În general oamenii au defectul de a uita rapid trecutul trist și de a-l înfrumuseța. De aia vedem atâția nostalgici după vremurile “de aur”.
De aceea, înainte de a pune punctul pe i, o să încerc să construiesc o analogie în prezent. Și o să vă rog să vă imaginați că vă chinuiți să luptați pentru viața voastră într-un ocean înghețat în mijlocul nopții, în timp ce sunteți morți de foame. Și pe lângă voi trece un șmecheraș cu un iaht. Nici nu vă observă prea bine, știe că e cineva acolo dar nu-l interesează, scuipă niște coji de semințe în direcția respectivă iar câteva vă lovesc peste față.
Reușiți să scăpați de acolo și viața vă oferă ocazia să vă întâlniți din nou cu șmecherașul, acum ajuns om de vază. Și în loc să vă scârbească profund întâlnirea cu el, îl aplaudați ca o focă. Nu numai voi, ci toți ăia de fruntea cărora s-au lovit coji de semințe umede de salivă. Acum e o vedetă !
Și focile îl aplaudă și mai abitir când respectivul povestește cum se plimba el cu iahtul și scuipa coji de semințe peste ăia care se chinuiau să se țină la suprafață.
Ați zice că nu se poate întâmpla așa ceva, nu ?
Eh, poate n-ați avut ocazia să îl ascultați vorbind pe Serghei Niculescu-Mizil, beizadeaua de demnitar comunist (Paul Niculescu-Mizil). Care povestește pe la toate televiziunile cam ce șmecherii făcea împreună cu ceilalți din tagma lui, în vremurile în care eu țin minte că înghețam în casă și mă chinuiam să îmi fac lecțiile la lumina unei lumânări.
Și focile aplaudă.
Iar dacă nu era suficient, acum lumea îi poate admira moaca “simpatică” și pe un ditai bannerul publicitar afișat pe Bd. Magheru. La doar câteva sute de metri de Piața Revoluției. Chiar în zilele astea când mai e un pic și se împlinesc 33 de ani de când “niște fraieri” au murit pentru o libertate prost înțeleasă de cei care au supraviețuit.
De acolo de sus ne poate flegma în continuare liniștit și liber. Și mă aștept să se întâmple fix la fel cu “prințișorii” condamnaților penali din zilele noastre în viitor.