Prin 1996 cumpăram albumul celor de la Sarmalele Reci și adolescentul pus să învețe chestii repetitive în liceu rezona în principal cu “Țara te vrea prost” (ascultați-o mai jos în timp ce terminați de citit ce aberez eu pe aici). A nu se înțelege că eram un pui de geniu prin liceu. Eram genul de elev mediocru dar suficient de capabil să învețe fără să piardă prea mult timp cu cărțile în față. Îmi plăceau mai mult științele exacte și poate, dacă nu aș fi avut niște catastrofe de profesori la chimie și la fizică, m-aș fi aplecat mai mult spre partea respectivă. Așa n-am avut norocul decât de un contact precoce cu IT-ul și m-a prins mai mult microbul ăsta.

Mai aproape de zilele noastre, sunt ăla leneș care nu aleargă după diplome și certificări. Nu am master, pot să-mi număr pe degetele de la o mână certificările. Noroc că mai trebuie să le predau și altora și atunci, mai mult de rușine, îmi dau certificările pentru chestiile respective. În timp am învățat să nu mai judec oamenii după diplomele și certificările pe care le poartă agățați după ei. Valoarea hârtiei respective stă în primul rând în gradul muncii depuse pentru a o obține. La ora actuală consider că până și un analfabet funcțional poate obține o diplomă de bacalaureat cu puțin noroc. Îi este infinit mai ușor ulterior să obțină o diplomă de facultate. Eventual să mai facă 2-3 cursuri organizate de cine știe ce entitate și gata, a devenit un stâlp al societății. Deși nu e capabil să scrie singur două paragrafe fără să copieze ceva scris de alții (nu, nu fac politică aici).

Ori nu așa ar trebui să stea lucrurile. Liceul ar trebui să pună bazele iar examenul de bacalaureat să ateste faptul că absolventul de liceu este capabil să se îndrepte mai apoi spre orice meserie care presupune citirea și înțelegerea sau scrierea de informații. Altfel există și alte meserii pe care le poți face și fără să fii capabil să procesezi informații scrise. Și pe care trebuie să le facă până la urmă cineva că altfel rămânem naibii cu gropile nesăpate și cu gunoiul pe străzi.

Apoi, orice examen post-bacalaureat ar trebui să aibe un grad de dificultate crescut în mod progresiv. Este firesc dacă vrei să măsori evoluția. Dar asta este deja utopic. Eu unul am început să înjur acum mulți ani, pe vremea când au început să apară facultățile care au renunțat la examen de admitere și organizează așa-numitul “concurs de dosare”.  Din fericire pentru mine nu am fost în targetul unei astfel de facultăți da’ am considerat întotdeauna nedreaptă comparația între un dosar al unui candidat trecut printr-o comisie de bacalaureat corectă și exigentă și al celui trecut printr-o comisie “prietenoasă”. Dar viața nu e corectă întotdeauna, mecanismul respectiv le permitea facultăților respective să aibă un număr mai mare de candidați și de studenți și până la urmă puteau fi filtrați pe parcurs.

Următorul pas a fost invazia de diplome de la particulare. Cu puține excepții puteai obține o diplomă fără chinuri intelectuale prea mari. Bani să fie sau măcar un sponsor generos. Vorba unui vechi amic, “nu mai puteai să dai o muie unei stricate fără să ți se laude că are diplomă de drept sau de psihologie”.

Problema “tâmpiților” până acum era că mai erau cumva filtrați de bacalaureat. În sensul în care nu treceau chiar TOȚI tâmpiții bacalaureatul.  Dar guvernul nostru a rezolvat-o și pe asta pentru că loazele astea mici din ziua de azi au descoperit internetul și facebook-ul și nici măcar de învățătul ăla minimal care-ți permitea să iei bac-ul nu le mai arde. De-acum înainte ne putem șterge lejer la cur cu toate diplomele. Mai greu o să găsim Zewa cu 4 straturi decât diplome date retardaților.

Și zău că n-ar trebui să stea lucrurile așa. Personal consider educația și justiția cele mai importante lucruri într-un stat. Cam ăsta-i motivul principal pentru care tâmpiții aflați azi la guvernare nu vor primi niciodată un vot de la mine. Deși mă consider tot un mediocru.