Jurnaliști vs. jurnaliști

Știu c-a mai trecut ceva apă pe Dâmbovița de când am scăpat de cutremurul ăla de 10 grade anunțat de Biziday dar nu mă pot abține să nu fac o scurtă comparație.

Atât Moise Guran cât și Tolontan s-au trezit cu frigiderele pline de carne după gafele făcute recent. Ambii până la momentul gafei fiind doi dintre cei mai bine văzuți jurnaliști din România. Tolontan văzut ca un maestru al investigațiilor jurnalistice iar Moise ca un abil analist economic. Ceva îi separă totuși.

În primul rând Tolontan a comis o greșeală neforțată. Nu l-a pus nimeni să publice articolele cu datele interpretate eronat. Aplicația lui Moise Guran însă a afișat acea avertizare fără voința acestuia. Că a fost spart sistemul lui, că s-a întâmplat altceva, este mai puțin definitoriu pentru modul în care jurnalistul Moise Guran se raportează la publicul lui.

Apoi îi separă și mai mult modul în care au făcut “damage control”. Tolontan a ținut-o pe-a lui și nu a lăsat subiectul din mână până când nu a căzut în ridicol. Încăpățânare, prostie sau pur și simplu, așa cum au presupus mulți, o acțiune făcută voit pentru a servi unor interese obscure (terenul pe care este muzeul de geologie, bonus alăturarea cu protestele din piața Victoriei).

Moise Guran în schimb a renunțat complet la alerta de cutremur din aplicația Biziday, alertă care a fost practic motivul care a diferențiat aplicația respectivă de orice alt agregator de știri. A ales să piardă pentru a-și păstra credibilitatea. Ceea ce, în ochii mei cel puțin, spune destul de multe despre el. Nu prea i-am folosit aplicația, ba chiar i-am criticat decizia de-a renunța la emisiunile televizate și de-a se axa pe metoda asta de-a face jurnalism. Încă îmi mențin părerea că Moise este un analist extrem de bun mai ales atunci când este ascultat/văzut. Generațiile tinere nu prea mai sunt capabile să citească cu atenție un text lung din cauza deficitului de atenție. Informația ajunge mult mai ușor la ei vizual/auditiv. Poate că nu i-ar strica un canal pe youtube sau o altă metodă vizuală prin care să ajungă la publicul ăla tânăr pe care dorește Moise să-l atingă (nu vă gândiți la prostii porcilor).  Mai ales că, odată cu renunțarea la alerta de cutremur, nu prevăd un viitor strălucit pentru aplicația Biziday.

1 Comment Jurnaliști vs. jurnaliști

  1. Bogdand

    … și deși s-ar putea să mă înjuri… am o rugăminte: scrie și tu mai des pe blog! E bine să mai vezi și opinii pertinente și echilibrate că m-am cam săturat doar de publisheri geniali!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *