există o mare masă de părinți care, în loc să fie îngrijorați că odorul lor nu va fi capabil în viață nici să înțeleagă câteva cuvinte simple precum “două șaorma cu de toate”, se apucă să facă petiții online.
Și aici ajungem la cealaltă știre. Sincer consider că exprimarea ministrului nu a fost cea mai potrivită dar există un sâmbure de idee inteligentă în ceea ce spune el acolo. Și anume faptul că părinții percep învățământul ca fiind complet gratuit (deși nu este chiar deloc) și prin urmare îi cam doare la bască de ceea ce se întâmplă cu copiii lor. Ideea de a pune părintele să plătească o sumă modică nu are de a face cu taxarea în plus sau neaparat transformarea învățământului în ceva privat ci mai mult cu faptul că astfel părinții s-ar putea implica ceva mai mult în momentul în care văd efectiv că plătesc ceva. Că până la urmă există părinți care stau mai mult în fața raftului de bere la pet ca să cântărească decizia decât stau să se implice în ceea ce se întâmplă la școala în care învață copilul lor. Asta dacă nu semnează petiții cretine online.
Nu știu dacă e o idee bună, nu e în mod clar o idee ușor de aplicat, știu doar că în peste 12 ani de când țin traininguri pot să confirm faptul că da, faptul că plătești o sumă de bani direct are tendința de a te motiva să obții ceva înapoi pentru banii respectivi.
Ministrul comunicațiilor nu a avut cea mai fericită exprimare, nu cred că există persoane inteligente care să creadă că ideea respectivă este pe undeva pe masa guvernului, mai curând a fost o idee lansată ca o potențială soluție pentru faptul că, printre problemele învățământului din România, se numără și indolența părinților în relația cu școala și cu educația propriilor copii. Da, există salarii mici în învățământ și poți cu greu cere performanță atunci când un învățător/profesor are salariul mai mic decât un ospătar. E greu să explici oamenilor că meseria de educator nu presupune numai orele alea petrecute efectiv la clasă ci și ore în care trebui să-ți pregătești ceea ce predai, să gândești exerciții/probleme, să corectezi teme și multe altele. Și o reformă a sistemului nu trebuie să înceapă neaparat numai de la capătul statului ci ar putea să înceapă și de la părinții care ar putea să se implice mai mult în ceea ce se întâmplă în școli. Și aici iarăși, nu mă refer la petiții cretine ci la părinți care să fie capabili să-și lase copilul pe mâna unui profesor sever dar de la care copilul să poată învăța ceva (ăsta e momentul în care eu unul aș dori să mulțumesc tuturor profesorilor ălora care au motivat loaza care eram să pună mâna să învețe și părinților mei care nu s-au dus să-i reclame ci i-au sprijinit).
RazvanS June 30, 2016 at 10:57
Taxa suplimentară nu va îmbunătăți neapărat rezultatele la învățătură ale elevilor. Există cazul facultăților cu private, cu plată, frecventate și de studenți cărora părinții le plătesc studiile și sunt interesați doar de diplomă.
Elevii vor începe să învețe doar când materia va fi măcar vag utilă în viața de zi cu zi (și profesorii își vor bate capul să le arate cum pot folosi chestiile teoretice predate în școli) și când notele evaluărilor vor fi acordate pe merit și vor conta la ceva.
Radu June 30, 2016 at 11:01
Dar nu este vorba neaparat despre îmbunătățit rezultatele la învățătură ci despre implicarea părinților în momentul în care văd direct că plătesc ceva.
Da, pot înțelege logica faptului că la facultate urmărești diploma. Dar la învățământul primar nu se mai aplică. Acolo ai în față niște examene de evaluare, ai în față un bacalaureat, motive să ceri de la sistemul de învățământ ceva practic, nu doar o diplomă.
marian June 30, 2016 at 11:06
multi parinti sunt indolenti cu privire la educatia copiilor, pe principiul:
-eu te duc la scoala sa te invete aia ceva.
– pai nu ma invata si nici eu nu sunt interesat de asta.
– hai mai lasa-ma cu prostiile tale.
Implicarea parintilor insa se intampla complet aiurea , pe modelul hai sa strangem x bani pentru y chestie, cine nu da e chitra sa moara ma-sa, hai sa-l meditam pe gigel cu profesoara Aia buna, care-i preda si la clasa, dar acolo e platita putin saraca. Nu stiu daca mai exista profesori severi care sa stie materia, nu ca mi-ar fi dor de ei. In cel mai bun caz iti arunca niste chestii pe tabla/gura, iti promoveaza anumite caiete de clasa sau manuale alternative si cam asta a fost. Rezultatele inca se inscriu in diagrama aia pentru ca subiectele de examen sunt din ce in ce mai usoare in fiecare an si cei slabi sunt “incurajati” sa nu se mai inscrie la examen.
Narcisa July 1, 2016 at 10:55
Buna, in calitate de parinte cu copii in ciclul primar imi dau si eu cu parerea – 1. graficul era o problema de logica, nici eu nu vad sensul parintilor care “urla”, poate e ceva ce ne scapa – gen exista in programa studiul graficelor dar profesorii trec prea superficial peste ele, e doar o idee altfel nu era asa scandal national si 2. legat de plata: anul trecut si acum 2 ani am avut copilul in clasa 0 si respectiv 1 unde am platit TOATE manualele + caiete speciale + alte optionale, toti parintii se cam lovesc de asta de la inceput, nu e vorba ca nu stiu ca invatamantul NU E GRATUIT decat la nivel declarativ. De asemenea se strang bani pentru dotarea claselor cu de toate: mobilier, perdele, imprimanta si etc. si sincer, atata vreme cat acestea raman in clasa cred ca le convin tuturor parintilor, mai putin cand e vorba de controversatul fond al scolii unde nimeni nu mai poate urmari destinatia banilor, dar acela CICA nu e obligatoriu si e o alta poveste… revenind, parintii STIU ca invatamantul nu e gratuit inca de la prima sedinta, problema e ca orice ai spune contra acestor lucruri COPILUL este cel care va suferi fiindca invatatorii/profesorii se razbuna pe copiii ai caror parinti IES DIN TIPARE. La noi in oras, de ex. primaria a pus la dispozitia copiilor din clasa 2 cursuri subventionate pentru inot – la unele scoli invatatoarele au fost deschise sa inteleaga ca drumul pana la bazinul de inot si inapoi probabil va rapi copiilor putin mai mult din urmatoarea ora (socotind vreo 40-50 de minute cursul de inot, vreo 10 minute imbracarea si 10-15 minute drumul dus intors la scoala), altele cum a fost cazul la noi NU AU DORIT sa inteleaga acest lucru si ne-au RECOMANDAT parintilor sa nu ii ducem, pentru ca asa lipsesc de la alte ore si daca era vorba doar de cativa parinti care insistau sa faca inot copiii lor atunci restul nu puteau sa ii astepte! Bineinteles, rezultatul a fost ca nimeni nu a dus copiii la acel curs de la noi de la scoala, DESI AVEAU DREPTUL :(. IAr parintii, din cate stiu, ar avea dreptul la o discutie personala cu INVATATORUL/PROFESORUL care este TEORETIC prevazuta in ceva regulamente, dar ni s-a spus din start ca nu are timp sa stea 15-30 minute separat cu fiecare parinte dupa ora cred 1 data/luna, sa venim sa spunem doleantele in pauza sau cand luam copilul acasa. Concluzionand ca prea m-am intins, vina e de ambele parti si acolo unde exista interesul parintelui nu e intotdeauna sigur ca exista interesul profesorilor, care oricum sunt subordonati programei si inspectoratului. Multumesc.
Radu July 1, 2016 at 11:38
Păi soluția nu este decât să existe mai mulți părinți care ies din tipare. Părinții au până la urmă puterea să schimbe ceva în școlile respective, pe vremea mea existau comitete de părinți, se discutau chestiuni de genul ăsta. Și chiar dacă și atunci existau profesori care se răzbunau pe copii, totuși parinții parcă erau un pic mai implicați și un pic mai dornici ca odraslele lor să capete ceva informație utilă din școală, nu să treacă ca gâsca prin apă și să ia numai 10 deși nu-s capabili să facă niște deductii logice simple.
Horia July 22, 2016 at 14:50
să începem cu începutul: părinții idioți de astăzi sunt elevii și studenții de ieri, deci nu cred atât de tare în povestea cu iz nostalgic care începe cu “ehe, pe vremea mea”. problemea ridicată este complexă și are multiple cauze care, lăsate în stadiul actual, riscă să saboteze orice probabilitate de schimbare și îmbunătățire.
este adevărat că in școala făcută de noi profesorii își băteau capul cu elevii leneși ca mine și ca tine, însă de ce o făceau este ceva mai complicat decât “pentru că erau profesori adevărați”. există un trend îngrijorător al scăderii dorinței de excelență în actul didactic care, cuplată cu acuta lipsă de interes a subiecților, creează un cadru propice perpetuării fluxului de diplome lipsite de conținut. de fapt cred că aici voiam să ajung: consider că presiunea de a bifa câteva căsuțe este disproporționat de mare comparativ cu dorința intrinseacă de a pricepe ceva din ce auzi de la profesorul tău – cel mai probabil semi-incompetent și prost plătit. asta se manifestă atât în învățământ, cât și în politică (referitor la articolul tău legat de vot) sau în multe alte subiecte importante – vrei să deschis subiectul sănătății și a lucrurilor pe care am putea să le ocolim, dar continuăm să le facem deși știm că ne fac rău?
treaba asta este atât de complicată pe cât de multă prioritate îi oferim noi: vrem diplome sau vrem informație? vrem copii inteligenți sau vrem un bun procent de absolvenți? simți cum, încet-încet, mergem spre raportarea creșterii produciei la hectar? toate astea sunt, din păcate, adânc înglobate în ADN-ul nostru și, tot din păcate, este nevoie de mai mult decât de o taxă școlară care să ne ajute să deschidem ochii și să realizăm că ne furăm singuri căciula.
toate astea sunt afirmate de un cu-chiu-cu-vai absolvent de liceu prin mila și bunăvoința unor profesori despre care pomeneai și tu care, prin nu știu ce puteri imposibil de înțeles de către mine, au văzut un potențial acolo unde nici măcar eu nu-l mai vedeam. acest mândru vlăstar a purces spre o educație universitară (diplomă) de la o universitate privată unde se făcea un carpato-danubiano-pontic haide-să-haidem și unde a zăbovit și un an în plus printr-o binemeritată repetenție (asta ca să fie clar cam cât efort a depus). odată încheiată această caznă tânărul nostru a aruncat un ochi pe statistici și a observat să este un ilustru mediocru în inima graficului gaussian, treabă care nu îl propulsează cu nimic către sclipitorul viitor inaginat în nedormitele nopți calde de vară, așa că s-a gândit să-și mai completeze studiile cu un master în ceva-automatică-ceva de la mult-mai-serioasa Universitate “Politehnica” din București. această experiență l-a făcut pe eroul nostru să înțeleagă rapid faptul că mai sus menționata universitate privată nu era excepția, ci regula și că magnifica Poli era și ea o altă fabrică de diplome. absolventul “cu coroniță” a descoperit că – surprinzător – încă îi mai place domeniul în care se învârtea și că își dorește să afle mai multe, așa că la auto-adresata întrebare retorică “now what?” și-a răspuns (sic) cu “acum haide să facem o școală din care să și învățam ceva!” și a purces spre un al doilea master, de data aceasta auto-finanțat în cadrul altei instituții de învățământ superior. de aici până la un doctorat nu a mai fost decât un pas, și la final tânărul doctor în Ingineria Sistemelor vă poate spune atât: “lăsați domnișoară, că diploma nu cântă!”
morala unei prea lungi povești: când cineva o să caute calitatea atât tinerii elevi cât și părinții lor vor tinde către ea. până atunci întrebarea “ce diplomă aveți?” este mult mai frecvent adresată decât banala “ce anume chiar știți să faceți?”.
pentru că tomberoanele nu se golesc singure, iar videochat-ul are nevoie de carne tânără.