Cu vreo săptămână înainte de momentul “Andreea Pană vs. Traian Băsescu” am vrut să scriu despre jurnaliști. Am amânat (nu a sunat cum am vrut) iar scandalul a picat oarecum prost pentru că n-am vrut ca articolul să fie tratat ca un alt post pro-Băsescu de-al meu. Noul scandal cu Ciutacu vs. zoso iar nu a picat bine pentru că n-am vrut să apară gașca de idioț care spune că-s unul dintre zoso’s gruppies. Pretextul pentru post vine de la Arhi (mdap, ăla pe care-l înjur cam de când a apărut în blogosferă). Pretextul este manifestul video în care încearcă să le explice celor de teapa lui Ciutacu & co. cum stă treaba cu blogurile și blogosfera. Culmea, nu mă număr printre cei care gândesc că manifestul ar fi fost mult mai sincer dacă Arhi n-ar fi avut blogul împănat cu reclame. Din contră, e cu atât mai sincer. Este unul dintre oamenii care încearcă și reușește într-o anumită măsură să facă bani dintr-un hobby. Aspectul este o chestie subiectivă și rămâne la latitudinea lui câte reclame inserează pe pagină. Motivele pentru care l-am înjurat nu au nici o importanță în contextul ăsta. Îmi place să cred că atunci când este vorba de o problemă gravă cu oricine din blogosferă, suntem oameni înainte de toate și putem să “strângem rândurile”.
Dar să revin la jurnaliști și la ideea principală a postului care n-a văzut lumina monitoarelor voastre. Mass-media face absolut totul doar pentru bani. Mă scârbește să-i aud cum invocă faptul că publicul DOREȘTE să fie informat. Da, suntem voyeuri și ne place să vedem cum își cară genț în cap 2 gagici în “Tradaț in dragoste”. Dar mizeria asta nu contribuie cu ceva la educața noastră. Contribuie în schimb cu o sumă frumușică la bunăstarea postului respectiv. Andreea Marin n-a adus atâtea surprize câț bani au încasat pe emisiunile ei. Știrile prezintă evenimente denaturate pentru a le face mai “prezentabile” și pentru a aduce câț mai mulț bani. Reporterii inventează, caută mizerii, răsucesc adevărul pentru a scoate o poveste cât mai vandabilă. Un bun exemplu este povestea lui Darius Groza cu emoticoncertele lui. A devenit o poveste vandabilă în momentul în care ideea lui a fost observată de Yahoo. Jurnaliștii noștri n-au înțeles mai nimic din ideea originală dar au prezentat povestea unui tânăr intrat în vizorul celor de la Yahoo pentru o chestie (obscură pentru ei). Asta se repetă și în domenii diferite de IT dar pentru mine sunt mai evidente scăpările de genul ăsta.
Termeni ca “deontologie” au ajuns doar cuvinte goale. O profesie care ar putea fi folosită pentru a schimba în bine mentalitatea unor persoane este folosită doar pentru a face bani. O știre ajunge să fie privită doar din punctul de vedere al rating-ului pe care-l poate aduce. “Jurnaliștii” se reped la persoanele pline de sânge, proaspăt scăpate dintr-un accident într-o încercare de a mai smulge câteva puncte de rating.
Nu pot să mă dau cu pumnul în piept și să spun că blogurile sunt mai bune și mai sincere în ceea ce privește treaba asta. Dar măcar în mediul nostru vei găsi ȘI prezentarea unui eveniment fără exagerări inutile. Vei găsi opinii diverse, puncte de vedere diferite, într-adevăr subiective luate separat dar care devin mult mai obiective în ansamblu. Ä‚sta-i viitorul și ăsta-i motivul pentru care jurnaliștii din presa scrisa sau audio-video au apărut în blogosferă. Așa cum au apărut în mediul ăsta și politicienii. O să mai dureze până realizează că, fără suportul ziarelor n-ar fi cu nimic diferiti de cei cu o mână de cititori/zi.
Mă abțn să comentez măgăriile lui Ciutacu vis-a-vis de vârsta bloggerilor. O bună parte din ei au job-uri fără nici o legătură cu mass-media și blogul nu este decât o pasiune. Cei care au legătură cu mass-media sunt mai cunoscuț ca bloggeri.În ceea ce mă privește, jignirile unui jurnalist (care doar din întâmplare este de acord 100% cu patronul ușor securist) la adresa bloggerilor nu valorează 2 bani.
P.S. Nu pun link-uri nici la manifestul lui Arhi, nici la comentariile lui zoso și nici la măgăriile lui Ciutacu. N-au fost motivul principal al postului ăsta ci doar un pretext și nu am nevoie de vizitatori care să comenteze vis-a-vis de subiectul ăla. În plus, cu puțn efort, le găsiț și singuri.
Poate ca ar trebui sa ii multumim lui Ciutacu pentru ca a atacul lui a permis o (re)definire a ce inseamna blogger si in ce masura el este diferit de un jurnalist.
Romanii care se autointituleaza “jurnalisti” pentru ca au terminat la apelul de seara o facultate de profil sau au fost/sunt angajati in presa sunt in proportie de minim 90% (ca sa fiu optimist) inregimentati politici de o anumita parte. Ca sunt pro sau contra unuia si altuia nu conteaza. Conteaza ca nu pot fi cat de cat obiectivi (nimeni nu poate fi 100% obiectiv oricat ar dori) cand relateaza ceva.
Iar modul de “selectie” a stirilor… daca nu as primi pe mail stiri de la CNN si NY Times as crede ca nu exista lume in afara Romaniei – doar scandalurile, violurile, crimele si bataile autohtone.
Ce nu pricep acesti… indivizi… care se mai autointituleaza si “formatori de opinie” este ca un blog este o pagina PERSONALA a unui om. Pentru un blog NU exista ideea de “deontologie profesionala” pentru ca NU este o profesie.
Dar cui sa ii explici asa ceva? Unora care primesc odata cu salariul si hartiuta cu “fa-l de rahat de X” sau “lauda-l pe Y”???
P.S.: Singura data cand pot spune ca a merita “Surprize, Surprize” deranjul a fost de un 1 Decembrie cand a venit Andreea Marin intr-un bluza neagra cam transparenta. Si nici atunci nu-mi amintesc sa ma fi indurat sa asculte ce spune. :))