white flagPrimul contact cu emisiunea lui Moise Guran l-am avut acum vreo 5 ani când prindeam emisiunea lui de pe TVR1 în pauza unor traininguri pe care le țineam pe undeva prin țară. Toată lumea se uita în pauza respectivă la emisiune. Mi-a plăcut modul simplu, complet nealambicat în care explica noțiunile economice. Și ăsta cred că este marele atu pe care-l are Moise Guran. A reușit să fie printre ăia extrem, extrem de puțini care au explicat românilor de ce nu e bună corupția, de ce nu ne fac bine jafurile și mânăriile politicienilor. I-a făcut să-și scoată nasul din traista proprie în care un partid sau altul aruncase în scârbă o pungă de făină și să gândească nițel în perspectivă.

Din păcate treaba asta se întâmpla mai mult atunci când emisiunea rula pe TVR1. Mă îndoiesc că la trecerea pe Digi emisiunea mai atingea targetul ăla demografic al celor care CHIAR au nevoie să înțeleagă ce e cu adevărat în neregulă în țara asta. Nu de alta dar majoritatea celor care se uită la Digi fac deja parte din minoritatea aia care înțelege cauzele. La fel și cei care-i vizitează site-ul. Și generația asta nu are atât de multă nevoie de explicațiile lui Moise Guran. Are nevoie cel mult de alinarea pe care ți-o poate da momentul în care vezi că mai există cineva care-ți confirmă părerile. E motivul pentru care noi ne retragem în bula noastră de cunoștințe în care știm sigur că nu dăm nas în nas cu România aia care votează PSD-ul cu două mâini, Românie care ne înspăimântă până la dorința puternică de a ne lua picioarele la spinare și a ne căra în alte zări.

Și din păcate Moise Guran vrea să facă același lucru. Să se adreseze doar targetului ăsta format în special de oameni tineri, cu un loc de muncă. Oameni care-și plătesc taxele și impozitele și care deja gândesc cam același lucru pe care-l gândește și Moise Guran. Fără formatori de opinie de genul lui Moise Guran care să ia în piept opiniile celorlalți rămânem condamnați să facem noi între noi o labă-n cerc și să ne căinăm amar că iar au câștigat alegerile ăia din partidul veșnic.

Nu ăsta-i publicul către care ar trebui să se îndrepte Moise Guran. Publicul ăsta este absolut capabil să îl urmeze pe orice platformă și-ar exprima el opiniile. Publicul țintă ar trebui să fie fix ăla încă amorțit undeva prin anii ’80-’90, public care nu prea știe ce-i ăla internet, ăia care n-au auzit de Digi24, oameni care nu ascultă Europa FM. La ăștia trebuie ajuns cumva și din păcate fără TVR eu unul nu am habar cum poți ajunge la ei.

Poate părea ușor ipocrit să critic pe cineva care până acum totuși a făcut treaba asta, mai ales având în vedere pasivitatea generației noastre. La urma urmei și eu mă adresez doar unei mici bule de oameni care este deja de acord cu mine într-o mai mică sau mai mare măsură. Arareori am ocazia să port discuții cu persoane cu opinii diferite. Dar pe de altă parte sunt conștient că eu unul nu am efectiv metode prin care să ajung la audiența respectivă. Așa că mă pot concentra doar să-mi fac cât mai bine treaba în felia mea și, inspirat de oameni ca Moise Guran să mă implic în moduri în care pot să o fac ca cetățean obișnuit.

Tocmai de asta decizia lui Moise Guran îmi sună ca o capitulare, ca o retragere efectivă într-un cerc de prieteni în care să te simți confortabil. Păcat.