eMag forum

Am aflat de la Zoso de el. M-am dus întins fix la zona cu reclamațiile legate de service. Evident, ce-am constat eu au constatat și alții. Și anume că emag-ul are un service de tot rahatul. Nesimțiți, leneși, figuranți și lista de epitete poate continua.

Ce m-a lăsat însă mască a fost o bucată din comentariul unei persoane din interiorul emag.

Si vin acum cu o intrebare personala: ati incercat sa verificati lista centrelor service autorizate care v-a fost emisa odata cu produsul pentru a cauta o alternativa pentru scurtarea timpului de stat in service? Pentru a elimina exact situatia care o descria Daniel “echipamentul se afla in service-ul autorizat iar ei asteapta sa fie sunati la randul lor; bine inteles ca nimieni nu trebuia sa stie cat mai dureaza pana la depanare”

Si-a pus cineva problema in acest mod?

Hopa. Clientul a cumpărat produsul de la VOI. Voi sunteți responsabili cu garanția produsului respectiv. Garanția este oferită de VOI. Dacă eu mă duc cu produsul direct în service-ul importatorului și “sar” peste voi o să ajung în situația în care, aflat la sfârșitul perioadei de garanție, veți refuza să-mi primiți produsul în service pentru că intrarea anterioară nu figurează în baza voastră de date. Prin urmare, din punctul vostru de vedere, garanția mea NU se prelungește. Și am pățit problema asta personal.

Mi-e greu să-mi explic de ce are emag-ul un service de toată jena. Poate pentru că patronii s-au concentrat la maxim pe partea de marketing și au lăsat serviciile baltă ? Pentru că, odată ce-au luat banii naivilor, nu-i mai interesează ? Pentru că, în loc să investească într-un departament de service și în niște oameni bine pregătiți ei investesc în cu totul alte zone (vezi showroom) ? Pentru că gigeii de la service sunt prea proști încât să se țină de telefoane și să-i fută la cap pe cei de la service-urile autorizate ? Sau “all of the above” ?

Încă îmi aduc aminte o întâmplare halucinantă din service-ul emag. Un client nemulțumit a venit înapoi cu un monitor LCD livrat în urmă cu câteva ore. Monitorul era demagnetizat într-un mod deranjant pe toată partea dreaptă. Gigelul de la service a ridicat din umeri și i-a spus că, din moment ce l-a primit, nu are ce să-i mai facă. Ä‚sta nu s-a lăsat și i-a amenințat cu OPC-ul pe motivul că, având în vedere că sunt magazin online, clientul are dreptul să returneze marfa în decurs de 24 de ore (or smthg). După lungi parlamentări, gigelul l-a pus să scrie o foaie cu o reclamație către serviciul comercial și l-a trimis acasă. Asta era în ziua în care și pe mine m-au dat afară din service când am refuzat să preiau laptopul meu căruia îi înlocuiseră unitatea DVD-Writer cu o unitate Combo și susțineau că așa a fost modelul inițial. Fără ajutorul unei cunoștințe din interior nu rezolvam nimic.

Și povești legate de service-ul emag am grămadă. De la faptul că durează 2-3 săptămâni diagnosticarea unui sistem pe a cărui fișa de service am scris “placă de bază defectă” (am luat 20 de sisteme odată din care au picat vreo 10 pe rând cu aceleași simptome) până la a omite anunțarea clienților care au cumpărat un anumit model de laptop că trebuie să înlocuiască bateria. Eu unul aș concedia tot departamentul și aș păstra doar o secretară blondă și proastă, plătită cu un salariu pe măsura inteligenței, ca să preia garanțiile. Rezultatul final ar fi FIX același.

4 Comments eMag forum

  1. gigi

    ai uitat de conditia cand iei produsul si nici nu-ti dau eu garantie cum e la produsele sandisk.si eu m-am certat cu ei si pana nu le-am spus ca deja am contactat OPCul si in cazul in care nu se solutioneaza ma duc direct la aia si depun plangerea,au strambat din nas

    Reply
  2. HABEEB

    pai eu iti spun cum e la telefoane mobile.. de oriunde ai cumpara un telefon sony ericsson 100% legal serviceul este la radcom… si te duci singurel la radcom unde tipii sint foarte ok si te rezolva.. ii suni pe aia direct in service.. iti spun ce si cum… sincer prefer asa decit sa mai am parte de o armata de intermediar oligofreni

    Reply

Leave a Reply to jimara Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *