End of ACM

Mă plângeam săptămâna trecută de perioada mai agitată de la începutul lunii octombrie. Eh, odată cu finalul concursului ACM se cam încheie și agitația și intrăm în normal. Clase de Cisco și muncă la ore normale. Dar vreau să vă povestesc cam cum a fost și cu ACM-ul de anul ăsta. AJ, colegul meu, a facut-o în stilul lui clasic, fără a dezvălui amănunte mai mult sau mai puțin picante. Eu sunt mai troll și o s-o fac.

Ca în fiecare an am început munca efectivă joi dimineața. Spațiul de concurs este holul mare de sub cupola rectoratului (remember that, devine relevant pe la final). Munca începe cu aranjatul meselor (7 rânduri a câte 5-8 mese). După care, în momentul în care vin calculatoarele pentru concurs, se trece la căratul lor și instalatul pe mese. Cam pe aici se formează și echipe separate care se ocupă de întinsul cablurilor electrice (prelungitoare cascadate, pornite din 3 surse separate) și întinsul cablurilor de rețea. Anul acesta am preferat să întindem cablurile de rețea de la zero, fără a le mai (re)folosi pe cele vechi, murdare și lipicioase. Cablate acum sub atenta supraveghere a mea și-a lui Bogdan și  strânse cu șoricei pe fiecare rând în parte, ne vor prinde bine pe viitor când va fi suficient să le întindem (sunt și etichetate) la locurile lor.

Pentru concurs trebuie multiplicat un sistem instalat de echipa software pe toate celelalte sisteme existente în sală. Pentru multiplicare folosim udpcast (transmitem imaginea bit cu bit prin multicast în rețea). Acțiunea asta depinde de câteva condiții clare. În primul rând, rețeaua să funcționeze. În al doilea rând, toate sistemele existente să fie absolut identice. Și în al treilea rând, să și funcționeze sistemele respective.

Concursul ACM are ca sponsor principal gigantul IBM. Și până mai acum 4-5 anișori sistemele pe care se desfășura concursul erau sisteme IBM. O plăcere să lucrezi cu ele (în ciuda lipsei butonului de reset care lipsește de pe sistemele IBM). De când IBM a vândut către Lenovo bucata respectivă din afacere n-am mai primit sisteme decente. Dacă nu mă înșel, în fiecare an vin de la Flamingo. Și vin din ce în ce mai proaste. Anul trecut am avut plângeri din partea concurenților din cauza tastaturilor execrabile. Dar ca anul ăsta nu ni s-a mai întâmplat niciodată.

Sistemele IBM care veneau înainte erau noi-nouțe și destinate vânzării (cu o mică reducere bineînțeles). Noi le strângeam cât mai frumos posibil după concurs și luau drumul clientului final. Astea aduse de Flamingo cred că sunt de închiriat pentru diverse evenimente. Și închiriate au fost și de către IBM pentru edițiile din ultimii ani. Problema este că-s vai steaua lor. Și pică din ele încă din momentul multiplicării lor. În general avem întotdeauna și câteva de rezervă pentru orice eventualitate. Anul ăsta în schimb am fost depășiți și am fost nevoiți să mai cerem încă vreo 4 sisteme în plus pe care să le mai avem ca rezerve. Am avut un total de 9 sisteme cu diverse probleme de ajunsesem să ne rugăm în timpul concursului (care durează 5 ore) să ajungem cu bine la final fără să mai pice vreun sistem.  În plus, mai mult de jumătate din tastaturile venite erau în română (iar concurenții sunt și de prin alte țări). Asta mă cam face să nu-mi mai doresc să intru în contact cu chestii luate de pe la FiT Distribution (că asta scria mare pe ele). Nu de alta dar treaba asta denotă o lipsă clară de profesionalism din partea lor. Deh, românilor le este caracteristic miserupismul.

Revenind, multiplicarea sistemelor joi seara este unul din pașii cei mai importanți. Vineri pe la prânz are loc un test de simulare a condițiilor de concurs. Dacă pentru multiplicare toate calculatoarele trebuie să fie în aceeași rețea, la concurs lucrurile stau diferit. Fiecare stație din sală are vlan-ul său propriu și comunică doar cu serverul de concurs. Iar după simularea de vineri trebuie refăcută imaginea din sală. Evident că în timpul celei de-a doua sesiuni de multiplicare au mai picat vreo 2 sisteme. După pregătirea sălii pentru dimineața următoare (când începe concursul), echipa de organizare și membrii juriului servesc o cină festivă într-un restaurant de prin București. Anul trecut a fost Caru cu bere. Anul ăsta e criză și a fost ales “Spazio” de prin regie. Anul trecut am avut platouri puse pe mese, bere și vin la carafă. Anul ăsta am avut un soi de bufet suedez cu autoservire (de ne plimbam cu farfuriile prin mână prin restaurant) și apă Roua. Asta-i cam singura răsplată primită de cei care fac munca voluntară 3 zile la rând (plus un cadou primit la final care constă într-un obiect de îmbrăcăminte care te apără de ploaie ).

Sâmbătă dimineață la ora 10 începe concursul. După primele 10-15 minute mai avem încă 2 sisteme cu probleme. La unul s-a rezolvat rapid dar la al doilea am fost nevoiți să schimbăm sistemul și să transferăm datele concurenților pe noul sistem. Treaba care a ridicat spre final un nou set de probleme.

Sistemul de concurs folosește PC^2 (PC Square), o aplicație client-server realizată în Java. Care are și niște bug-uri de toată frumusețea câteodată (altele de la an la an) de reușim (mai mult echipa software) să transpirăm de fiecare dată.  Modul în care funcționează aplicația nu ne permitea să-i lăsam pe concurenții cu sistemul care a avut probleme să recupereze cele 10-15 minute la final. Trebuiau opriți toți clienții, trebuia să ne asigurăm că nu se mai pot loga la server și abia după aceea să-i lăsăm doar pe ei să se conecteze. Prin urmare, la final, a trebuit să mă mișc rapid și să dezactivez porturile de acces pe cele 3 switch-uri Cisco care rulau în sală. Și să-i las doar pe ei. Din fericire pentru noi nu au depus contestație și nu au făcut gălăgie din cauza problemei avute.

La finalul concursului începem rapid să strângem tot ce e în sală. Echipamentele și cablurile întinse într-o zi de muncă sunt strânse în câteva ore. Și în timpul ăsta spargem baloanele folosite pentru marcarea problemelor rezolvate în cadrul concursului. Și nici nu aveți idee cum se aude un balon spart FIX în centrul rectoratului, sub cupolă. Da, știu, o pocnitoare sub fundul cuiva așezat în centrul rectoratului ar face și mai frumos. Dream on…

Cum rămăsesem singurul (fraier) cu mașină, a trebuit să fac vreo 4 drumuri din rectorat până sus în automatică să car diverse. Server, cabluri, switch-uri, prelungitoare, etc… Rupt de oboseală după 3 zile de muncă am ajuns apoi la festivitatea de premiere organizată în cantina din Leu, amenajată pentru evenimente speciale și care are un ușor iz comunist, familiar tuturor concurenților (care provin din țări din Europa de Est). Primit diploma de organizator și o pelerină galbenă pe care cred c-o s-o donez cuiva care-i mai anemic așa, socializat nițel între noi, organizatorii, bucuroși c-am trecut cu bine de un hop și într-un final ajuns acasă și tras pe dreapta până azi dimineață pe la 11.

Am mai spus că ador hei-rup-ismele ?

Leave a Reply

3 Comments

  1. Ce vremuri :-)

    La ACM n-am ajuns, dar am dat concursuri pe vremea HC-urilor. Nexam rețea, nexam salvări, dacă se-mpiedica unul de cablul de alimentare adio muncă de 3 ore și băteai din buze. O dată am avut pe post de monitor un televizor antic (ceva Diamant) de vreo 70 cm, de stăteau 3 profi în spate pe post de “firewall”, că-ți dai seama cum arăta … 32×24 text pe așa ecran.

  2. Las, ca si eu am patit odata ceva asemanator…
    Ca “retelist”, cand se organiza in Cluj un PcParty…
    haha.. citesc acum pe net…

    Extinderea accesului la Internet si invazia retelelor de cartier au facut o victima in rindul manifestarilor studentesti de traditie la Cluj-Napoca. Studentii de la BEST au hotarit sa renunte la festivalul multimedia PC Party, inlocuit din toamna cu un concurs pentru viitorii ingineri.

    Anyway, eu nu eram student, aveam un banner pus acolo asa mai pe gratis, dar ajutam si eu la retea/configs …
    Diferenta era ca, pcparty-urile tineau doua zile si doua nopti.

    Oricum, citind patzaniile, eu cred ca strigam demult “show me the moneeey”.
    Las, munca voluntara face bine la ficat.

  3. Joey

    Oh, memories… Recunosc ca sunt printre cei privilegiati care stiu cum suna un balon spart sub cupola rectoratului. Era singurul mijloc de a scapa de adrenalina acumulata in timpul concursului.

    Am fost de doua ori la ACM la Bucuresti, prin mijlocul anilor 90 cand IBM era bine infipt in eveniment. De fiecare data mi-au placut organizarea. Inca imi amintesc ce placut era stilul de concurs, diferit de cel de la olimpiada: faptul ca se faceau corectarile in timp real, primeai puncte doar daca iti mergeau toate testele, ca in 5 ore de concurs eram destul de bine hraniti ca sa nu murim de foame, ca eram nevoiti sa impartim trei persoane o tastatura, ca de fiecare data cand aparea un mesager cu balon ne uitam sa vedem daca vine spre masa noastra… Cred ca daca ma uit in magazie inca mai am cateva din freebie-urile de pe atunci: un CD cu Java si un tricou cu IBM care a reusit sa reziste timp de 10 ani la intemperii, spalari repetate si deformari ale abdomenului.

    Trebuie sa recunosc ca pana acum nu m-am gandit prea mult la ce munca era in spatele organizarii, dar e foarte interesant sa aflu detalii de genul acesta. Multumiri din partea unui fost concurent, tineti-o tot asa.

Next ArticleConsultanți în criză