Game of Thrones

O să mă folosesc și eu de popularitatea serialului Game of Thrones (ar trebui să se cheme “Game of Tits” ) ca să remarc o chestie interesantă. Utilizatorii de internauți sunt deja familiari cu tonele de postări, meme-uri și altele legate de evoluția personajelor favorite din serial. Creează o imagine foarte proastă despre pasionații de seriale. Nu de alta da’ chestiile care s-au întâmplat zilele trecute prin serial se găsesc într-o carte apărută acum câțiva ani. Se spune că o imagine valorează 1000 de cuvinte. Eu unul nu prea sunt de acord cu afirmația asta. Câteva cuvinte bine meșteșugite îți pot face imaginația să zboare mai mult decât o face un serial cu niște țâțe plantate pe ici pe colo. Și dacă n-aș fi citit cărțile înainte tot aș fi fost curios ce se întâmplă încă din finalul primului episod și-aș fi pus mâna pe carte. A nu se înțelege că nu mă uit la serial. Mă uit că mi se pare interesant să compar chestii imaginate de mine într-un fel cu viziunea regizorului. De exemplu mi se pare excelentă alegerea actorilor în serial. De aia nu-i înțeleg pe ăia care se agită și înjură în stânga și în dreapta că sunt spoilere.

Dar nu despre hoarda fanilor serialului vroiam să scriu neaparat ci despre câteva probleme legate de serial si fluturate în ultima vreme. George R.R. Martin n-a terminat seria “A Song of Ice and Fire”. A scris prima carte din serie în 1996, acum aproape 20 de ani. Următoarele 2 sunt scoase la câte 2 ani distanță (1998, 2000). A patra este scoasă la 5 ani distanță de a treia (2005). A cincea, la 6 ani distanță (2011). Și mai sunt încă două cărți din serie.

Prima problemă fluturată legată de ritmul cu care-și scrie cărțile George R.R. Martin este că autorul lor are vreo 65 de primăveri și nu e tocmai într-o formă fizică de invidiat. Așa că există riscul să nu aibă timp să termine seria care l-a făcut faimos. Un singur lucru e cert, următoarea carte nu va apărea mai devreme de 2015. Dacă urmează pattern-ul lansărilor anterioare s-ar putea să fie chiar undeva prin 2016-2017. Și ultima să fie prin 2025. Cam nasol.

Ei, de aici răsare următoarea problemă. Faptul că serialul prinde din urmă cărțile. Și sezonul următor (filmat deja dacă nu mă înșel) se aproprie amenințător de finalul ultimei cărți. Și cum în producția serialului sunt băgăți o grămadă de bani și de resurse umane și se scot o grămadă de bani, o să fie problematic. Nu mă îndoiesc de faptul că George R.R. Martin s-a asigurat că viziunea artistică îi va fi respectată. Dar și-așa există o discrepanță (ușoară ce-i drept) între cărți și serial. Și probabil prăpastia asta se va lărgi dacă serialul va avansa înaintea cărților.

Ei, și-am explicat aici un întreg context ca să remarc o singură chestie. Mi se pare extrem de amuzant că iei o persoană cunoscută pentru viteza lentă cu care-și face treaba, o implici într-un proiect adițional (George R.R. Martin este și producător al serialului) și după aia te plângi că munca lui devine și mai înceată.

11 Comments Game of Thrones

  1. enzo

    Daca nu ar fi ecranizarea, nu ar fi asa de popular autorul. Mie mi se par foarte proaste cartile.
    Ecranizarea in schimb e de nota 10.

    Reply
    1. Meekuu

      Mie mi se par mult mai mișto cărțile. Singura problemă pe care-o am este că sunt mai greu de urmărit sutele de personaje. Și în serial ți-e mai ușor că le asociezi c-o figură. În rest serialul mi se pare sub carte. Cel puțin descrierile din Free Cities mi se par mult mai mișto în carte. Sau cel puțin mi le-am imaginat eu altfel.
      Asta ca să nu mai zic de bătălii. Aia de la King’s Landing a fost un fâs total în serial.

  2. enzo

    Da Meekuu’le, fiecare cu a masii, totusi mie mi se pare un scriitor slab, ca scenarist sau ma rog producator pare sa fie destul de bun. In ce ma priveste nu a reusit sa ma capteze prea mult pe carti, defapt nici pe serial prea tare. Oi fi eu de vina, daca un serial are mai mult de 2-3 serii incepe sa ma plictiseasca.

    Reply
  3. kalm-man

    Uite o explicatie de la un cititor de carti inraint :) am toate cartile lui GRRMartin de pana acum dar fiind neterminata epopeea nu m-am aruncat sa citesc si cum filmul vine in paralel nici nu o sa citesc pt ca am fost dezamagit de destule ori de diferentele intre carte si ecranizare, mai bine citesc dupa.

    Si daca o sa am parerea lui @enzo despre carti s-ar putea sa fiu asa de dezamagit incat sa nici nu citesc :(

    A fost o miscare interesanta din partea HBO sa inceapa filmarile la o “carte” neterminata dar GRRMartin fiind scriitor/producator probabil are in contract niste clauze care o sa-l oblige sa termine cartile in timp util pentru serial, si cum HBO e ditamai corporatia ma indoiesc ca avocatii lor nu au inclus niste clauze si pt cazul cand autorul crapa, gen continuare/finalizare de catre altcineva, chiar daca va fi de tot cacao rezultatul.

    Reply
  4. nwradu

    Nu e chiar așa. Probabil că vor scoate câte 3 sezoane din volumele 4 și 5, că sunt multe fire epice și personaje. Până atunci apare volumul 6 și din el scot alte 4 sezoane.

    Reply
    1. Meekuu

      4 și 5 se petrec în aceeași perioadă. Și nu prea au cum s-o lungească fără să bage de pe la ei câte 5 perechi de sâni pe episod pe care să-i facă să tremure cate 2-3 minute.

  5. antonimul

    Producatorii serialului deja au vorbit cu Martin, in caz ca va muri, si stiu deja in linii mari deznodamantul. Asa ca nu va fi o problema.

    Plus, subscriu si eu, este destul de interesant sa fi citit cartile si apoi sa urmaresti serialul, pentru ca vezi cum si-au imaginat producatorii si cum ti-ai imaginat tu, cand ai citit. Cartile insa sunt peste serial, mai ales cand vine vorba de scenele mari.

    Una peste alta, este cel mai mare serial actual, si isi merita statutul.

    Reply
  6. danielmitran

    Era o stire acum cateva saptamani: ultimele doua carti din serie o sa le scrie impreuna cu doi colaboratori, el va crea cadrul ei ei vor aseza fiecare cuvant. A promis ca o sa incerce sa termine inaintea serialului.

    Iar zilele trecuta a declarat ca se mai gandeste si la a opta carte, ne zice daca se rezuma la 7 dupa ce se apuca serios de cartea 7-a

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *